Umbre de toamna

O seara rece de toamna, inca una din multele care vor urma, si totusi nu atat de rece pe cat ar putea fi. Doar o seara, inca o seara. Centrul orasului, de obicei atat de aglomerat, acum pare destul de pustiu, doar cativa oameni ratacesc in deriva. Ea insa are un scop, are o directie, si merge sigura intr-acolo, cu zgomotele puternice, inconjurata de verde si visand la nimic sau la nimicuri. Vibratiile telefonului ii intrerup sirul gandurilor.

"Unde esti ?"
"Pe drum, acum ajung "
"Asteapta-ma acolo"
"OK"

Se retrage intr-un colt, in plina strada luminata acolo e mai intuneric, e mai comod.
Castile acopera urechile cu acelasi zgomot puternic, mereu la maxim. O vede venind grabita, hotarata, dar ceva o opreste.

Nu e nimic, nu ma grabesc nicaieri, am tot timpul din lume

Umbre trec, umbrele alearga in jur.
Totusi o umbra sta, umbra ei asteapta. O alta umbra se apropie. O zareste fara sa ii dea vreo importanta « E doar inca o umbra grabita, ma va ocoli, va merge mai departe »
Dar umbra s-a oprit, umbra sta pe loc pana cand face un gest brusc…si totusi parca il astepta, parca stia ca asa ceva o sa urmeze.

Umbrele se privesc, umbrele discuta, umbrele se saruta, umbrele se imbratiseaza….ea le priveste…
Umbra ei e mica, umbra straina ii spune « Esti mica » iar umbra mica se ridica pe varfuri Umbrele nici nu o baga in seama, parca nici nu ar fi acolo, isi vad in continuare de treaba. Si totusi, totusi nu esti doar o umbra. Te vad, te aud, te simt. Nu, nu esti doar o umbra.
Umbra ta a stiut ca sunt aici si ti-a spus si tie.

Ritualul a luat sfarsit, umbrele isi iau la revedere cu inca un sarut…iar ea isi continua drumul.