Monday, November 26, 2012

Urasc sa am dreptate



Iar am avut dreptate…Toata experienta asta te-a schimbat, si nu in bine. Nu te recunosc, esti un alt om, si sincer nu-mi place omul asta. M-as intoarce la omul pe care l-am iubit cu ochii inchisi, dar de omul asta nou imi este chiar teama. Da, imi este frica de tine. E ciudat sa spun asta cand eram gata sa-mi pun toata viata in mainile tale…

Imi este dor de tine dar te-ai dus departe, atata de departe incat nu o sa te mai intalnesc niciodata. Chiar daca vad chipul ala pe care il cunosc atat de bine, nu mai recunosc vorbele. Nu stiu cum tocmai tu, candva atat de cald, ai devenit atat de rece, atat de rau…

Dar sa-ti intre bine in cap, nu ti-am vrut niciodata raul si lucrul asta nu s-a schimbat

Friday, November 23, 2012

Dorinta gresita



Cred ca de vreo 10 ani imi tot pun aceeasi dorinta, la aniversari, cand vine anul nou, oricand se iveste ocazia. De fiecare data dorinta mea este “Sa fiu fericita!” Si mi-am dorit asta din tot sufletul, dar incep sa cred ca ceva a fost gresit pe undeva, sau mai de graba incomplet.

Mereu am “cerut” sa fiu fericita dar niciodata nu am mentionat si cat timp imi doresc sa fiu fericita. Pentru ca trebuie sa recunosc, am fost fericita, asta chiar am primit. Doar ca fericirea mi-a zburat pe fereastra in scurt timp.

Asa ca aveti grija ce si cum va doriti. Candva sigur veti primi, trebuie doar sa va puneti dorinta corecta, completa. A mea s-a schimbat…vreau sa fiu fericita si fercirea mea sa dureze pentru totdeauna!

Thursday, November 22, 2012

O piesa de teatru


Pacat…viata, obstacolele, greutatile schimba oamenii. Si noi ne-am schimbat. Ne-am asprit, ne-am inrait, am devenit mai puternici dar mai reci. Acum putem infrunta greutatile mai usor, dar asta doar pentru ca am invatat sa ne detasam. Dar cat de bine este sa te detasezi? Cat de bine este sa iti privesti propria viata din afara de parca te-ai uita la o piesa de teatru? O piesa de teatru cu papusi manuite de altii, nu de tine, o piesa in care nu esti scenarist, nu esti regizor, ci doar un biet actor care asculta instructiunile.

Dar ne-am schimbat si ne schimbam in continuare. Ma gandeam cum as trece peste tot, cum ar fi sa continuam si cum as fi gata sa-ti spun DA in orice moment. Probabil m-as lasa dusa de impulsul de moment…dar ar fi asta cea mai buna solutie?
Nu cred, pentru ca nu mai suntem la fel si nimic n-ar mai fi la fel. Am fi doar doi oameni reci care isi amintesc intamplari calde. Am fi doua cuburi de gheata ce se topesc in amintiri.

Asa ca ce rost are sa speri, sa visezi, sa astepti? Ce rost are sa te gandesti cum ar fi fost sau cum ar putea sa fie?
Fa un pas inainte, si lasa-l pe al doilea sa urmeze. Nu este usor dar vei reusi, ca un copil care abia invata sa mearga. Mergi inainte, nu te intoarce din drum…desi privirea stiu ca o vei intoarce…sa-i mai vezi inca o data chipul inlacrimat.


Tuesday, November 20, 2012

Perfectiune



Suntem perfecti impreuna, am aflat asta tarziu, am trait-o intens si am terminat-o repede. Dar inca vad asta, in fiecare zi ceva imi aminteste si-mi intareste convingerea. Este amuzant cum ascult o melodie de nenumarate ori intr-o zi si cumva realizez ca ai facut acelasi lucru, ca am facut asta impreuna.

Da, suntem perfecti impreuna, suntem incompleti separat. Dar cu toata tristetea, cu toate supararile, vom supravietui. Eu voi deveni mai puternica iar tu mai curajos, eu mai serioasa iar tu mai increzator. Timpul va trece si usor usor vom uita…vom uita primele cuvinte, primul zambet,  primul sarut, cum suna vocile noastre, ce aveam in comun. Sau cel putin contam pe asta…

Monday, November 19, 2012

Duminica si toamna



As hoinari…As vrea sa fie o duminica, o duminica dupa o sambata bine dormita. Sa fie o duminica dimineata in care ma trezesc cu nori de lapte intr-un ceai negru.
Si apoi, cand nu ar mai fi dimineata, as porni sa hoinaresc strazile orasului. Strazile gri pline de blocuri si suprapopulate m-au obosit in ultima vreme, asa ca as cauta strazile alea mai pustii, strazile alea din zonele vechi, unde vezi peste tot case si pe unde te poti plimba calcand pe frunzele in putrefactie.

Mi-as tara pasii lenesi si as admira tot ce ma inconjoara, casele vechi, copacii uscati, cate o pisica sau cate un caine ce sar din tufisuri. Si as merge fara tinta, m-as pierde in frumusetea orasului vechi si in gandurile mele depresive. Si ti-as vorbi, am admira impreuna casele, am purta un dialog despre ele si ne-am  povesti cat de tari trebuie sa fi fost lucrurile pe vremea cand casele alea straluceau.

Apoi m-as trezi…si mi-as da seama ca nu mai pot imparti cu tine zilele de toamna si si tabloul caselor vechi. Asa ca mi-as continua plimbarea, tarandu-mi pasii la fel de lenesi, de data asta cu capul in pamant si numarand frunzele cazute. 

Omniprezent

http://www.youtube.com/watch?v=5j1nMp1kHPg


Nu ai idee cat este de greu…sau poate ai. Cu siguranta suferim diferit, macar atata lucru stiu.
Dar nu stii cat este de geu sa trec peste fiecare zi, cum in fiecare persoana caut ce gaseam la tine, cand ma mir de nestiinta oamenilor comparandu-i cu tine, cum in tot ce vad si aud zilnic te caut … si chiar te gasesc.
Nu trece o zi fara sa-ti aud vocea, sa-ti aud gandurile, sa-ti simt privirea, sa-ti simt prezenta…desi  esti departe.
Ma surprind lacrimand in cele mai ciudate si nepotrivite momente, ma straduiesc sa ma tin tare si sa nu dau libertate picaturilor sarate, inghit in sec, imi musc buza, dar inauntru ma faram.
O sa ma blamezi pentru asta, poate chiar asta imi doresc, dar nu pot trece peste nici macar cu nenorocitul ala de mediacament care pana acum imi curma suferintele…pentru ca te caut pe tine in tot si in toate.

Sper totusi sa aveti dreptate, sa lasam timpul sa vindece ranile
Dar sa dau totul uitarii, refuz!

Friday, November 16, 2012

Scrijelit in piele

http://www.youtube.com/watch?v=iPa0KcaSXGc

Maine…ce zi este maine?  Nimic nou, este inca o zi trista, inca o zi care trece fara rost, inca o zi fara tinta…inca o zi pierduta. Dar maine…maine este ziua cand te voi grava in piele mea, in suflet esti déjà scrijelit adanc. Si daca din suflet nu te pot sterge, de ce sa nu te si vad cumva, in fiecare zi, in fiecare clipa.

Asa ca ceea ce planuiam sa ne marcheze legatura imi va marca mie singuratatea si suferinta. 

Thursday, November 15, 2012

Visez la un Ferrari cu aripile frante



Cat de sec este totul…nu ma pot abtine, nu ma pot opri si nici macar nu ma straduiesc sa fac asta. De ce as face-o? De ce sa incetez sa sper? De ce sa incetez sa visez?  Poate ca ai dreptate, poate ca este intr-adevar  “ca si cum ai visa la un Ferrari” dar asta nu ma opreste.

Traiam in van, de pe o zi pe alta, de pe o saptamana pe alta, fara un scop, fara o directie, in haosul cotidian. Si eram mandra de viata mea haotica si fara sens. Dar ai venit tu, cu vise, cu teluri, cu dorinte marete si m-ai facut sa realizez anumite lucruri. Parca as fi primit un rand de palme ce m-au trezit la realitate si apoi m-au dus mai adanc in visare. M-ai impins catre marginea prapastiei si mi-ai aratat ca dincolo mai este ceva, m-ai determinat sa-mi doresc sa rup niste bariere.
Si am visat, si mi-am dorit, si am dat frau liber unor sperante la care am renuntat de mult. M-am simtit libera si am simtit ca totul este posibil. Ne-am luat de mana si am sarit in gol de pe marginea prapastiei…si in loc sa cadem ne-am luat zborul!

Dar am fost vanati de braconieri, care ne-au taiat aripile si ne-au inchis in colivii separate, ne-au vandut sufletele pe 2 bani, pentru scurta lor bucurie. ..de care oricum nu au parte.
Si acum nici o zi nu mai are rost, nu mai visez, nu-mi mai doresc nimic. Cu tine dorintele aveau viitor, fara tine…le-am visat degeaba. Tot ce m-ai incurajat sa sper se putea realize doar in doi, doar intre noi doi. Singura am sa renunt la tot ce ne-am dorit impreuna…simt ca in fiecare dimineata ma trezesc degeaba, doar sperand  sa se termine mai repede inca o zi fara rost…

Fiecare zi este goala si lupt sa protejez trecutul si prezentul…pentru ca viitorul este rece si dur ca o stanca in varf de munte.
Si haosul si-a reluat locul, doar ca este un haos plin de liniste, un haos depresiv, un haos nefericit

Sursa imagine: http://browse.deviantart.com/?qh=&section=&global=1&q=broken+wings#/duzk8e

Wednesday, November 14, 2012

Iarta si Uita


Mi-ar fi placut sa fie atat de simplu ca Iarta si Uita…dar ca sa vezi…nu este…
De ce? 
Pentru ca nu avem nici o vina. Pentru ca nu avem ce sa ne iertam si nu vrem sa uitam, nu este nimic de uitat. Totul a fost frumos si ar fi putut continua.

Am avea de iertat ceva doar la cei din jur, doar la cei nemultumiti de noi…si chiar daca iertam, si chiar daca uitam raul facut, tot este prea tarziu, tot nu putem indrepta nimic, iar ei nu vor sa indrepte.
Eu pot ierta, poate si tu o vei face, dar asta nu schimba lucrurile cu nimic…asa ca Iarta si Uita nu este intotdeauna raspunsul.

Sfarsitul lumii


Nu poti sa suferi o viata intreaga pentru un esec. Nici tu nu poti, nici eu nu pot. Nu putem zace in suferinta la nesfarsit.

Poate e inca prea devreme sa ne gandim la asta, la urmatorul pas, urmatoarea miscare, urmatorul capitol…dar stim ca se va intampla candva. Si doare acum, si va durea si cand va veni momentul ala.
In fiecare zi apare un gand nou care sa-mi sfarame sufletul déjà facut bucati. Si mai primesti o lovitura pe care incerci s-o parezi, si inca una, si inca una, ingenunchiezi in fata loviturilor si speri ca te vei putea ridica inca o data. Doare ca la fiecare ridicare e din ce in ce mai greu si iti vine sa renunti la tot.

Sunt prea lasa sa pun capat suferintei asa ca ma rog sa vina mai curand vestitul sfarsit al lumii…macar atunci nu voi mai fi nevoita sa-mi fac griji pentru ziua de maine, pentru urmatoarea lovitura. 


Tuesday, November 13, 2012

Seri si dimineti


Este greu, este greu sa adormi in fiecare noapte cu acelasi gand, cu aceeasi dorinta arzatoare ce stii ca nu se va implini, sa adormi sperand ca totul este doar un vis urat si ca pana dimineata va trece.
Si este la fel de greu sa te trezesti cu acelasi gand, cu aceeasi durere, cu aceeasi trsistete sfasietoare in suflet. 
Adorm cu un oftat si ma trezesc cu acelasi oftat, adorm cu un chip in minte si ma trezesc cu acelasi chip, adorm cu aceeasi grija si ma trezesc tot cu ea.
Vise agitate, sperante desarte, vieti date peste cap, planuri stricate, fericiri sfaramate…pentru cine, pentru ce si cum sa schimbi asta? Nu exista nici o cale de mijloc…doar gandul ca timpul le vindeca pe toate.

Atunci si acum


Canvda supravietuiam unei saptamani lungi, grele, obositoare, stresante cu gandul la weekend. Traiam doar pentru weekend, doar pentru farmecul a doua nopti pierdute in locuri obscure si sufocante.Si imi placea asta…

Ceva mi-a schimbat directia, asa ca un timp n-am mai trait pentru distractia usoara de fiecare weekend, ci am inceput alta  etapa din viata, o perioada cand traiam pentru fiecare seara, pentru comoditatea unui pat caldutz, fericirea unor zambete sincere si a unor vorbe dulci. Si a fost bine…Fiecare seara mai dulce decat o prajitura cu ciocolata, fiecare clipa mai fierbinte ca soarele de august…

Acum…traiesc in asteptarea weekend-ului…si apoi in asteptarea trecerii lui, si a inca unei zile, si a inca unei ore…pentru ca la finalul asteptarii sa primesc…nimic. Acum traiesc pentru weekend…si nu-mi place…

http://www.youtube.com/watch?v=72zHqTyenno&feature=share 

Wednesday, November 7, 2012

Unii oameni au vise


Unii oameni au vise pe care nu indraznesc sa le viseze, au dorinte carora se tem sa le dea glas. Dorinte clasice, simple, fara inflorituri, lucrurile care poate le-ar implini viata dar de care le este frica, din diverse motive.Unii oameni viseaza la gesturile mici care inseamna mult.

Si acesti oameni pot prinde curaj, pot da frau liber visarii, isi pot exprima visele, cu un mic imbold, cu o mana de ajutor, cu un poetic sut in fund. Cand li se ofera ocazia incep sa viseze, cu ochii inchisi, cu ochii deschisi, afara pe strada, privind un film in comfortul casei, citind o carte pe o banca in parc, oricum si oriunde. Si viselel lor zboara departe, peste capetele oamenilor plictisiti, peste inaltimile blocurilor gri, peste copaci, peste nori, dincolo de soare…atunci ei sunt cu adevarat liberi.
Si eu am visat departe…si inca mai sper la vise…si eu am atins libertatea si fericirea…timid, cu varfurile degetelor.

Tuesday, November 6, 2012

Lacrimi de nor



Am obosit, oamenii ma obosesc.  Am obosit sa vorbesc asa ca am sa tac. Am obosit sa privesc in jur asa ca voi inchide ochii. Am obosit sa va aud vocile asa ca am sa imi astup urechile. Am obosit si vreau sa dorm.
Dar somnul nu ma ajuta, pentru ca somnul e bantuit de cosmaruri, nici macar nu mai reusesc sa adorm de frica lor.

Candva aveam un somn linistit plin de vise frumoase, fiecare dimineata era insorita si pasari ciripeau la geam. Dar o furtuna mi-a stricat zilele insorite, si de atunci tot ploua neincetat iar pasarile se zgribulesc ici colo, mute.

Acum imi vine sa ma sui pe un nor intunecat, plin de stropi de ploaie, plin cu lacrimi de nor si sa plutesc pe el, sa-mi iau zborul, sa ma duca departe, sa ma duca prin toate locurile in care isi va varsa greutate si necazul. Vreau sa fiu o lacrima de nor, sa ating usor pamantul pentru ca mai tarziu sa ma evapor in acelasi nor, sa iau cu mine toata durerea, s-o urca acolo, sa o duc pe nor si s-o duc cat mai departe…


http://www.youtube.com/watch?v=TZTck0gAN94