Thursday, March 27, 2008

Superficial


Zi de martzi la munca, o martzi oarecare, nici o sarabatoare, nici un eveniment deosebit…poate doar vizita unui superior din Olanda la munca.


Si vizitele superiorilor impun o conduita si se cere o ieshire oficiala. Si iata-ne pe totzi stand peste program, nu pentru a face ore suplimentare, ci pentru aceea faimoasa cina.


Si dak tot stam mai mult, hai sa ne simtzim bine. De ce nu? Doar suntem o echipa vesela si unita, nishte gasculitze simpatice, nu-i asha? Baietzii saracii sunt in minoritate, doar doi haioshi care incearca sa ne suporte zi de zi…oare cum reushesc?


Si asha gashtele se aduna in baie, mai un luciu, mai un fard, mai un rimel. Poze haioase, idei trasnite si veselie cat cuprinde. Asha ne-am destins, ne-am relaxat...si probabil am speriat pe cei ramashi la ore suplimentare, deoarece peretzii subtzirii ai baii nu puteau face fatze curcubeului de rasete.


S-a facut ora 7, asha ca e momentul sa evacuam cladirea si sa pornim la cina. Bietul shofer cred k ne-a injurat de mama focului, k doar nu ne opream din rasete pe drum…


Si iata un mediu altfel…total altfel decat sunt eu, dar la care ma pot adapta, intr-o oarecare masura. Un mediu in care nu m-ash fi vazut vreodata. Nu-mi displace, dar este prea pompos pentru mine, par inconjurata de reguli stricte, am retzineri…aici nu pot fi eu.


Ieshirile mele vesele insa nu pot fi infranate de un biet mediu pompos, glumele curg in continuare, rasetele noastre umplu incaperea si irita ospatarul putzin cam intzepat…dar nu ne pasa.



Continuam sa fim noi, oriunde, oricum, cu oricine, nimic nu ne va lua veselia, nimeni nu ne va schimba caracterul, nu regulile, nu impunerile…NU.


Mancare aleasa, bautura, pana si locul…totul a fost ok. O experientza noua, interesanta, o fatza a Bucurestiului pe care chiar nu credeam sa o vad, eu, o fata din provincie venita aici pentru un job mai bun.


Inca o traire in marele Bucuresti, in micul Paris, dar pe strazile noi, in locurile noi pline de pretentzii.


Si iata cum s-a asternut aici o relatare superficiala de care nu sunt deloc mandra dar e o bucatzica din viatza mea…este superficialitatea mea.

Thursday, March 20, 2008

Teneshi ruptzi


Femeile si pantofii…am in fatza raftul cu incaltzaminte si trebuie sa ma hotarasc ce o sa port azi. Am de ales nu gluma... mda, o gramada de perechi.


Undeva in fatza o pereche noua, colorata de espadrile...m-a incantat culoarea, sunt verzi si par comode. Langa, o pereche de balerini dragutzii dar cam decupatzi si multe alte perechi demne de bagat in seama.


Hhhmm grea decizie...espadrile noi dar care de la prima purtare m-au ranit, balerinii dragutzi in care imi ingheatza picioarele si teneshii vechi si ruptzi care au fost langa mine in momente bune si mai putin bune, care m-au slujit cu vrednicie si nu m-au lasat la greu.


Am trait impreuna momente atat de vesele si numai ei stiu cum am obosit, cum am danasat fara oprire si cat de fericita eram. Am trecut si prin momentele proaste , tot cu ei langa mine, fugind de realitate in universul nostru, al meu si al lor.


Da, au castigat...ei castiga mereu. Azi e zi de teneshi, iar. Ei nu m-au lasat, nu o sa-i las nici eu. Oricate perechi noi as achizitziona, oricat de bine ar arata, ei sunt mereu acolo pentru mine.


Mda…de parca despre teneshi ar fi de fapt vorba…se stiu ei teneshii ruptzi si trecutzi prin bune si rele, sper ca se stiu, trebuie sa se stie... se vad teneshii ruptzi dar mereu acolo.


Asta-i pentru ei, pentru teneshii mei ruptzi ;-)

Tuesday, March 18, 2008

Mere


Mmmm…aroma de mere galbene, dulci acrisoare.


S-a lasat valul intunericului peste orashul aglomerat si galagios, dar asta nu-i incetineste ritmul. Geamurile sunt inchise, zgomotul strazii nu mai patrunde in camera pe jumatate plina cu piese vechi si neintretinute de mobilier. Doar fumul gros si aromat se ridica pana pana sus mangaind peretzii si tavanul de un alb prafuit.


Podeaua scartzaie sub carpeta veche si murdara si din cand in cand se aude cate un pufait urmat de mirosul de mere…mmm…si liniste.


Carbunii s-au stins, fumul s-a risipit dar mirosul persista placut, schimband aerul de vechi si imbacsit. Luminile se sting rand pe rand, lasand intunericul sa puna complet stapanire peste casa. Si e noapte…


Intuneric afara, intuneric in casele vechi de pe strada, intuneric si in camera, liniste…


Un zgomot discret rupe tacerea, o flacara timida…jarul aprins face un cerc de lumina in jurul lui in timp ce se aude pufaitul…apoi fum.


Aroma de mere s-a dus…vine o noua zi.

Friday, March 14, 2008

Zi de martie


O zi de martie, o zi “cu ghinion” chiar…eh pe naiba. Dimineatza, pare sa se vada o raza de soare, o sa fie o zi placuta.

Parasesc noua locuintza, “minunata” noua locuintza, si o iau grabita spre metrou, pe langa casutze vechi, strazi linistite, facultate, spital, pana in intersectzia aglomerata care ma trezeste.

Brrr, mi-am luat tzeapa, e cam racoare…au cazut si cateva picaturi de ploaie. Oare o sa-mi spele pacatele? Neah, prea putine picaturi pentru a face fatza…

Aglomeratzie, calcat in picioare, caldura, drum lung, asha k scot carticica si mai citesc cateva randuri, pana simt cum iar se imbulzesc totzi catre ushile viermelui metallic in ale carui pantece ne aflam. Ce dornici sunt oamenii astia de munca…

Ah si m-am trezit atat de binedispusa, dar norii astia m-au inghetzta si m-au moleshit. Azi sunt un gandacel fara chef...sau?

Ziua trece greu, e atat de plictisitoare, vreau sa fie noapte, vreau sa fie weekend. Dar e joi…si suntem atata de aproape. Optimistul zice “E ultima joi din saptamana”, dar pesimistul i-o taie acid “pe de alta parte, e prima zi de joi din saptamana”. Si totushi trece…si o sa ies din letargie.

Ma inviorez cu o bere in Laptarie, cu colegele vesele, galagioase…da mi-am revenit. Noaptea face minuni pentru toata lumea.

O plimbare in cerc pe stradutzele intortocheate, un han cu tei cu aerul lui vechi …ploua, miroase a ploaie, a praf, a primavara…a cartzi vechi si picturi in ulei. Un felinar vechi fara geamuri licareste sub o bolta. El e vechi, dar becul e nou si lumineaza puternic stradutza tacuta si singura. Portzile impunatoare de fier sunt inchise cu un lacat mult mai tanar decat ele, si dincolo, din cand in cand cate un grupuletz de oameni rupe tacerea in trecerea prin fatza magazinului de vopsele si lacuri.

Dincolo de unul din geamurile acoperite cu invelish metalic se vede o lumina…pisica curioasa se uita in camarutza, la multele tablouri atarnate pe peretzi. Flori multicolore dar total lipsite de parfum in spatele incaperii, aproape de geam cateva icoane sterse de timp, pe masa o scrumiera, cateva pixuri…un decor de poveste.

E gata? Da, vin si eu acum, m-am adapostit de ploaie. Si incep sa zambesc…vino sa vezi…si altzi doi ochi curioshi patrund in camarutza, si probabil ishi fac un scenariu propriu.

O bucata din trecut pe care am adus prezentul, un nor de fum innecacios, aromat…

Si inapoi in culcush, am obosit.

Thursday, March 13, 2008

Privire spre trecut


M-am uitat pentru clipa in urma. Dar nu in urma cu un minut, o zi, o saptamana…m-am uitat mult in urma. Mi-am amintit lucruri, imagini, persoane, intamplari. Am revazut lucruri care m-au inveselit si am vazut lucruri care m-au intristat, am vazut ce candva era totul pentru mine si cum situatzia s-a schimbat.
Am revazut cum de la iubire am ajuns la ura, cum de la obsesie am trecut la indiferentza, cum din ras am plans.


Stau si ma intreb…a fost bine oare? Putea sa fie mai bine? Ar fi fost mai bine daca nu se intampla asha? Si mi-am raspuns singura. Nu regret nimic din ce am facut. Poate imi pare rau de timpul pe care acum il consider pierdut aiurea dar am invatat ceva din asta. Toate prin care am trecut m-au invatzat cate ceva, si daca nu aveau loc…nu as fi fost ce sunt azi.


Nu ash putea sa regret decat lucrurile pe care mi le doream dar nu le-am facut, lucruri pentru care m-ash intreba mereu “oare cum ar fi fost daca”. Asta incerc sa evit…si sper k imi iese bine.


M-am schimbat…da, m-am schimbat foarte mult. Sunt altfel, cu totul altfel. Pentru unii mai bine, pentru altii mai putin bine…dar ce conteaza? Am evoluat din punctual meu devedere…nu ma intereseaza deci al lor.


Ma simt bine in pielea mea…poate mai bine k niciodata si privirile in trecut nu fac decat sa-mi intareasca parerea ca am crescut, am evoluat, am urcat incet dar sigur catre ceea ce vreau sa fiu…acum sunt omul mare la care visam copil fiind :)

Tuesday, March 11, 2008

Razi


“Exasperant lucru sa intalnesti pe strada un om care rade. De ce rade? Bucuria e a lui, e atat de mult a lui incat il separa de restul. Dar daca intalnesti un om care sufera, suferi si tu. Suferinta uneste. […]
Bucuria e echivalentul, pe plan moral, al adevarului: e fixitate, separatie. Vreti lumea sparta in cioburi? Inveseliti-va”

Constantin Noica – Jurnal filozofic



De ce sa spui asta? De ce sa nu te incante omul vesel si sa te bucuri alaturi de el, sa nu te inveselesti odata cu el?


Cand vad pe strada oameni zambind, oameni fericiti, oameni veseli, imi starnesc si mie un zambet pe fatza. Poate nu stiu de ce sunt ei asa, poate nu le pot imparatsi veselia nestiind de ce, dar cu siguranta ma pot bine dispune. Fiecare are alt motiv sa se bucure, si da, bucuria lui e separate de a ta. Asta ne separa intr-un fel, fiecare are propriile motive. Dar asta nu inseamna ca nu o putem imparti, ca nu ne putem bucura pentru binele altora.


E adevarat, suferinta poate uni, dar uneste doar perosanele apropiate, persoanelecare pot suferi din acelasi motiv sau care se pot alina reciproc…uneste numai oamenii care deja sunt apropiati.

Bucuria, in schimb, poate uni oameni necunoscuti in sentimentul de bine.


Si in zilele noastre…oare chiar iti sunt alaturi oamenii cand suferi, oare sunt ei langa tine la bine si la rau? Eu zic ca nu…La bine toata lumea e langa tine, la rau ramai tot singur. Suferinta o impart cu tine cei carora le pasa, si ei sunt prea putini la numar.


Zambiti si lumea va zambi cu voi, inveseliti-va si veti inveseli aproapele, cioburile sparte de suferinta se vor uni pentru a forma o mare oglinda care va reflecta bucuria voastra.


Asa ca ma voi ghida in continuare dupa pricipiul “Razi si lumea va rade cu tine, plangi si vei plange singur.”


Friday, March 7, 2008

Poveste fara inceput


Ai opri cursul vietzii tale banale pentru cineva, pentru ceva, pentru pasiune nemarginita, pentru senzatzia de te pierde in acel cineva, in acel ceva? Ai devia traiectoria obisnuitului pentru trairea aceea profunda? Ai renunta la lucrurile care un timp ti s-au parut atat de importante pentru o fantasma a trecutului care inca te bantuie…care pare sa fi reaparut? Ai renuntza tu oare la tot pentru asta, ai da totul peste cap pentru a atingea acel ceva care ti-a parut o fata morgana, in incercarea de a afla daca este totushi un adevar?


Fa asta, da totul pentru ceva ce poate parea nimic…dar ce se poate dovedi a fi implinirea unui vis, pentru a atinge absolutul…si poveste-mi cum a fost.


Vreau sa stiu tot, povesteste-mi in cele mai mici detalii trairile tale, sentimentele care te-au napadit cand ai avut prima viziune si bucuria pe care ai trait-o cand ai descoperit ca acel ceva este real, fiorii care te-au trecut atingand idealul, freamatul vocii tremurate plina de emotzie.

Lebada


Imi vine sa plang, sa plang in hohote, sa plang atata de mult incat sa frang sufletul oricui m-ar putea vedea, incat sa sparg linistea celei mai mute noptzi, sa o fac tzandari, mii de bucatzi de oglinda infipte in ochi, care sarind din ochii mei ar umple ochii a mii de oameni cu picaturi fierbintzi de sange. Cioburi ce s-ar infige in cele mai intunecate coltzuri ale inimii, in cele mai impietrite sentimente, in mintzile inghetzate, incalzind totul in jur, dezghetzand ghetzarii.


Imi vine sa rad, sa rad atat de tare incat sa daram ziduri, sa zdruncin poduri, sa scot copacii din radacini. Sa rad ca zgomotul unui clopot uriash de biserica, sa sparg tacerea in aceleashi mii de bucatzi de oglinda, infipte apoi in aceleashi cele mai intunecate coltzuri ale inimii, in cele mai impietrite sentimente, in mintzile inghetzate.


Vreau sentimente intense, vreau sentimente puternice, care imi pot topi sufletul ca flacara unei lumanare, care pot reaprinde acceashi flacara in mintea mea, care ma ridica si ma coboara cu aceeshi intensitate, care ma consuma pentru ca apoi sa ma poate readuce la viatza, acelashi suflet, aceleashi ganduri…intr-un alt corp

Trairi descheiate


Pana acum e bine, aceeashi intrare…putin balans de la baie pana pe scaun, reactii familiar, si ca intotdeauna...am impresia ca este multa miscare in jurul meu , asha de inceput. Mereu patzesc asha si imi amortzesc degetele. De fapt nu amortzesc...doar parca nu raspund cum ar trebui, parca sunt independente pe taste, fac de capul lor, scriu ce au ele chef.


Deja ascult, sunt in reluare si muzica e pe aceeeshi linie


Inghit din cand in cand si simt gustul amar, ma trec fiorii


Imi vine sa imi fixez privirea asupra unui punct si sa raman asha, atzintita
Ma tzintuieshte


As inchide ochii dak nu m-ash afla in locul asta, cu atata lume in jur, sa ma pierd in lumea mea fara sa las intrushii , nu au voie sa intre decat cu parola pe care eu o dau. De fapt...nu le-o dau


Universul meu e restransa, dar e al meu, imi place asha mic, numai pt mine. Vreau un spatziu mic mic, sa nu vad in stanga si in dreapata.
Sa ma bag sub birou?


Mi-am fizat fatza in palme si ochii intr-un punct dar ma gandesc k cineva o sa vina langa mine sa ma intrebe ce am patzit, dak am ceva, dak sunt bine


Nu pot sa tridic ochii de pe tastatura, privirea mea nu vrea sa junga la monitor. NU VREA!


Lisa imi zambeste de pe birou, e la nivelul ochilor mei, nu pot sa ridic privirea.


Degetele imi sunt amortzite, i'm totally numb


Aud vocile din fundal, nu vreau sa le aud, ma deranjeaza, imi disturba gandurile…mainile pe casti, ochii inchisi, muzica la maxim.
Damn...cred k imi place sa fiu antisociala in faze de genul asta.


Timpul? A trecut repede? A trecut greu? Nu-mi dau seama


Corpul meu e totushi agitat, dau din picioare…aud doar muzica...asta imi place, nu aud pe nimeni in jur, e ok pt mine.


Work and travel....intr-un univers paralele.


Nu pot vedea departe, ma uit doar aproape. Dak ma uit departe ma pierd, totul se misca prea repede deshi nu ar trebui sa se miste deloc.


Am nevoie de aer, insipr, expir, inspir profound, expir relaxata.


E clar, nu mai am notiunea timpului...mi se pare k a trecut mult dar ma uit la ceas si imi dau seama k nu e asha.


Am un prieten caruia ii place sa observe...oare ce ar observa la mine dak m-ar vedea acum? Stiu k ar fi o analiza profunda si exact pe subiect. Este un foarte bun observator...al oricarei stari.


Am reushit sa stranut...ma chinuiam de mult sa stranut.


A trecut cineva pe langa mine sa-i schimb niste bani, nu am putut sa ridic privirea, am vazut doar o bancnota langa mine…am inteles ideea doar asha, fara cuvinte dar nu m-am putut uita la persoana.
Imi este tare draga ea, mi se pare tare dulce.


Nu-l mai las la status, nu e pentru oricine, nu oricine are voie sa-l vada pt k nu oricine poate sa il inteleaga. Si pt k eu nu sunt pentru toata lumea, sunt doar pentru cercuri restranse.


S-a exstins, nu mai sunt doar degetele de pe tastataura, tot corpul meu e amortzit. Dak ash incerca acum sa ma ridic, simt k ash cadea…park am picioare de elastic. Parca e mai bine cu privirea, reushesc sa o ridic pana al monitor din cand in cand
Ma vad obligata sa ma ridic macar cat sa arunc o privire peste birouri si...mi se pare foarte greu.


A trecut…dar oare cum a fost? Franturi vagi si cateva cuvinte lasate in urma, cateva vorbe chinuite pe care am apucat, am reushit sa le astern…