Pana acum e bine, aceeashi intrare…putin balans de la baie pana pe scaun, reactii familiar, si ca intotdeauna...am impresia ca este multa miscare in jurul meu , asha de inceput. Mereu patzesc asha si imi amortzesc degetele. De fapt nu amortzesc...doar parca nu raspund cum ar trebui, parca sunt independente pe taste, fac de capul lor, scriu ce au ele chef.
Deja ascult, sunt in reluare si muzica e pe aceeeshi linie
Inghit din cand in cand si simt gustul amar, ma trec fiorii
Imi vine sa imi fixez privirea asupra unui punct si sa raman asha, atzintita
Ma tzintuieshte
Ma tzintuieshte
As inchide ochii dak nu m-ash afla in locul asta, cu atata lume in jur, sa ma pierd in lumea mea fara sa las intrushii , nu au voie sa intre decat cu parola pe care eu o dau. De fapt...nu le-o dau
Universul meu e restransa, dar e al meu, imi place asha mic, numai pt mine. Vreau un spatziu mic mic, sa nu vad in stanga si in dreapata.
Sa ma bag sub birou?
Sa ma bag sub birou?
Mi-am fizat fatza in palme si ochii intr-un punct dar ma gandesc k cineva o sa vina langa mine sa ma intrebe ce am patzit, dak am ceva, dak sunt bine
Nu pot sa tridic ochii de pe tastatura, privirea mea nu vrea sa junga la monitor. NU VREA!
Lisa imi zambeste de pe birou, e la nivelul ochilor mei, nu pot sa ridic privirea.
Degetele imi sunt amortzite, i'm totally numb
Aud vocile din fundal, nu vreau sa le aud, ma deranjeaza, imi disturba gandurile…mainile pe casti, ochii inchisi, muzica la maxim.
Damn...cred k imi place sa fiu antisociala in faze de genul asta.
Damn...cred k imi place sa fiu antisociala in faze de genul asta.
Timpul? A trecut repede? A trecut greu? Nu-mi dau seama
Corpul meu e totushi agitat, dau din picioare…aud doar muzica...asta imi place, nu aud pe nimeni in jur, e ok pt mine.
Work and travel....intr-un univers paralele.
Nu pot vedea departe, ma uit doar aproape. Dak ma uit departe ma pierd, totul se misca prea repede deshi nu ar trebui sa se miste deloc.
Am nevoie de aer, insipr, expir, inspir profound, expir relaxata.
E clar, nu mai am notiunea timpului...mi se pare k a trecut mult dar ma uit la ceas si imi dau seama k nu e asha.
Am un prieten caruia ii place sa observe...oare ce ar observa la mine dak m-ar vedea acum? Stiu k ar fi o analiza profunda si exact pe subiect. Este un foarte bun observator...al oricarei stari.
Am reushit sa stranut...ma chinuiam de mult sa stranut.
A trecut cineva pe langa mine sa-i schimb niste bani, nu am putut sa ridic privirea, am vazut doar o bancnota langa mine…am inteles ideea doar asha, fara cuvinte dar nu m-am putut uita la persoana.
Imi este tare draga ea, mi se pare tare dulce.
Imi este tare draga ea, mi se pare tare dulce.
Nu-l mai las la status, nu e pentru oricine, nu oricine are voie sa-l vada pt k nu oricine poate sa il inteleaga. Si pt k eu nu sunt pentru toata lumea, sunt doar pentru cercuri restranse.
S-a exstins, nu mai sunt doar degetele de pe tastataura, tot corpul meu e amortzit. Dak ash incerca acum sa ma ridic, simt k ash cadea…park am picioare de elastic. Parca e mai bine cu privirea, reushesc sa o ridic pana al monitor din cand in cand
Ma vad obligata sa ma ridic macar cat sa arunc o privire peste birouri si...mi se pare foarte greu.
Ma vad obligata sa ma ridic macar cat sa arunc o privire peste birouri si...mi se pare foarte greu.
A trecut…dar oare cum a fost? Franturi vagi si cateva cuvinte lasate in urma, cateva vorbe chinuite pe care am apucat, am reushit sa le astern…
8 comments:
Prietenul tau observator spune: uneori e bine sa iti uiti cheile acasa, sa nu le iei cu tine la munca. Ti-a placut iar sa evadezi in interiorul propriului corp? Te izolezi de o cusca printr-o alta cusca interpusa intre tine si prima.
Ti-au crescut aripi. Dar nu afara...ci inauntru. Aripi cu forme complexe, de fapt fractali care inca se divizeaza...
La infinit...
Totusi cresterea lor...nu atinge limita. Doar tinde catre ea.
Din pacate limita poate fi trecuta doar cand vei privi in moarte... sau mai bine spus moartea va privi in tine.
Mi-a placut sa ma pierd in labirintul micutzei mele custi ca un cobai, pe care s-au testat substantze semi interzise, sa ratacesc in mintea mea, in gandurile mele, sa zbor in sus catre limita...fara sa ajung sa o ating, sa ramana in continuare un vis de implinit.
Aripi din pene lipite cu ceara pe care soarele le-ar topi cand mi se pare k am ajuns atata de aproape, pt ca apoi sa decad, sa pic inapoi in realitate si sa ma intzepenesc acolo.
Nu vreau inca sa ajung la limita, vreau ink sa mi-o doresc, sa lupt pentru ea...sa ramana un ideal la care voi ajunge doar cand sunt cu adevarat pregatita, atunci cand o voi putea in sfarsit intelege.
Cat de dureroasa poate deveni realitatea pt a ajunge sa-ti doresti sa o indepartezi ,sa nu mai faca parte din tine?
Te apasa realitatea? Pe mine da...si totusi incerc s lupt sa imi mentin echilibrul sa urasc orice zambet si orice lacrima adresata durerii mele...
Car despre limite...nu exista...limitele cautam a ni le impune pt a evita haosul...pt a evita extremele...extreme care uneori se dovedesc a fi necesare si pe care ni le procuram din dorinta de a evada...
=MISS-VAGINA=
PFFF..AM GRESIT UN CUVANT SI A IESIT O MARE ABERATIE...STERGE PLZ...DISTRACTED BY MY STUPID REALITY
Realitatea e facuta pentru ca noi sa ne dorim sa evadam din ea si limitele...odata atinse ne inventam altele pentru a avea u scop, pentru a avea ce atinge...un ideal, la care credem k ne dorim sa ajungem, dar de fapt ne place mai mult asha, la staduil asta de ideal, de limita
astazi ma simt infiorator de pierduta in realitate...si vreau sa evadez...a ajuns sa doara prea tare realitatea mea...
=MISS-VAGINA=
"Lanţul cu chei mi-a căzut din stele în creier,
mi-au zornăit minţile de durere şi de sunet.
Trupul meu tot deveni o cheie de fier,
Doamne, pentru o uşă uriaşă
la al cărei lacăt nu am cum să ajung,
decât numai dacă mă ridici în braţe.
Haide, cât eşti de mare, tu,
haide, cât eşti tu de indiferent,
răsuceşte-mă şi rupe-mă
şi deschide odată uşa aia!
Haide, deschide-o odată!"
Nichita Stanescu.
eu nu cred ca ne propnem limite pt a evita extremele si haousul, ci mai degraba pt a fi constienti ca ele exista si ca putem , la un moment dat sa le atingem...vad asta mai degreba ca pe o provocare impusa d noi insine. limite sunt facute pt a ne atrage sa le depasim pt ca asta e natura umana... ne atrage tot ceea ce ne e necunoscut. vrem sa cunoastem pt a intelege. iar drumul spre intelegerea propriilor limite este dificil si fascinant in acelasi timp. totusi o limita isi pastreaza intensitatea atata timp kt are statutul de "ideal".dupa c aj la statutul de "ideal implinit" nu ne mai inknta c nimic pt k omul in genere e egoist si vrea mai mult si mai multi si atunci si propune un alt ideal si un alt ideal...ceea c mi s pare oke pt k asta ne da un sens. e ca si cum ii dai unui copil o jucarie p care o analizeaza pe toate parstile pana ajunge sa o inteleaga, apoi sa plictiseste de ea, sau nu ii place si iti cere alta.nu inseamna ca nu a apreciat-o p prima,ci pur si simplu are nevoie d o alta provocare... mi s pare mai optimista teoria asta :) creatza
Post a Comment