Timp pierdut

Zi aproape de vara, caldura mare si o briza ushoara nu se stie de unde aparuta…probabil curentul dintre cladiri. Asfaltul fierbe cu clabuci, scoate aburi, parca incearca sa ne tina pe loc, dar un functioneaza.

Ne vedem linistitzi de drum, printre blocuri, pe langa aglomeratzie si zgomot, nepasatori, catre o oaza de umbra, racoare si natura.

O statuie, o pasare, verdeatza si un loc mai retras, pentru noi si subiectele noastre si incepe.

Ce incepe? Incepe timpul pierdut, incepem sa pierdem tipul.
Asha zic unii, timp pierudt.

Altzii spun ca vom avea destul timp de pierdut la batranetze.
Deci asta ar fi totushi timp pierdut cu folos, mai adauga cineva.

De ce nu? Am cazut de acord, nu este timp pierdut, este timp petrecut cu folos, am facut ceva util cu el. Eh fie, poate un chiar util, dar placut cu sigurantza.

Eh da, s-au debitat destule prostii, si totushi nu e timp pierdut, e chiar timp castigat.

Hhmmm am castigat timpul de partea noastra. Asta da realizare, asta da mod de a pierde timpul.

Pe langa nori, cu picioarele pe metalul rece, apoi pe pamantul umezit de roua diminetzii racoroase.

O ora pierduta de fascinatziea noului si apoi un taxiu caldutz pana in centrul a ceva, pana la mijlocul polului opus.

Si iata-ne din nou in miscare…nehotarare in privinta directiei, si totushi apucam spre o zona agitata. Si mergem, si vedem, intram, ieshim. O combinatzie placuta de vechi si nou, uimire, admiratzie. O apucam in toate directziile, sa experimentam, sa pierdem cat mai putin.

Dar timpul trece, nu ne asteapta, asha ca trebuie sa pornim catre locul intalnirii. Dupa un mic obstacol gasim cararea de caramizi galbene si ne indreptam pasii pe ea, pana la camerele caldutze si primitoare.

Ne orientam, stabilim...si ne (re)intalnim. Un fel de reuninune de familie, mult mai amuzanta. Dupa care un somn profund…pana suna ceasul si pornim spre job.

Chiar si aici o experientza unica si placuta, si toata lumea asteapta marele moment>> SURPRIZA.


Chiar nu puteam sa ne gandim la asta…asa ca incepem sa cantam, fiecare in legea lui, in felul lui, dar toti veseli, toti fericiti. Am lasat orice grija in urma, am trecut peste tot si ne-am simtit bine, chiar si pentru un timp atat de scurt. Cina pe vapor parea cireasha de pe tort…asta pana cand berile au continuat sa curga undeva pe mal.

Dar toate lucrurile frumoase au un sfarsit, asha se termina povestea asta.

Iar printre nori, iar metatul rece si solul, de data asta cald.

Nori

Sa vezi totul altfel, sa fie totul nou…este placut si in acelasi timp…trist.

Este mereu loc de mai bine , dar unde?
Poate fi oricand mai frumos, dar cum?

Privelisti noi, trairi la care nu te-ai gandit, lucruri pe cat de noi pe atat e placute. Vise noi, sperantze...vise cu ochii deschisi. Parca ceva te impinge de la spate sa-ti stabilistei noi idealuri, sa tinzi spre idealuri inalte…poate prea inalte pentru niste oameni atat de mici.

Si totushi nu te poti abtine, vrei sa visezi, vrei sa devina relaitate. Si chiar daca nu s-ar intampla, SPERANTA MOARE ULTIMA.

Si visele prind aripi, imaginatia zboara, dorinta arde…si speri…si vrei…si te straduiesti.

Te vezi printre nori si vrei sa ramai acolo, te pierzi in visare si iti place.

VID

Aleg vidul dintre…nu lumina, nu intunericul, aleg nimicul.

De ce? Pentru ca nu mai vreau sa fac nimic. Nu vreau sa obosesc, nu vreau sa ma stresez, nu vreau sa aleg, nu vreau sa decid, un vreau sa schimb, vreau doar vid.

Sa ma pierd in vid, sa fiu doar eu si vidul, eventual intr-un cub…un cub gol, alb ca peretzii unui spital de nebuni, iar eu doar sa-mi imaginez, sa pictez peretzii vidului in culorile mele, sa adaug sunete si imagini din vise, din imaginatzie, sa-mi creez lumea mea cu mine.

Pentru ca apoi totul sa dispara, pentru ca e doar imaginatzie, si e in continuare vid, dulcele nimic.

Sa visez

Fulgere violet, tunete muzicale, trasnete incete, fulgi de nea fierbintzi, picaturi de ploaie in flacari, gheatza incinsa, temperaturi amoroase

Pietre pufoase, oceane statatoare, copaci roshii, frunze amare, flori sarate, pasari urlatoare.

Nori tari, soare albastru, luna degajand caldura, cerul galagios, vantul colorat, stele ziua.

Cand, unde, cum? Poate niciodata, poate nicaieri, poate nicicum.
Si totushi o data mi-ash dori sa am parte macar de una din astea.

Iti amintesti de cand eram copii? Cum te inrosheai cand vorbeai cu fata din vecini, cum te fastaceai cand colegul te lua de mana?

Vreau sa-mi amintesc, macar pentru o clipa…si vreau sa visez…sa visez…sa visez…

Minciuna/Adevar/ Adevar/ Minciuna

Minciuna/Adevar...nu mai vad prin ele, nu mai vad dincolo de ele, sunt doar o parte din ele. Dar care parte? Care este locul meu in povestea asta?

Oare incap in povestea asta?Poate sunt prea mica pentru ea sau poate sunt prea mare. Poate gandesc prea mult sau poate nu analizez deloc.

Adevar/Minciuna...care este prima? Sunt eu oare prima si ultima? Sunteti voi primii sau ultimi?

Oricum e tot o poveste cu adevar si minciuna, oricum le am pe amndoua. Dar care este de partea mea? Ai zice ca e simplu, dar nu e asa. Ori e bine,ori e rau...dar de fapt e mereu undeva la mijloc.

Nu e nici minciuna nici adevar si totushi amandoua, bine legate, bine sudate, mereu acolo si totushi niciodata.

Care face bine, care face rau? Amandou, uneori una, alteori cealalta...dar ce te faci cand in povstea ta amandoua fac rau? Sau ce te faci cand sunt bune impreuna?

Nu mai faci nimic, le iei asha cum sunt, nu le potzi schimba, nu poti scapa de el....mereu acolo, mereu absente

Emo-ish/Minimal-ish

Minimal techno este o forma de muzica electronica considerata un sub gen minimalist al genului techno. Este caracterizat prin repetitie. Stilul se ghideaza dupa motto-ul “Putin inseamna mai mult”, principiu folosit anterior cu succes in arhitectura, design, arta vizuala si arta muzicala western.

Emo este un stil de muzica rock care descrie mai multe variatii de muzica cu radacini stilistice comune. Termenul este defininit prin hardcore emotive.


Emo si minimal, la noi, se asociaza si cu un curent in moda: blugi strimtzi (pana) atat la fete cat si la baieti, genti tip postas, breton lung acoperind o parte a fetzei sau pe amandoua, par indreptat, tricouri strime imprimate cu diverse modele, curele cu catarama, adidasi de skate sau tenesi din panza (deseori vechi si uzati).

Ce deosebiri exista intre aceste doua curente? Emo implica lipsa de culoare, predominatza negrului in articolele vestimentare si in nuantza parului, lipsa chefului de viatza, depresiile adolescentine, spre deosebire de minimal, unde sunt caracteristice culorile tari, puternice, atat in vestimentatzie cat si in nuantzele parului, dorintza de viatza, veselia.

Ce se remarca la noi totusi, tinerii adapteaza si combina cele doua stiluri pana iese ceea ce ei definesc prin termenul emo dar care este mai mult caracterizat de minimal.

Asa “se nasc” reprezentantii ce pot fi remarcatzi deseori in fatza magazinului Unirea sau in Romana, si imprastiatzi razletz prin diferite coltzuri ale tzarii. Ei sunt “strutzi”, “piu piu”, “pochemoni”, personajele parca inspirate de desenele manga, cu parul lung si indreptat in toate directziile, negru cu shuvitze multicolore, plini de pierce-uri, haine strimte si colorate, care, “arzand-o aiurea” isi exprima vizibil dragostea pentru aceste curente.

Pot parea invechita, dar “pe vremea mea, maica…” Sa nu se inteleaga gresit, nu am ceva impotriva hainelor strimte, impotriva baietzilor carora le place sa isi petreaca mult timp in oglinda, impotriva pierecuri-lor, nu sunt contra elementelor adoptate de acesti tineri, sunt doar neplacut “impresionata” de conopida rezultata din combinarea acestor elemente, fara ca ele sa mai exprime ceva.

Sunt totushi impotriva TERIBILISMULUI manifestat de “tinerele sperantze” care defileaza astfel, impotriva inexpresivitatzii lor.

Ce promoveaza ei? Ce curent sustzin? Ce muzica asculta?
Din punctual meu de vedere, astea sunt intrebari fara raspuns, sau daca EI le vor raspunde, va fi un raspuns fals, un raspuns pueril…Altfel nu s-ar putea oricum, deoarece nu cred ca exista printre ei persoane peste 24-25 de ani.

Concluzia: Nu exista concluzii. Teribilisti vor fi mereu, tineri care isi doresc sa iasa in evidentza de asemenea. Dar este rushinos ca altzii inaintea lor au putut fi originali si sa faca o treaba buna in teribilismul lor, ai nostrii…nici macar sa copieze nu sunt in stare.

Era deja intuneric cand am coborat din trenul intarziat si ne intrebam cum sa facem sa ajungem la ora aia. Am nimerit un taxi in care ne-am indesat si sincer, nu stiu cand am ajuns, nici nu mi-am dat seama. Dupa un drum atat de lung, distantza asta era deja foarte mica, atat de mica incat nici n-am apucat sa ma dezmeticesc ca deja am coborat.

Inca eram ametzitzi, ne uitam in stanga si in dreapta, ne orientam incotro s-o pornim, cum s-o pornim si am zarit lumina. Am dat peste catziva cunoscutzi la care ne-am abandonat bagajele inutile ai am pornit…spre mica aventura, spre drumurile prafuite care incet incet prindeau viatza, spre nisipurile miscatoare, spre marea pana atunci intunecata.

Totul viu, totul in miscare, luminat si agitatie, oameni, galagie…si asa a inceput.

Cum a continuat? Tot asa, tot confuz, tot agitate, cand soare arzator, cand nori reci, dar nimic care sa opreasca petrecaretzii, tot noptzi toride, cu tot cu stropii de ploaie, stropi reci care se topeau instant pe corpurile infierbantate.

Haos, galagie…calm, liniste…totul si nimic, asta am vrut, asta am primit. Sentimente profunde urmate de o moliciune neasteptata, pasiune si nepasare, energie Duracell urmata de imposibilitatea de a sta in picioare.