Sinceritatea elibereaza sau impovareaza.
Sa fim sinceri, era o mare nepotrivire.
Deci sinceritatea...poate sa doara sau poate sa nu, la fel cum poate sa faca bine sau poate sa nu.
E placut sa te eliberezi fiind sincer, e ca si cum ti s-a luat o piatra de pe suflet.
Dar uneori sinceritatea raneste, sinceritatea te tine treaz si te bantuie.
Sinceritatea nu vine niciodata la timp. Uneori e prea devreme, alteori prea tarziu, dar niciodata nu vine la momentul potrivit...si totusi vine.
Sinceritatea e taioasa, e rece ca un cub de gheata in mijlocul iernii, si in acelasi timp oblojeste rani sau topeste inghetzul.
Hai sa fim sinceri...vrem asta, vrem sa fim sinceri?
Bine, hai sa fim sinceri...care ar fi consecintele? Care sunt consecintele?
A ranit sau a taiat?
A inghetat sau a incalzit?
Hai sa fim sinceri, putem sa fim sinceri?
Sau sa nu ne torturam spunand adevaruri?
Sau sa nu ranim oamenii cu vorbe?
Sau sa evitam consecintele?
Consecintele...iata consecintele...sinceritatea, nu vine niciodata la timp, nu se sincronizeaza.
Consecintele sincronizari...care ar fi fost? Complicatii...
Consecintele sinceritatii care sunt? Complicatii...
Pentru oameni cu complicatii
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
2 comments:
i totally agree, iar momentan si eu ma auto-intitulez unul dintre oamenii cu complicatii.
si da. sinceritatea doare al dracului de tare, da'e mai bine asa decat "minte-ma frumos".
cheers and let's drink to that!
Eu ma numar printre oamenii cu cpmplicatii ce evita insceritatea...sinceritea cu mine insami. Ma mint singura desi adevarul urla la mine spunandu-mi ca asa nu e bine
Post a Comment