Praf de stele suflat in ochi
Povesti cu zane si zmei
Trandafiri infloriti
Ciocolata
Luna albastra
Sunet surd
Strazi pustii
Zborul pasarilor de noapte
Racoare noptilor de toamna
Rasete pline
Somn adanc
Dorinte implinite
Spirite
Filme triste si filme neterminate
Zgomotul orasului
Mi-ai promis candva luna de pe cer si acum o tin in mana cu teama
O dimineata obosita, o stare buna si totusi o stare confuza.
Deschide o carte asteptand trenul dar nu se poate concentra.Nu poate citi povestea altcuiva cand inca are in cap povestea proprie... si totusi incearca. La prima adiere de vant hotaraste sa inchida copertile acelei povesti. Asteapta trenul privind in gol si incercand sa se adune. Prin cap ii zboara multe ganduri, multe idei, dar nimic nu pare sa se lege.
De ce trebuie sa analizeze atata? Nu poate sa ia lucrurile asa cum sunt, asa cum ii apar in cale? Nu poate sa profite de clipa fara sa se gandeasca prea mult la urmari, la implicatii?
Intamplarile placute o macina de fiecare data si uneori lucrurile cele mai simple ii par cele mai placute. Atunci de ce le complica cu analiza pe text?
O raza de soare? Un zambet? Un alint? O dulcegarie? O imbratisare? Un cuvant? Parca a intrat in cofetaria visata in copilarie, si, desi stie ca niciodata nu va putea sa manance toate prajiturile, vrea sa guste macar din fiecare.
Existe lururi pentru care lupt cu inversunare. Uneori lupt chiar daca totul imi pare pierdut inca de la inceput, chiar daca incep cu stangul si chiar daca mi se pare ca nu am armele potrivite. Fac asta pentru ca simt ca merita efortul, pentru ca lupta are farmecul ei chiar daca poate nu va fi una castigata. Lupta in sine imi aduce satisfactii, aventura merita traita.
Alteori insa, dezavanatajul din start imi taie tot elanul si las lupta sa se duca singura, fara sa ma implic, fara sa ma agit, fara sa depun efort. In astfel de situatii, de la inceput lupta pare fara farmec, fara spirit de aventura.
Vreau satisfactia unui razboi inversunat, vreau sa vad si sa simt efortul, vreau febra campului de lupta.
De ce cad frunzele? De ce si-au schimbat culoare? De ce soarele e din ce in ce mai scump la vedere? De ce adie vantul rece?
A venit iar toamna. Mereu imi este dor de toamna, mereu o primesc cu incantare si raman muta in fatza frumusetii ei. Odata cu toamna se schimba si alte lucruri in jur. Pasarile calatoare pleaca in locuri mai bune, pasarile de noapte insa se intorc in jungla de asfalt, iar orasul ii primeste pe toti inapoi, ca pe niste copiii intorsi acasa dupa o lunga vacantza.
Lucrurile se schimba in fiecare zi dar toamna se numara rezultatul schimbarilor. Si la ce rezultat am ajuns eu? Nu la rezultatul pe care mi-l imaginam dar la un rezultat bun, la unul poate chiar mai bun decat speram. Am ajuns de la 1+1+1+1+1+….la = un minunat infinit.
Citeste-mi randurile
Citeste-mi printre randuri
Citeste-mi gandurile
Citeste-mi printre ganduri
Citeste-mi dorintzele
Citeste-mi printre dorintze
Si transforma randurile, gandurile si dorintele intr-o realitate perfecta, intr-o realitate infinita.
Totusi scanteile exista si sar de peste tot, oamenii din jurul meu scanteiaza
Nu ti se pare amuzant cum raman cu privirea fixata, cu ochii de caprioara blanda? Mie da. Atat de tare ma amuz cand imi amintesc asta incat “misc si debaraua”. Imi place cand lucrurile raman amuzante.
Stii cum e sa adormi cu o imagine fixata in minte? Cand inchizi ochii sa vezi un tablou. Nimic nu misca, nimic nu sufla, dar tu stii ca este totul viu, ca acum scurt timp tabloul era in miscare. Inca vezi zambetele in semi intuneric, inca auzi vocile noptii, inca simti caldura si aglomeratia, ambele la fel de sufocante.
Inca simti gustul ultimei tigari si ultima gura de bere. Inca simti sticla rece si flacara calda… Apoi se inchid si ochii mintii, si, incet incet, imaginile palesc pana dispar complet.
Lumina diminetii iti mangaie usoar pleoapele, de afara se aude haosul orasului iar tu, inca sub vraja somnului, vezi acelasi tablou cu care ai adormit. Pana cand ochii se deschid si totul dispare….doar pana iti vei aminti iar.
Se intampla multe lucruri anormale in ultima vreme. As trebui sa fiu ok, sa-mi fi bine, si intr-o anumita masura imi este bine. Intr-o mare masura imi este bine…dar mai e ceva…
Sau poate ar fi trebuit sa reactionez altfel, poate trebuia sa fiu trista, poate trebuia sa fiu melancolica…Ei bine nu sunt…nu asa…nu cum scrie la carte.
Dorintza mea? Eh…cred ca imi doresc duhul din lampa sa o implineasca…sau poate imi doresc eroul care sa fure lampa…sau poate nu-mi doresc nimic…Sau sau sau….poate poti sa-mi implinesti dorinta mai usor decat crezi
Ce rost are sa lupti cu fantomele?
De ce sa te lupti in somn cu cosmarurile?
De ce sa ripostezi?
N-are sens, n-are rost, n-are finalizare
De ce sa te trezesti la timp cand poti inca sa mai dormi? De ce sa-ti strici somnul dulce de la prima ora a diminetii? De ce sa intrerupi visele?
Si totusi simt nevoia sa ma trezesc. Ar trebui sa-mi tipe cineva in ureche, sa ma trezesc cu un pahar de apa pe mine, orice, doar sa ma trezesc. Nu are sens sa prelungesc somnul cand oboseala a trecut déjà. Nu are rost sa-mi dorm viata la fel cum nu are rost nici analiza pe text.
