Inca un post cu ura

Si ce te faci ca nu oamenii din jurul tau iti gresesc ci iti gresesti tu singura ?
Cum e cand ti-ai facut-o de una singura, cand te-ai aruncat de buna voi de la fereastra, fara ca macar sa ti-o ceara cineva…

Ce stii tu…nu stii nimic…lucrurile astea iti sunt total straine, habar n-ai despre ce vorbesc oricum…Si oricat te-ai stradui sa intelegi, tot nu vei reusi .
De ce ? Pt ca tu vei aplica vorbele mele la tine, la propria ta perceptie, la propriile tale trairi…de asta iti place sa imi sorbi cuvintele, pentru ca te identifici cu ele…sau ti se pare ca te identific…pentru ca suprapui povestea ta peste a mea si o transformi in ceva al tau.

Ei bine povestea asta nu e a ta, nu are a face cu tine ci doar cu mine…pentru ca sunt egoista, uite de aia…Pentru ca ma arunc singura in gol, pentru ca ma imping singura de pe cladiri inalte, pentru ca imi place sa ma aud spargandu-ma in mii de bucati pe asfaltul rece…imi place sa ma aud pe mine, nu sa te vad pe tine facand asta.

Si cum sa-ti ceri iertare tie…propriei tale persoane…si cum sa te ierti vreodata…
Vrei sa-mi dai un sfat ? Nu te retine nimic, fa-o…dar nu uita ca e povestea mea, nu te mai raporta la tine…

Eu ma sparg in mii de bucati fara sa ma sinucid, eu cad de pe cladiri fara sa mor…fara sa mor de tot…Ca de murit tot mor…dar incet, in chinuri, in dureri, in suferinta…in tacere.

Nu, nu e o nota negativa, nu e depresie, nu e ceva plumburiu, bacovian…sunt doar niste idei…din prea multele mele idei…si din prea multele puncte de suspensie din perioada asta a viatii mele…


Nu mor…si totusi s-a terminat…inainte chiar de a incepe…