Wednesday, December 31, 2008

Ultima zi


M-am rasucit de cateva ori in pat, incercand sa mai trag de somn, sa nu-l las sa fuga, dar n-a mers. Am deschis ochii lenesi si m-am lovit de soarele inghetat de iarna. Da...astazi este o zi ca oricare alta.


De ce i se da oare asa mare importantza? De ce toata lumea face planuri, se agita, toti vor ceva deosebit azi? Pentru ca intram intr-un nou an...si? Ce este asa de special? Nu putem s-o facem in liniste? Se pare ca nu.


Anul asta am hotarat ca nu am sa ma agit ca toata lumea. Am asteptat pana azi si mi-am dat seama ca nu avea nici un rost sa-mi bat capul. Am incercat, pe ultima suta de metri, dar cum ma ateptam, nu merita sa te baezi pe lumea din jur...si pentru ce? Pentru o amarata de noapte.


Asa ca asta e doar o noapte...fara planuri, fara batai de cap, doar cu fie c-o fi.

Friday, December 26, 2008

Craciunul acasa

Si seara de Craciun a fost cel putin interesanta. Dupa o intalnire cu veci cunostinte, o bere, cateva vorbe (destul de seci, parerea mea) am decis ca este momentul sa schimbam locul petrecerii. Trei nebune pe strazi, vorbind tare si cautand un taxi (care a aparut dupa cateva minute de inghetz) si un drum catre "insorita" statiune litorala Mamaia.

De ce alegerea asta? Pentru o petrecere privata indicata de cineva foarte imbietor cu un "bai daca e rateu sa nu ma injurati pe mine". Am ajuns acolo si, intr-un fel, am simtit ca ne potrivim in decor, desi nu cunosteam pe nimeni, pentru ca era o petrecere mascata. Pai bine, si noi paream masca, in felul nostru, fiind mai altfel decat lumea de acolo (desi noi eram in starea noastra fizica oarecum naturala), trei doamne si toate trei, o Irina cu "par de doamna" (ea fiind mai punkista cumva), eu (blonda, normal, si fara dotare) cu o semi rochita si bascutza si sor-mea mult mai aproape fizic de un om normal decat noi.

Una peste alta a fost bine, alcoolul era gratis :))) Pana ne-am plictisit si am decis sa ne mutam (iar). Am ajuns intr-un loc numit "Vama" si unde vinul fiert e specialitatea casei. Dar era deja prea tarziu, alcoolul de pana atunci si-a cam facut de cap cu noi, asa ca intr-un timp foarte scurt am plecat iar, de data asta catre casa. Evident cautand iar un taxi, eu cu ochii aproape inchisi iar cele doua nebune...facand pe sirenele galagioase.

Thursday, December 25, 2008

And so this is Christmas



Da, 25 decembrie, a venit si ziua de Craciun.


Sa facem inventarul, frigiderul plin cu sarmale este, nelipsita salata boeuf este si ea (stie mama cat imi place), cozonac pe alese si evident alte prajiturele pe langa.


Inevitabil, in dimineata de Craciun ma trezesc devreme. Cand eram copil aveam un motiv, eram nerabdatoare sa vad cadourile de sub brad. Acum motivul s-a dus, dar a ramas "obiceiul". Si ca in fiecare an m-am indopat bine de la prima ora cu minunata salata de muraturi si fierturi, am facut sa dispara cateva dulciuri si am ras din nelipsitele fructe de sarbatori, banane si portocale, ca ce Craciun ar mai fi fara mirosul de portocale decojite.


Bun, pasul urmator. Incet incet se trezeste toata casa, telefoanele incep sa sune, urari care mai decare. E timpul sa ne gatim, sa ne pregatim, pentru ca in familia mea nu a disparut anticul obicei cu mersul la nasi, si sincer, nu ma deranjeaza. Am facut ce era de facut si hai la drum.


Eh, acolo masa plina, tot felul de discutii, mai o tuica, mai un vin. Fiecare isi da drumul la gura poate mai mult de cat ar trebui. Nasa iar se plange de fiul nasului care suna, dupa spusele ei, "doar ca sa ceara bani", tata si nasu (frati fiind) deapana amintiri din copilarie, mama mai vine cu o poveste nou. Intre multele feluri de mancare, noi ne cam plictisism, asa ca din cand in cand mai trimitem un mesaj sau mai dam un telefon, dar se termina si episodul asta curand.


In seara asta se pare ca vom petrece, cica sa ne amintim de vremurile de alta data...asa o fi, asa sa fie. Om trai si om vedea.


Caodurile le-am pregatit si pentru maine, cand o luam de la capat cu rude, dar cu rudele preferate.


Pey bine...si iata Craciunul. Sa vedem ce urmeaza. Am inceput cu elan si am cam pierdut din idei pe drum, dar sa fie veselie.

Wednesday, December 24, 2008

Merry cea x-mas



Puf e deja ajunul Craciunului si eu nu mi-am facut lista cu dorinte.


Hai repede repede, ceva idei, trebuie sa scriu ceva, nu pot rata ocazia. Pai uite:


"Draga Mosule,
Imi doresc o casa maaare in care sa traiesc clipe minuate alaturi de toti cei dragi. Da da, ai citit bine, o casa maaare pentru noi toti.
Asa, ce mai vreu, mai imi doresc hhmm un autobuz, nu nu, o rulota asa aranjata frumos, cu care sa pot calatori pe unde am chef, cu un prieten, doi, trei, sa vedem lumea si sa petrecem la greu.
Acum da, mai mi-ar trebui ceva, imi doresc si niste bani, mai multi asa, ca sa-mi ajunga pentru toata casa aia mare, si pentru calatoriile alea, si sa mai fie si pentru mine, sa-mi cumpar cam tot ce-mi doresc.
Sa fiu faimoasa? neah, nu-mi trebe asta. Sa fiu iubita si indragita, da , asta mi-ar trebui, dar asa mai la scara redusa, nu ca o vedeta."


Da, de fapt acum sincer, cam tot ce imi doresc este sa fiu fericita. Si asta o pot face si fara o casa imensa, imi pot aduna prietenii si in casuta mea mica, ei oricum vor veni. Nu-mi trebuie nici luxul ala pentru calatorii, pot incerca si mai modest, cand si cum se poate. Si bani...eh doar cat sa-mi ajunga, nu am nevoie de toate comorile lumii pentru a fi fericita.


Pana la urma imi doresc sa fiu fericita, si asta se poate realiza cu cei dragi alaturi, cu zambetele de pe chipurile noastre, cu hohotele de veselie din glasurile noastre si cu sentimentele calde ce plutesc in aer.


"Draga Mos Craciun,
Imi doresc sa fiu fericita! "


Si uite asa am reusit si cu lista asta.


Ho ho ho, Craciun Fericit!

Monday, December 22, 2008

Fericirea


Cine a stabilit definitia fericirii ? Sau, exista oare o definitie exacta a fericirii ? Neah, nu cred, nu cred ca cineva poate stabili o definitie clara, batuta in cuie, a fericirii.

Fericirea e atunci cand esti inconjurat de afectiune, cand stii ca ai mereu pe cineva langa tine gata sa faca orice pentru a te vedea zambind. Si in acelasi timp tu esti fericit cand poti face acelasi lucru pentru cineva.

Fericirea este atunci cand zambesti fara un motiv clar, zambesti pentru ca iti este bine, pentru ca uiti de griji si te concentrezi doar asupra acelui lucru placut. Atunci cand ti se pare ca tot ce era neplacut in viata ta a disparut in urma unei minuni, desi stii undeva in adancul sufletului ca nu este asa.

Fericirea e atunci cand zambesti vazand un copil vioi pe strada, cand auzi vrabiile ciripind, cand te racoresti sub stropii unei ploi de vara, cand cad fulgi moi de nea, cand zambesti la prima raza de soare, cand orice nimic te binedispune.

Esti fericit cand poti uita de tot si toate in jur pentru a te gandi la frumusetea acelei intamplari, la zambetul larg pe care cineva ti l-a adus pe chip.

Fericirea poate dura 5 minute, o ora sau mai multe, o zi, doua, trei. Stii totusi ca este acolo, ca esti fericit, nu conteaza pentru cat timp, nu te intereseaza, doar clipa conteaza.

Ce pacat ca este trecatoare…
Dorinta pe care mi-o pun de fiecare data cand am ocazia este…sa fiu fericita. Poate ar trebui sa-mi doresc doar sa fiu fericita cat mai des, as avea probabil mai multe sanse sa se intample.


Fericirea este cineva sau ceva iubit de tine, este tot ce iubesti. si nu, fericirea nu e un pitic ce danseaza...asta ar insemna ca eu sunt fericirea :P

Wednesday, December 17, 2008

O amintire


Am in minte o figura marcanta in viata mea, de care mi-am amintit deunazi. Un chip de care mi se facea des dor si abea asteptam sa fac acel drum lung pentru a-l vedea.

Il vedeam mereu zambind si glumind, cu o privire senina, parul carunt, statura robusta, vocea puternica si mana lui mai mult lipsa. Cand eram copii ne facea mereu sa radem, se juca cu noi, ne spunea povesti inventate de el…parca era si el un copil.

Bunica il certa mereu sa ne mai lase in pace, dar noua ne placea la nebunia joaca aia, buncul insa nu o asculta.

Isi pastra mereu zambetul mereu pe buze si nu am stiut niciodata cand avea o problema, cand il durea ceva sau cand ii lipsea ceva. Mie imi parea mereu la fel.

O singura data l-am vazut cu adevarat trist…s-a abtinut, s-a tinut tare pentru noi toti, pana in acel moment, cand parea ca totul s-a naruit pentru el. Isi ascundea tristetea prin camerele goale, prin colturile ferite de ochii tuturor dar pana la urma a cedat…si l-am vazut plangand. Ea nu mai era, el ramanea singur…atunci am aflat ca si el este om, ca noi toti, lucru pe care as fi preferat sa nu-l stiu niciodata…pentru ca atunci si in mine s-a rupt ceva.

Si acum l-am vazut zambind iar, zambind in continuare…viata s-a schimbat, dar a revenit cumva la normal, el trece in continuare peste probleme zambind…sa fi mostenit asta de la el ?

Tuesday, December 16, 2008

Gand in oglinda


Ti-am spus candva ca nu-mi place sa astept si ca nu stau bine la capitolul rabdare…trebuia sa ma asculti. « Vreau acum, vreau asa si ma enervez daca nu va fi cum vreau eu ».Ai citit, ai privit cuvintele, ai auzit dar nu le-ai ascultat, nu te-ai uitat dincolo de ele.

Nimic din ce spun eu nu e simplu, nimic nu este exact ceea ce pare. Daca vrei sa intelegi ceva trebuie sa privesti in adancime, usa gandurilor mele nu e niciodata deschisa. Poate ai noroc vreodata sa prinzi o fereastra deschisa…dar nici asta nu se intampla prea des.

Daca nu te simti in stare, nu te obosi, pentru ca te vei alege doar cu asta, doar cu oboseala. Trebuie sa vrei, sa poti, sa insisti pentru ca nu vrei primi totul de-a gata.

Si tocmai cand ti se pare ca ai prins o idee, ca un gand devine clar, atunci cand crezi ca esti pe cale sa faci descoperirea…totul se schimba. Ideile o iau razna, un gand se imbina cu altul si iti dai seama…ca nimic nu mai este cum trebuia sa fie.

Ai spart oglinda…nu-i nimic, se repara, e plina de crapaturi dar se repara si rezista

Mirror mirror on the wall…ce vroiam sa te intreb ?

Keep on smiling


Ce pot sa spun, sunt o persoana vesela, desi dupa cum ma imbrac unora le par EMO =)) (care prin definitie sunt tristi si au tendinte sinucigase).

Trec peste toate cu un zambet. Vorbele rautacioase incerc sa le intorc zambind ironic, curiozitatile nestapanite le ignor, treaba o rezolv bine dispusa, problemele…eh poate ma enervez, ca deh, oameni suntem, dar asta ma intarata sa le rezolv.
Si de ce sa zambesc doar eu? Nu sunt asa egoista, ii fac si pe cei din jur sa zambeasca…mai ales cand am cate o problema, si ma enervez si ma agit s-o rezolv…intrebati-i pe ei daca sunt amuzanta sau nu :))
Asa ca nu e doar pt mine keep on smiling, ci si pentru colegi, pentru cei care imi sunt aproape fizic (cu biroul) si pentru cei care imi sunt aproape de suflet :)
Aduc zambete prin vorbe, prin atitudine, prin fapte si de ce nu prin mici atentzii….

Mda…aduc veselie…va place o primiti, nu va place…treaba voastra.

Friday, December 12, 2008

Naughty or nice


Trebuie sa recunosc ca imi este bine, putin somn chiar acum, dar mi-e bine in general. Si a meritat somnul de acum si cascatul care nu vrea sa se opreasca.

Parca cuvintele imi vin mai usor in minte cand au mai putina importanta, e mai usor sa descriu lucruri trecatoare. Acum insa mi se par ceva mai greu de legat ideile, mai greu de exprimat ce gandesc.

Tosuhi da, chiar a meritat, si nu e prima data cand merita. Intregeste, tinde catre absolut, satisface dorinte, deci e clar ca merita efortul.

Chiar daca in ansamblu totusi e confuz, e oarecum in ceatza, o ceata pe care probabil o vom mentine, este bine, este placut, trezeste pofte, intarata.

Intrebare de sezon : «Ai fost cumine ? »
Crezi ca am sa mint ? Crezi ca am sa raspund ca toata lumea doar pentru a primi ce-mi doresc ? Poate te vei mira, sau poate nu, dar raspunsul meu este scurt si la obiect : « NU »

Desi as putea sa incerc o diversiune, sa te intreb ce intelegi prin asta, sa ma justific, sa iti spun povesti care sa te convinga…nu…raman la varianta mea de raspuns…Si ma intreb, oare ai vrea sa fiu cuminte ?

Thursday, December 11, 2008

Pacience is NOT my virtue


Asa si ? Si ce daca ? Ce-i cu asta ?
Imi razi in fata de parca mi-ar pasa…nu dau doi bani pe asta. M-am descurcat mereu, o sa ma descurc si acum, nu am nevoie de nimic si de nimeni ca sa ajung unde trebuie.

Da, e posibil sa fie ciudat, dar ma adaptez la orice. Si da, probabil nu o sa-mi placa, dar nu din vina mea, nu e alegerea mea…voi fi totusi stapana pe situatie.

Cersesc afectiunea in cel mai placut mod, si daca esti in stare sa-mi refuzi aceasta mica placere nu e o problema, nu e problema mea, ti-am spus doar ca ma descurc oricum, nu e o tragedie. Si cand o cer trebuie sa mi-o dai, iar daca ceva ti-a distras atentia..ei bine, nu ma intereseaza. Pentru ca rabdarea mea este mai mult decat limitata.

Da, nu am rabdare, nu-mi place sa astept. N-am asteptat niciodata si nici nu am de gand sa o fac. Ori acum cand cer eu, asa cum vreau eu…ori interesul meu dispare mai repede decat ai putea sa crezi. Timpul meu e limitat, timpul meu fuge prea iute, nu-l pot prinde din urma, asa ca sunt mereu grabita si fara rabdare.

Patience is NOT my virtue.

Tuesday, December 9, 2008


Nu suna nu suna nu suna, te rog nu suna…
Se aud fluieraturi in fundal

O la dracu, ai sunat…chiar trebuie sa ma trezesc ? Bine fie…mmm…dar mai stai doua minute. Uite ma foiesc se aude scartzaitul patului, ma pregatesc sa ma ridic, mai lasa-ma putin

Mhhhh te rog ? Nici daca te rog foarte frumos ? Nu poti sa dai ceasul inapoi, nu stiu, macar 20 de minute ? Hai te rog te rog te rog…

Dar de ce tragi de mine, de ce nu ma lasi dand din maini? Ah, trebuie sa ma trezesc…

Mmmrrr….ihih alintata…of bine, hai fie, nu mai trage de mine. Gata uite sunt treaza…acum e randul tau.

Haaaii…incearca stiu ca poti. O sa te chinui sa stii, hai deschide ochii.
Ei bine daca nu vrei…hihi haha chicotesc amandoi hai hai inca putin.

Ai vazut ca pot sa te chinui si sa te bat la cap, acum te ridici ? Hai nu mai fi morocanos muah, ii saruta energic fruntea, hai ca ti-a trecut deja.

Mmhhh hai gudara-te, stii ca-mi place hehe, dar tot trebuie sa ne trezim imbratzishatzi

Gata, ochii sunt deschisi, pe geam intra un fir de aer de iarna…brrr…START !

Friday, December 5, 2008

Gandurile


Ma intreb unde dispar oare gandurile ?
E noapte, prin cap imi trec atatea ganduri, atatea idei, vad lucruri frumoase, cuvintele se imbina de minute, totul curge atata de placut. Ma simt bine, sunt la caldura, in siguranta, si nu stiu de ce dar am un zambet larg pe fata in timp ce mintea mea zburda libera.

Stiu ca era totul minunat, mi-a placut fiecare cuvant pe care-l auzeam in gand, fiecare zgomot a avut impact dar acum…acum nu mai stiu nimic. Tot ce mi s-a parut atata de frumos aseara parca a disparut intr-o ceata densa.

Incerc, caut, insist, ma zbat…dar nimic, gandurile s-au pierdut.
Asa ca acum ma intreb iar unde au disparut gandurile ? Unde a zburat inspiratia ?

Sa fiu eu de vina, sa fii tu de vina, nu stiu, dar vreau sa-mi amintesc totul, erau lucruri pe care nu-mi place sa le irosesc.

Thursday, December 4, 2008

I wish I had an orange cat


Un dolofan cu blanita portocalie, moale, pufoasa, sa mi se cuibareasca in brate in noptile racoroase de iarna si sa-l aud cum toarce multumit de mangaierile primite in urma cersitului sau adorabil. Sa-l vad cum se alinta pe langa mine de cum deshide ochii, si sa-l tin in brate pana adoarme lenes.


Un nebunatic cu ochii vioi ce alearga jucaus de colo colo, bucuros ca ma vede cand intru in casa, ca apoi, obosit dupa atata agitatie, sa-l ridic usor si sa-i ofer afectiunea pe care si-o doreste si sa-mi ofere acelasi lucru in schimb.


Sa-mi plimb usor mainile pe corpul lui iar el sa se gudure incantat.


Sa-i ofer si sa primesc afectiunea neconditionata.

Monday, December 1, 2008

Imi pasa



As vrea sa-ti spun ca-mi pasa si sa fie adevarata...dar nu-mi pasa, niciodata nu-mi pasa.
Am devenit atat de rece, atat de inumana. Parca as fi facuta din plastic, totul mi se pare fals, lipsit de viata, lipsit de sentiment.


Totul a devenit mecanic, cel mult instinctiv as putea spune, pentru a ma apropia cat de cat de ceva viu. Supravietuirea celui mai puternic, si daca fizic esti cel mic, trebuie sa faci ceva totusi sa poti supravietui, nu poti renunta din start.


Si lupti cu morile de vant poate, sau poate nu...pana la urma si fuga e un mod de a lupta. Sau nu?
Ce mai conteaza, daca asta te ajuta sa supravietuiesti. Si fugi...fugi azi, fugi maine, fugi mereu de toate. Si te impietresti.


Da, ma repet, dar iar incepi sa simti ca nu mai simti.
Vreau sa simt, poate nu crezi dar chiar imi doresc asta...ceva insa nu ma lasa.
Ce nu ma lasa? Instinctul animalic, dorinta de supravietuire. Prefer sa fug, fug de sentimente, fug de suferinta, fug de realitatea prea mare pentru mine si-mi creez universul meu, in care m-am zidit intr-un turn inalt. Ma simt in siguranta impietrita acolo, si din cand in cand deschid fereastra catre lume...si-mi doresc iar sa-mi pese, sa-ti spun ca-mi pasa si sa fie adevarat.

Wednesday, November 19, 2008

My favorit sin


Mergi pe strada, singur si inghetat.
Te gandesti la nimic, meditezi in mijlocul aglomeratiei, ai cazut cumva in depresie si toamna nu te ajuta deloc. Te simti singur, parasit si ai vrea sa fie totul mai frumos.

Je t’aime, oh oui je t’aime…Mois non plus…

Cat de bine suna pe vocea asta, te-a smuls din visare, lasa prostiile. Nu, de data asta nu e nici un mesaj, nu mesajul ma intereseaza, ci vocea. Suna atata de bine…ok cred ca te-ai prins…e tot un fel de visare, dar mai in alte directii. Nu catre povestile tale amarate si imposibile, ci catre ceva real, tangibil, acel ceva ce te poate ridica pana sus.

Uite, o sa-ti descriu putin, sa intelegi mai bine…soapte, vocea joasa, respiratie sacadata, buzele tremura, mainile incep sa faca un tur al corpului tau, corpul tau tresare la cea mai mica atingere, atmosfera se incinge…da, stii, stii despre ce vorbesc…dorinta carnala…
Lust is my favorite sin.

Spune-mi ca nu simti si tu asta, spune-mi ca nu ti-am deschis apetitul…oricum nu am sa te cred.


Placebo - je t'aime>>> NU varianta live

Monday, November 17, 2008

Rece, rece, si mai rece


Cad din ce in ce ai jos, ma duc la fund, ma inec. Nu mai am aer, nu mai pot respira…ma pierd in vid, ma ratacesc pe zi ce trece in intuneric.
Nu mai vreau sa dorm, nu mai vreau sa visez, vreau sa fiu mereu treaza, cu ochii larg deschisi, sa-mi fie imposibil sa visez si sa-mi pun dorinte.

Vreau sa evadez din viata mea, vreau sa scap de zile ca asta. Mi-a ajuns una calda una rece, macar de ar fi una fierbinte, dar nu….de la una calduta trec la una rece ca un ghetar urias.

Macar de s-ar impietri totul in mine, pentru ca asta simt de fiecare data. Dar nu, e doar un cub mic de gheata, care se topeste prosteste la prima scanteie.

Vreau sa fiu Polul Nord, sa nu ma deranjeze nimeni, sa fiu recele cel mai rece posibil, sa fiu superba Aurora Boreala pe care o privesti mut de uimiro dar pe care nu o vei atinge niciodata.

E frig, dar eu ma simt mai rece decat tot frigul din lume…am tanjit atata dupa caldura, mereu tanjesc dupa caldura, dar def iecare data raman rece.

Ai cazut, te-ai spart in mii de bucati minuscule, si te-am lasat sa zaci pe podeaua rece…papusa de portelan fara suflet…ti-am spus ca asa va fi. Si a fost atat de simplu, ai cazut atat de usor, ti-am intins mana a fost insa prea tarziu.

Thursday, November 13, 2008

O noapte si inca o noapte


O noapte si inca o noapte, totul se intampla in doua noptzi, mereu se intampla in aceleasi doua nopti. In fiecare din ele sunt la fel de euforica, in fiecare din ele eman bucurie si iubire, in fiecare din ele ma adori, stiu, si de fiecare data mai mult decat prima data, tocmai pentru asta, pentru ca sunt eu, eu cea din fiecare cele doua nopti.

Simt privirea ta, imi urmareste admirativ fiecare miscare si imi place ce iti place, imi place ca iti place. Poate nu simti, poate nu vezi, dar sunt acolo, mai aproape decat crezi, pictez zambetul incantat, admir chipul sincer, ador privirea vesela. Stiu ca vocea ta ma va face sa zambesc iar tacerea ta ma va intrista, ca buzele tale imi vor incalzi sufletul iar dorul de ele ma va face rece ca gheatza, stiu ca bratele tale ma vor apara mereu si fara tine ma voi simti vulnerabila.

E liniste si te privesc, nu misti, nu schitezi nici un gest, nu scoti un sunet. Sunt inconjurata doar de muzica si ma pierd in privirea ta calda, iti studiez zambetul in cele mai mici detalii, imi induci starea ta de bine…si ma uit, si te privesc iar, si nu ma mai satur. Este totul atat de frumos acum, asa, fara nici un gest, fara nici o vorba, fara nici o miscare. Esti doar o imagine pe care n-as vrea sa o vad schimbata. Imi amintesc ceva si vreau sa pastrez asta, imaginea ta si amintirea asta.

Si nu am uitat…erau fluturi, am vazut fluturi in jurul nostru, doar pentru noi…doar noi i-am vazut, doar noi i-am simtit, batai de aripi fine ce-au schimbat destine.


Dar realitatea…rezerva multe surprize. Candva vei rupe tacerea si vei cadea de pe piedestalul pe care te-am pus, atunci voi ramane doar cu amintirea…amintirea ta, cel de acum…cel de atunci.

A fost nevoie doar de doua mopti pentru asta, atat a fost de ajuns pentru un contur, atat a fost de ajuns pentru un inceput si un sfarsit, atat a fost de ajuns pentru o intreaga poveste…o noapte si inca o noapte.

Monday, November 10, 2008

Dialog cu naratorul


- Crezi ca ar putea fi posibil ? Chiar crezi ca ti se poate intampla tie ? Crezi ca poti avea ceva asa dragut ? Crezi ca meriti asa ceva ? Ca vei primi asta ?

- Nu stiu, chiar nu stiu, dar cu siguranta imi doresc sa fie real. Nu imi vine sa cred, pare un vis cu personaje de basm. Un basm cu printi care salveaza printesele din ghearele dragonului realitatii pentru a le duce in castelul lui dintr-un regat fermecat.

- Chiar ti se pare ca te potrivesti acestui basm, ca poti fi personajul principal ? Primesti scrisorele de dragoste, cu vorbe dulci si sentimente ce te incanta. Trimiti aceleasi mesaje, in expresii frumos colorate. Si crezi ca e real, ti se pare totul posibil ?

- Nu, mi se pare totul prea frumos ca sa fie adevarat, mi se pare ca iar ma pierd prosteste in vise. Dar poate ca exact asta imi trebuie acum, sa ma pierd in vise frumoase, sa ma afund in basme ale caror autor sunt eu.

Si totusi, suntem personaje reale. Nu sunt Cenusareasa chinuita de mama vitrega, nu este printul salvator, suntem personaje in carne si oase care viseaza cu ochii deschisi. Si totusi personajul meu se simte protejat, iar personajul tau este eroul pozitiv…si asa vreau sa ramana.
I should have known fairytales don't come true

Friday, October 31, 2008

Azi e istorie


Azi se scrie istoria.

Azi e ultima zi in echipa asta, de acum totul se va schimba. Eu voi fi eu, voi vetzi fi tot voi, insa totul va fi altfel. De azi voi fi pe cont propriu, stapana pe situatzie si cu soarta in maini.

Azi este ziua fantomelor, strigoilor si a altor personaje dubioase, noapte cu monstri si personaje fantastice care pentru mine intra in istorie. Ziua in care am plecat la colindat si toata lumea mi-a zambit.

Azi este ziua cand am fost dragutza, amuzanta, am binedispus, am relaxat, si am mai pus o bila alba pentru drumul spre Rai.

Azi este ziua in care am oferit fara sa sufoc, am ignorat acordand atentzie, am mangaiat fara sa ating, am trait fara sa respire, mi-am pototlit setea fara apa si mi-am satisfacut dorintza de afectiune, uitand de ea.

Azi este pentru a doua oara “ziua de dupa”, dar intra in istorie ca ziua in care totul s-a schimbat, in care am inceput sa vad din alt unghi. Este momentul in care incetez sa mai astept si sa sper la asha ceva, ziua in care se schimba dorintele si sperantele, ziua in care las asta in urma mult mai usor…desi…inca am ceva retineri.

AZI este ziua in care tu ma vrei mai mult decat ieri, mai mult decat maine, asta e ziua in care se schimba rolurile.

Thursday, October 30, 2008

Give up


I should give up, I have to give up. I don’t want this, but I have to. It’s not pleasant, it’s not what I wish for but, maybe it’s what will make me happy.

I have to get away from all this, leave it behind and go on. I can’t stop here, I’ve swam deeper seas, I’ve crossed higher mountins; this can’t hold me for so long.

I tried, I’ve struggled, nothing seams to work, nothing seams to be enough, but it’s all I can give. This is the last try, and that’s it.
I have to promise this to myself, and keep my word, cause this is not me and I’ll let nothing change me, I’ll not turn into this sad, patetic person for this…it’s not worth this much.

Describe what? Words will never be enough. It’s everytime the same, still it never helps…no word will ever do it.
Silence.

No one said I should, but I know it, I feel it I …. I’m giving up…

Stupidness is no excuse


Dupa ce m-a obsedat un cantecel imi dau seama de adevar…stupidness is no excuse. Si de data asta eu am fost the stupid one.
La dracu cum sa ratezi asha dupa ce asteptzi atata ?
Cum sa dai vina de fiecare data pe o persoana si sa realizezi pana la urma ca greseala ta a fost mai mare, si esti cat se poate de constient de asta.

I fucked up…this time i fucked up big time…
Si cum sa indrepti?
Ok incerci toate metodele, poate una merge…si sigur ar merge, adevarul merge, dar pentru asta trebuie sa te faci ascultat.
Eh si acum vine partea mai grea…cum sa te asculte ? Cu binisorul ? Cu forta ? Daca planul A da gres, incerci cu planul B. Hhhmm…am un plan B ? Puf nu am…cum aplici metoda fortata ?

Indicii, are cineva indicii ? Nu are nimeni, tot eu trebuie s-o fac…si imi fortzez mintea, dar parca nimic nu iese.
All is fair…when you do have something.
Da, mi-a luat o noapte intreaga sa raspund, probabil merit tacerea asta dar..dar…dar…nu am vrut eu sa fie asa….

La naiba trezeste-te la realitate, fa ceva...mda...usor de zis, poate chiar usor de facut, ca doar ai incercat deja.
Si a mers ?
A mers pe dracu…Sau…asta inseamna ca totushi a mers ?
O fi mers, dar tot ai dat cu bata in balta…rateu, esec.

Wednesday, October 29, 2008

Sunete


Shhh…nu spune nimic, nu vreau sa aud cuvinte, nu am nevoie si nu-mi plac. De data asta vreau sa aud doar sunete.

Mana imi tremura atingandu-ti pielea calda, usor, iti aud respiratia calma. Ai somnul lin, usor, si simtzi. Corpul tau incepe sa vibreze, incet, incet deschizi ochii. Te privesc, ma privesti…mainile noastre se ating in miscari lente, se intrec in atingeri patimase, corpurile ard de dorinta.

Ma pierd in privirea ta, nu ma pot dezlipi, nu as vrea. Te apropii incet, dar am rabdare. Imi saruti obrajii, ochii, fruntea, iar eu iti raspund cu aceleashi gesturi, parca am face miscari in oglinda.

Buzele se apropie in miscari incete, ne auzim respiratia cum cere, ne rasucim, ocolim…suspans, dorinta, care creste…apoi, in linistea apasatoare, se ating, la inceput timid, pentru a termina intr-un sarut aprins.

Respiratie sacadata, trupuri incinse, sunete incantate, piele umeda…si liniste.

Adorm in bratele tale, in siguranta si nu as mai vrea sa ma trezesc.

Tuesday, October 28, 2008

Umbre


Am obosit…am obosit sa alerg dupa umbre, goana si asteptatul m-au obosit. Ar trebui sa intind mana catre umbre si sa-mi dau seama ca nu pot fi atinse, sa intind apoi mana spre partea tangibila a umbrei si sa ma conving de existentza ei.

M-au obosit noptzile lungi innecate in alcool si zilele printate in mai multe exemplare.
Am nevoie de un ceas desteptator care sa ma indemne catre realitate, dar nu-mi vine sa ma desprind de lumea mea de vis, in care totul e posibil, in care alerg stand pe loc, in care umbrele sunt la fel de vii ca oamenii, si la fel de ushor de atins.

Vanez umbre, creez vise, traiesc in universul meu impartzit cu umbrele colorate.
E noapte si o sa te uit, te-am uitat de fapt deja, te uit de fiecare data, te las acolo, pana adoua zi, cand imi zambesti calm si-mi spui "buna dimineatza", pana imi aminintesti iar ca nu te pot uita asha ushor...deshi esti doar o umbra.

Thursday, October 23, 2008

Timpul nu are mila


Timpul nu are mila, se grabeste si nu tine cont de nimeni, nu asteapta.
Timpul nu are rabdare cu mine, alearga, trece, nici nu ma baga in seama. Asha ca nu am timp de pierdut, dar pana la urma…nu am nici timp de gasit.

Nu pot sa astept, nu pot sa privesc in urma, privesc doar la azi si la maine, ieri....a fost ieri, si daca ieri nu alearga dupa mine, eu nu pot alerga inapoi.

Am incercat sa-l imping pe ieri mai in fatza, am incercat sa-l ajuta, sa nu ramana in urma, si uneori inca mai incerc dar mi se pare ca il fortzez. El nu poate mai mult de atat, iar eu nu am ce sa fac pentru a-l ajuta.

Totushi ieri e inca langa mine, in mine, cu mine, nu o sa uit niciodata ieri, are locul lui unde sta comod. Il pastrez acolo si uneori ma uit la el si il imbarbatez “Chiar daca ramai mereu in urma, tu ramai in timp ce totul trece.”

Am oprit o secunda de ieri, am oprit o clipa de trecut, si o voi tine mereu aici, asha, oprita.

Tuesday, October 21, 2008

Trei anotimpuri




Era seara si era primavara. Vantul adia ushor, cateva vrabii ciripeau timid iar soarele incepea sa dogoreasca spre vara. Mirosul copacilor infloritzi ma imbata iar florile multicolore imi ametzeau privirea. Am schimbat cateva cuvinte cu primavara si mi-a povestit despre toamna.




Apoi a fost dimineatza torida de vara, cu un soare puternic rasarind de dupa mare si privind oamenii adormitzi pe plaja.Am planuit sa ne intalnim intr-una din noptzile racoroase, dar noptzile au fost prea incinse...mi-a povestit totushi despre surorile de alta data, despre verile din trecut.




Este toamna, frigul inca nu reuseste sa-si faca loc asha cum ar vrea, soarele inca nu se da batut. Vantul adie lin printre frunzele uscate, foshnetul slab imi pare un cantec de leagan. Iarba, inca verde, se apleaca ascultatoare sub suflarea lui. Oare s-au terminat povestile? Toamna are deja o poveste veche de impartashit sau acum o scrie?

Friday, October 17, 2008

Ai schimba ceva?


Totzi spunem ca daca ar fi sa putem da timpul inapoi am face altfel, ca am evita un lucru, ca n-am mai face aceeashi greseala, ca am fi mai buni…dar oare e asha?

Ma intrebam eu ce-ash schimba daca ash putea si dupa un timp lung de gandire mi-am raspuns, putin sec, putin parca dezamagita…NIMIC.

Da, nu ash schimba nimic.
Nu, viatza mea nu este si nu a fost perfecta, dar nu ash schimba nimic. Daca ash schimba ceva probabil m-ash schimba pe mine.

Am fost fericita, am fost trista, m-am bucurat, am suferit, si nu as da asta pentru nimic. Toate astea m-au format, toate trairile m-au adus unde sunt azi, m-au ajutat sa devin eu. Deci nu ash putea schimba nimic pentru ca ash disparea eu, m-ash sterge cu totul din viatza mea, nu ash mai fi eu, ar fi altcineva.

Si acum te intreb pe tine, si raspund sincer : Tu chiar crezi ca ai schimba ceva ? Tu ai vrea sa-ti stergi trecutul cu buretele pentru a-tzi inventa un altul ? Tu ai vrea sa nu mai fii ceea ce esti azi ?

Gandeste-te mai bine, gandeste de doua ori, si nu-mi spune mie, dar fii sincer cu tine.

Tuesday, October 14, 2008

Stick The knife


Este dimineatza tarziu dar nu-mi este somn. Te aud ca prin vis
”Parca nu prea merge muzica asta...itzi place The knife?”
“O da, ador The knife, chiar daca unele piese sunt mai ciudatzele.”
Si nu ti-am mai auzit vocea, doar muzica si sunetele…da sunetele.

Nu mai este dimineatza, e cald si te aud
“Da, aveai dreptate, unele piese chiar sunt ciudate”
“Stiu, eu intotdeauna am dreptate” si rad, gluma de blonde.


Nu, nu pe tine te aud, aud totushi o voce, undeva departe, cred ca e doar in imaginatzia mea, e totul in capul meu, si striga tare “Now stick The knife into my head...and get out!!!”


M-am jucat, imi place sa ma joc cu jucarii vii, si m-am jucat, am fugit, am revenit. Imi plac jucariile dar nu sunt o papusha de portzelan. Acum nu-mi mai place jocul.
Mi-ai spus candva ca iti place toamna...parca a fost asha demult. Oricum a fost intr-o alta viatza.

Monday, October 13, 2008

Pat


Intr-o noapte rece de toamna am visat un pat. Un pat ca in povesti, un pat in care visele pot deveni realitatea, iar realitatea poate deveni un vis, un pat pe care coshmarurile nu-l pot atinge vreodata.

Mi-am permis sa-mi transform visul in realitate, mi-am atins imaginatzi, timida, cu degetele tremurand de teama sa nu cutremur totul si sa dispara. Si era inca acolo, am luat-o in bratze cu drag si n-ash fi vrut sa-i dau drumul. Dar cum tzii imaginatzia pe loc? Nu potzi, asha ca am lasat-o sa zburde. Si alergand asha libera, m-a indreptat iar spre patul de vis.

Nu am sa cad din patul asta, nu ma voi lovi, ma tem de loviturle dureroase pe care mi le pot provoca. Sunt rece fara acel pat cald, dar prefer sa fiu rece decat sa cad. Si totushi…visez la el, si ash vrea sa nu cad…o sa ma tzii ?

Tuesday, October 7, 2008

Sunt ce nu vom fi noi


Sambata, inca o noapte racoroasa de toamna si totushi prea calda pentru perioada asta. In linistea tarzie a noptzii ma indrept incet, singur, spre ultimul metrou care ma va arunca in mijlocul orashului, in agitatzia noptzilor de sambata.

Cobor mult prea linistit scarile si studiez putzinii oameni de sub pamant, doi pusti negri cu haine largi, vorbind intr-o limba necunoscuta mie, un grupuletz galagios format dintr-o fata si doi baietzi care sincer imi irita retina si auzul si doua tipe ce isi soptesc diverse lucruri si chicotesc din cand in cand. Asteptam impreuna acelashi lucru, viermele metalic ce ne va plimba prin maruntaiele incinse ale orashului catre destinatziile finale.

Se simte adierea, se aude zgomotul, urcam si ajung la destinatzie. Imi indrept pashii leneshi si totushi dornici de agitatzie catre hruba ce ma va incalzi in noaptea asta, spre incaperile prea aglomerate de multzimea euforica. De cealata parte a shoselei aceleashi doua fete cu care am impartzit statzia si drumul cu metroul. Nu le cunosc, nu ma cunosc, dar o intrebare iese la iveala “Ce vom impartzi mai departe?”. Era clar o intrebre retorica, puteam sa pariez ca vom ajunge in acelashi loc.

Ma pierd in multzime, intalnesc cunoscutzi, ciocnim pahare, schimbam cuvinte si ne miscam haotic, ca in fiecare sambata noapte. Si, cum ma asteptam, dau cu ochii tot de ele, in multzimea lor de cunostintze, in euforia lor, cu licoarea menita sa stinga arshitza provocata de atatea suflete agitate la un loc.

Schimbam priviri, ciocnim pahare, vorbim, chicotim si ieshim.

E intuneric in camera putin prea rece, dar a avut grija sa nu inghetzam. Ma invart, ma foiesc, n-am somn. Nu pot tzine ochii inchishi, ii deschid si o privesc. Doarme ca un copil, imi vine sa o strang in bratze, dar ma tem sa nu stric armonia asta. Ma amuz cand o vad agitandu-se, parul alunecat pe frunte o gadila si stramba amuzant din nas. Dau shuvitza naravasha la o parte de pe chipul ei si incep sa-i mangai parul, abea atingand-o. Nu vreau sa stric momentul asta, vreau sa ii admir somnul, sa-i citesc visele.

Pleoapele imi devin greoaie, in curand nu imi voi putea tzine ochii deschis. Cu miscari lente imi lipesc buzele reci de obrazul ei fierbinte, o sarut, ii iau mana intr-a-mea si adorm asha, visand cele mai frumoase lucruri.

Tuesday, September 23, 2008


Hai sa jucam un joc. Un joc ale carui reguli le stabilim din mers, in care nu exista invinsi sau invingatori. Oricare dintre noi ar putea pierde, oricare ar putea castiga si totushi sfarsim totzi la fel.


Sa-l jucam doar de dragul de a juca, suntem jucatori pentru micile satisfactzii, micile placeri ale vietzii.


O sa intrebi cum se joaca, dar nu vei primi instructiuni. O sa-ti dai seama ca stii cum se joaca, poate esti chiar foarte bun la el...sau poate nu.


Si joci acum, joci maine, il joci mereu si pari sa nu te mai saturi. Uneori trist, alteori vesel, uneori amuzant, alteori deprimant...si totushi iti place. Cu bune si cu rele, iti place sa te joci de-a viatza.


Deci, ce zici? Te bagi? Intri in joc?
Hai, stiam ca o sa-ti placa!

Monday, September 22, 2008

O zi, o noapte si vitrina cu dulciuri


A trecut o zi si apoi inca una, a trecut o noapte si apoi inca una. Zilele sunt reci dar cu soare, noptzile sunt de-a dreptul inghetzate dar nimic nu ma poate tzine intre peretzii casei. Imi petrec totushi o parte din timp, pana cand dorintza ma scoate de acolo in fuga.

Si ajung, ajungem totzi, stam afara, stam inauntru, stam impreuna, stam singuri, le facem pe toate cele facaute, refacute si nefacute vreodata si ne este bine, astrele tzin cu noi.

Intalnesc pana si chipul ala vioi si il tzin strans in bratze de parca mi-ar fi frica sa nu-l pierd, de parca ma tem ca va fugi cu zambetul meu…dar ii drumul cu incredere, mi l-a lasat deshi s-a pierdut in multzime.

Am zarit ceva ce mi-a atras atentzia in noptzile astea reci. In incaperile incinse de atatea suflete calde, de spiritele hotarate sa se simta bine. Mi-am fixat privirea si am incercat sa n-o ratacesc, sa profit de fiecare secunda in care pot admira acel ceva.

Si-am admirat o noapte si cumva, nu stiu cum, de ce si cand, am admirat si in urmatoarea noapte. Si vreau sa ma intind catre acel ceva, dar nu stiu cum sa ajung…poate o scara m-ar ajuta. Ca un copil mic, privesc la vitrina cu dulciuri dar nu ajung la ea.

Privirea mea e fixa in noapte, in luminile slabe artificiale, si vad dar nu pot atinge.
Si mai trece o zi, si mai trece o noapte si cumva sper ca voi revedea vitrina cu dulciuri…si poate ajung la ea.

Friday, September 19, 2008

Stare aramie


Oare un chip cald revazut dupa ceva timp poate sa-ti schimbe starea generala ?
As putea sa cred ca da, as putea spune ca asta este motivul unei stari totale de bine, ca asta a provoacat diminetzile cu soare din zilele ploioase ce au trecut.
Poate zambetul ala sincer, fara prea multe semnificatzii pentru cei ce l-au vazut in fuga, a insemnat pentru mine mai mult decat ma asteptam.

Si nu pentru ca m-as lega de trecut, nu pentru ca as avea o fixatzie, ci doar pentru ca am vazut un chip placut, vesel, care mi-a luminat zilele ce-au urmat.

Este o toamna buna pentru mine, o toamna in care frigul imi aduce buna dispozitzie, straturile de haine ma fac sa sa simt bine in pielea personajului pe care il joc de pe o zi pe alta si lumea gri din jur nu face decat sa ma provoace sa colorez strazile.

Este o toamna cum nu-mi amintesc sa fi avut in ultima vreme, in care sunt libera sa zbor si zbor, sunt capabila sa rad si rad, imi doresc sa alerg si alerg…este o toamna magica in care totushi ceva ramane.

Ahhh…gustul, aroma primei tigari aprinsa dimineatza in frig…asta persista, asta e la fel, asta nu va disparea niciodata.

Wednesday, September 10, 2008

De vara spre toamna




Mi-am amintit ceva…mi-am amintit uitandu-ma la poze, si mi-a placut. Am zambit discret si m-am mai uitat o data, si iar mi-a placut…si inca zambesc.

Mi-am amintit cat de dragutz era totul, asha placut, cald si dulce…cum ma simtzeam, ca intr-o povestioara vesela. Cum era totul lipsit de agitatzie si totushi atat de viu si intens…cat de placute au fost acele cateva zile si cat imi placea sa privesc acel chip ars de soare.

Mainile asprite de nisip se plimbau pe parul incalcit, buzele arse de vant se lipeau in atingeri dese si insetate, nesatui ca dupa o zi petrecuta sub soarele deshertului, imbratzhishari fierbintzi in racoarea noptzii…

Plimbarile de mana, mereu impreuna...fumul dens, fumul dens din camere, ceatza din minte si oboseala care incerca sa ne doboare.
Si-a reushit, dupa multe cuvinte, dupa chinul de a rosti vorbe cu inteles, a reushit, ne-a daramat, dar ne-a daramat unul in bratzele celuilalt, ne-a daramat mana in mana si ne-a tzintuit acolo pana a rasarit soarele, pana ce caldura ne-a deschis ushor ochii, si ne-am soptit acel "Buna Dimineatza"

Buzele si-au pototlit setea si nu mai sunt arse, asprimea mainilor a disparut, prin par acum mainile aluneca ushor, iar chipul incepe sa-si schimbe culoare.
Iar eu, eu am vazut acele poze, un zambet pe un chip ars, un zambet pe chipul meu…si mi-am amintit, mi-am amintit si mi-a placut zambetul, mi-a placut privirea…am vazut acel zambet care imprastie zambete in jur.

Mi-am amintit ceva…mi-am amintit uitandu-ma la poze, si mi-a placut. Am zambit discret si m-am mai uitat o data, si iar mi-a placut…si inca zambesc.

Monday, September 8, 2008

Viziune de luni


Inca o nenorocita de dimineatza, dimineatza rece de toamna. Totul miroase a racoare, dar e luni…nenorocita de zi. Cine naiba a inventat ziua de luni ?

Aglomeratzia de care m-am saturat pana peste cap, tot felul de fetze adormite, uracioase, nervoase…puf urasc lunea, metrou imputzit si ceas in viteza.

O privire in multzimea care se impinge, arunc una peste ei, arunc una in stanga, una in dreapta, arunc una in ei…ce fetze triste, fetze obosite, imbatranite de diminetzi trecute. Si ma gandesc la ceva, sa ma distraga de la asta…incerc sa vad alta fatza…si uite asha imi apare in gramada aia un chip luminos, cu o pereche de ochi lucioshi, un ten bronzat de timp, o privire incantat…si da, dimineatza asta imi zambeste…lunea asta imi zambeste.

Intorc capul, cine m-o fi pus, si a disparut…da, ash vrea sa mai vad chipul ala, vreau sa vad dimineazta zambitoare. Poate o s-o mai vad, hhmm,sau poate nu…Oricum e totul in capul meu, mi-am inventat o dimineatza pe care s-o caut zilnic, sperand ca asha o voi face mai frumoasa.

Si uneori reushesc, uneori imaginatzia mea zboara atat de departe, spre suprafatza, uneori ma rup de multzimea sufocanta si ma pierd acolo, in imaginatzie, ca apoi sa caut un corespondent in realitate. Alteori…nu…

Si ce daca nu gasesc, si ce daca nu exista, acolo ma rup de dimineatza, acolo ma rup de luni si de gramada.

Nu, nu o sa caut visul, o sa-mi creez visul, o sa-l transform eu in realitate, eu sunt cel ce-mi implineste visul, eu l-am creat, eu sunt visul.
Eu sunt zambetul de dimineatza, eu sunt ziua de luni transformata in ceva frumos, eu ies din multzimea adormita indreptandu-ma in vise cu ochii deschishi.

Friday, September 5, 2008

Invata sa zambesti


Invatza sa zambesti din cand in cand, sa zambesti sincer la un nimic, sa zambesti din suflet.


Oricat de mult imi place zambetul sadic, sau un ras in hohote putin malefic, vreau sa te vad zambind. Vreau sa ai motive sa zambesti. As vrea...sa-ti dau motive sa zambesti.


Ma intreb ce ar putea smulge un astfel de zambet de pe chipul tau cioplit in piatra.


Eu zambesc, eu inca pot sa zambesc, pot sa rad in hohote, sincer sau rautacios...si pot zambi sadic, de sub sprancene, cu capul aplecat si privirea in sus. Pot si as vrea sa potzi sit u.


Ai zambit? Asha mi s-a parut, parca vad un zambet discret. Da, asa este.

Poti, vad ca poti.


Acum bucura-te de momentul asta si mergi mai departe, fa urmatorul pas.


Ai reushit sa zambesti, astept sa vad cat de mult poti.Stiu ca o sa reuseti.

Monday, September 1, 2008

Rad


Crezi ca ma potzi face sa rad?
Vreau sa rad, sa rad fara oprire, sa rad cu gura pana la urechi, vreau sa ma faci sa rad cum n-am mai ras vreodata.

Vrei sa fii prietenul meu imaginar ? Vrei sa fii Pierrot, care indiferent de starea lui, ii bine dispune pe cei din jur ?
Eu vreau, vreau sa fie Pierrot al meu, vreau sa imi readuci soerele in zilele intunecate, vreau sa fii picaturile racoroase in zilele toride…sa radem impreuna.

Vreau sa ma faci sa rad, potzi sa ma faci sa rad…dar unde esti ?unde te ascunzi ? unde ai fugit cu zambetul meu ?

Fa-ma sa rad….rad…rad !!!

Thursday, August 28, 2008

Note to self


Sa nu-ti pese…sa nu vrei nimic, sa nu-ti doresti, sa nu luptzi pentru ceva, SA NU-TI PESE.

Totul pare mort, lipsit de vlaga. Nu imi pare ceva urat, doar fad, doar leshinat si lipsit de chef, lipsit de vointza.

Note to self: DO SOMETHING!

Dar de ce? Lipsa totala, chef total, parca ash hiberna. Loveste-ma, plesneste-ma, trage-ma de par, fa ceva, orice, dar trezeste-ma din letargie.

Vine toamna, asta este, cad in fantana rece si aramie a gandurilor fara rost, a viselor pentru care nu ridic un deget. Amintirile vin peste mine navalnic, dar nici macar nu le bag in seama, prefer sa stau, sa astept, sa visez cu ochii deschisi…si sa nu-mi pese.

Note to self : TOAMNA VISEZI !

Si ce daca? Sunt vise pe care de fapt nu mi le doresc, sunt vise de care nu-mi pasa, si nu o sa fac nimic, nici k sa-mi pese, nici ca sa se intample.

Note to self : NU-MI PASA !

Nu-mi pasa de tine, pentru nici nu te cunosc, nu-mi pasa de mine, pentru ca n-am chef sa-mi pese. Nu stii cine sunt, nu stiu cine esti, asha ca hai sa nu ne pese impreuna.

Note to self : MOMENT DOAR PENTRU MINE !

Si ma schimb. M-ai vazut? Ce zici, m-am schimbat ? Ei, cum da ? Nu ? Hhmm…da, m-am schimbat, si ma mai schimb, dupa cum e decorul. Cameleoni.
Stylish go go go!

Note to self : INDIGO MOOD !

Monday, August 25, 2008

Idila cu marea


Pielea lui mirosea a mare, ii simtzea respiratzia racoroasa ca briza, parul lui era nisipul fierbinte, iar buzele fragede o faceau sa isi simta tineretzea. Privirea lui sticloasa parea oricui rece, doar pentru ea ardea ca cel mai fierbinte soare.

Pletele ei in vant, vocea cristalina, chipul ei zambea. Dimineatza la prima ora de nesomn in caldura cortului, la ultima ora din noapte care se lungea pana la prima raza de soare, ochii ei caprui zambea mereu si imprastia fericirea ei celor din jur.

Ii vedeam si ii admiram, pentru tineretzea lor, pentru fericirea lor, pentru lipsa de griji si pentru cum luau doar partzile frumoase ale fiecarei zi nesfarshite.

Eu voi pleca curand, asha le-am spus…si am plecat…am ramas impreuna in gand.

Orashul ma sufoca, nu simt racoarea de seara si caldura din suflete, simt doar raceala otzelului si caldura asfaltului, subsolurile prea populate si vreau aer, vreau libertate…vreau idila cu marea, vreau fetzele fericite sa le vad imprastiind bucuria lor celor din jur.

Friday, August 8, 2008

When we are together we have a fucking blast!


Am dormit...am dormit si am crezut ca zgomotele alea erau in vis, dar au fost reale. Oricum nu conteaza, nu era nimic deosebit. Ash fi preferat sa fi visat si sa-mi amintesc asta de dimineatza. A fost pur si simplu o noapte lipsita de vise, sau cel mult o noapte plina de vise uitate.

Si dupa o astfel de noapte urmeaza...o dimineatza. Am eu ceva cu diminetzile, ma urmaresc mereu, exista mereu, nu pot sa scap de ele. Si de ce ash vrea asta? Nu, e ok, diminetzile sunt ok. Inca imi amintesc cea mai placuta dimineatza, fara muze, fara noptzi inflacarate, doar o dimineatza stimulata in care soarele era bland si cerul prea albastru.

O dimineatza grea, la propriu, cu bagaje, cu injuraturi in transportul in comun, lupte cu altzi calatori si blesteme in gand. Si munca, si asteptare, si dorintza arzatoare. Dar voi fi acolo.

When we are together we have a fucking blast!

Thursday, August 7, 2008

Acum EL...langa ea



In fiecare dimineatza soarele rasare in alta parte, dupa fiecare noapte prin hrube intunecate si zgomotoase soarele isi schimba locul, zorii zilei ma intampina din alta directzie. Si dau mereu cu ochii de el fara pic de somn, doar cu urme adanci ale oboselii.

In fiecare din aceste diminetzi ma uit altfel la el, il vad cu altzi ochi la prima ora...si cu altzi ochi la a doua dimineatza. Poate pentru ca intre cele doua diminetzi se schimba ora, poate pentru ca intre acele doua diminetzi trec 2 zile dormite si doua noptzi de care trag pana...pana apare el acolo sus.

Dar el mereu apare, poate azi de aici, maine de dincolo, dar stiu ca va fi acolo. Poate arde necrutzator, poate se ascunde dupa nori, dar nu scap niciodata de privirea lui vigilenta.

Si acum…o sa-i vad fatza langa ea, o sa-l vad rasarind langa ea, o sa-i vad impreuna, asha cum imi place cel mai mult. O sa-i vad imbratzishatzi intr-o stransoare incinsa, ma vor infierbanta si ma vor racori unul langa celalt.

EL si EA, el cu chipul ars, ea cu pielea ud, el cu caldura, ea cu racoarea, el cu pielea fierbinte, ea cu pielea aspra...impreuna in cea mai frumoasa poza de cuplu.

http://www.youtube.com/watch?v=8YaOZdzrZXk&feature=related

Friday, August 1, 2008

EA


Simt miros de vise la prima ora...miros de vise trecute, doar ce a mai ramas din ele, restul s-a spulberat in lumina diminetzii.

Visez ca ma asteapta cuminte, la fel de frumoasa cum o stiu, primitoare, nerabdatoare sa ma vada. Imi imaginez deja cum stam acolo impreuna, doar noi doua, si depanam amintiri, si cream noi amintiri.

Ii simt mirosul care m-a imbatat atata timp, ii simt textura fina pe pielea mea, e rece si tresar. Si imi este atat de dor de ea.

Ea, care era mereu acolo langa mine, ea pe care am parasit-o fara pic de mila, ea imi este in continuare fidela, ma asteapta si stie ca mereu ma voi intoarce.

Jucarii


Si ce daca nu mai sunt copil, vreau jucarii. Vreau jucarii si jocuri pentru oameni mari.

Vreau pensule de toate formele si tuburi cu vopsele in toate nuantzele posibile, sa ma joc colorandu-tzi imaginile intr-un joc al imaginatziei.

Vreau instrumente de toate felurile, sa creez o orchestra care sa-tzi cante fericirea si tristetzea in cele mai veridice sunete.

Vreau mingi multicolore sa fac jonglerii, giumbushlucuri cu gandurile tale cele mai ascunse, sa-ti fur mintea si privirea cu ele, sa-ti distrag atentzia de la plictiseala cotidiana, din molesheala care te-a cuprins.

Vreau panglici colorate sa-ti leg ideile ascunse si sa le trag afara din minte, sa le impartzim intre noi intr-un dans magic.

Vreau balonashe de sapun care se sparg racoros pe pielea incinsa, lasand in urma un miros de vise pierdute.

Wednesday, July 30, 2008

Cuvinte


Atatea randuri, atatea ganduri. Citesc si vad printre ele, le fixez si-mi place ce vand in el, prin ele, printre ele. Nu credeam sa-mi placa vreodata, si totushi...uite k se intampla.

Imi plac cuvintele, imi plac legaturile, imi place ce iese din legatura cuvintelor. Imi plac ideile, imi plac combinatziile, imi place imaginatzia si locul ei. Nu vreau sa ma ridic, dar trebuie. Promit ca maine ma intorc la tine.

O bucata de ciocolata mi s-a topit intre degete, le simt lipicioase pe taste...si ce daca? Trebuie sa spun asta, vreau sa spun asta si ciocolata de pe degete nu ma retzine. M-ai putea retzine tu...dar ea nu reusheste.

Promit ca maine revin, promit sa revin mereu, daca imi promitzi si tu ca o sa-mi placa mereu.

Tuesday, July 29, 2008

Superficiali

Cat de convinshii sunt oamenii de niste chestii, cata naivitate, cata inocentza cata...prostie HAHAHAHA.

Traumatizata? La faza asta nu pot decat sa rad tavalindu-ma. Traumatizata de ce? De un copil care se vrea matur si intzelept? De un copil intretzinut? De cei tzinutzi in puf ca voi, care nu stitzi ce-i aia munca si fugitzi de ea ca draq de tamaie?

Scara mea de valori este alta, dar voi n-o sa vedetzi asta niciodata.Voi nu vedetzi mai departe de aparentza, voi nu vedetzi dincolo de oglinda. De fapt, voi nici macar aparentzele nu le vedetzi, suntetzi orbi, legatzi la ochi. Vedetzi doar ce vretzi sa vedetzi, si va creatzi o lume imaginara, in care toata lumea ori va iubeste, ori va urashte, ori e alba ori e neagra.

Viatza poate fi gri, poate avea culori...dar voi nu stitzi asta...poate o sa aflatzi candva...cand o sa fitzi mai mari?
Tu cand o sa fii mare ce vrei sa te faci?

Poveste in ploaie (Gata...)


Tandretze, scantei, iubire, nabadai, certuri si impacari, le-au avut pe toate. Si totushi ajungeau mereu impreuna, ceva ii lega atat de strans incat nu puteau sta despartzitzi prea mult timp.

Chipul ei redevine trist dar, deshi nu-mi place s-o vad asha, insist sa continue...iar ea o face. Povestea continua cu vorbele lui
”Trebuie sa ne oprim, nu mai putem continua asha.”

Inca o despartzire dureroasa, iar lacrimi…dar sperantza ca totul se va repara, ca de obicei. Doar ca de data asta impacarea se lasa asteptata. Din ce in ce mai mult…Si mai mult…Si mai mult. Lacrimile continua sa curga, durerea creste.

Aflu doar cat a durut-o pe ea, probabil nu voi sti niciodata ce a fost in mintea lui, in sufletul lui, dar sufar odata cu ea.

Pana intr-o zi, cand firul povestii o ia pe drumul cel bun si totul se repara, dupa o seara incendiara…sau cel putzin asha am crezut eu, pana sa-mi spuna ca povestea nu a luat sfarsit.

“E duminica dimineatza. Deschid ochii si il vad cum aprinde o tigara. Intotdeauna mi-a placut sa-i admir trasaturile si m-a incantat sa-l vad cum trage cu pofta din prima tzigara. Zambesc, pare totul bine, inca o data. Vine inapoi spre pat, ma saruta si aud parca cel mai dulce 'Buna dimineatza' .
Termina tzigara si se indreapta lenesh catre dush. Eu raman singura, inca adormita…doar cu cateva ganduri care ma bantuie.
Se intoarce zambind, gata sa zica ceva dar nu il las, e randul meu sa vorbesc. Doare, nu ai idee cat de tare doare, dar o fac...asta este ultimul lucru pe care trebuie sa il fac. Imi fac curaj si vorbele parca imi ies singure pe gura :'Aici pun punct. Nu te mai iubesc.' Se uita la mine buimac, eu incerc sa-mi abtzin orice gest, orice reactzie, si il rog sa plece. Inca uimit, ishi strange lucrurile si pleaca, incercand sa mai spuna ceva. Ii inchid gura cu un sarut atat de pasional incat s-ar fi intors din drum...si inchid usha.”

Vad lacrimile cum ii lucesc pe obrajii albi, nici mie nu-mi vine sa cred, nu stiu cum sa reactzionez, nu stiu ce sa zic. Imi ia ceva timp sa-mi revin si sa fiu in stare sa zic ceva.

”Dar...de ce?”
”Pentru ca toate astea trebuiau sa se termine candva. Nu poate fi totul atat de frumos si atat de dureros in acelashi timp.”
”Si apoi?”
”Am ieshit in ploaie, sa-mi plang durerea o data cu ea, si te-am intalnit pe tine.”

Monday, July 28, 2008

Noapte X parfumata


Cate aveam in minte despre noaptea asta, dar multe s-au sters. Ar fi trebuit sa imi pun niste semne de carte in memorie...evident, n-am facut-o.

Si totushi a fost noapte memorabila, am numit-o noaptea (e)X. Tu acum o sa te gandesti poate la altceva, dar nu, este pur si simplu noaptea X, asha cum ar fi putut sa fie Y, Z sau orice alceva.

O noapte a betzivilor fara minte, asta a fost, a euforicilor cu creierii aburitzi de alcool si a impulsurilor. O noapte cu multa lume cunoscuta, o noapte cu multzi X-shi.

Urme albe din trecut, briza zilelor apuse, mirosul noptzilor racoroase transformate in cenusha dupa ce au fost consumate incendiar. Parerile de bine si parerile de rau, regretele sau lipsa lor, sentimentele arzand ca focurile de tabara, stinse incet, cu picuri de ploaie...maruntzi, dar neiertatori.

Totul este viu, plin de culoare, plin de lumina, unele apar atat de clare, parca au trecut doar 5 minute de atunci, altele...altele aproape ca le-am uitat. Dar asta este noaptea X, noapte in care totul reapare, macar putzin, un crampei, se lovesc unele de altele, se ciocnesc, se sparg, se unesc.

Amintiri din trecut, amintiri din prezent, fluturi coloratzi cu aripi frante…si ceva deasupra. Un nor parfumat, le asociez cu mirosuri, fiecare cu esentza ei, toate atat de placute, de imbatatoare, unele atat de slabe k aproape au disparut, altele atat de puternice incat le simt ca azi.

Tu stii?
Tu stii, da...
Tu, tu poate nu stii.
Tu…n-ai nici cea mai vaga idee.

Zambesc, zambesc bland si imi amintesc amintiri, voi suntetzi amintiri vii, eu sunt o himera, eu sunt trecutul si viitorul, eu apar si dispar in noaptea groasa, in racoarea diminetzii….in mirosul unei amintiri.

Si iar zambesc bland catre tine, stii ce se ascunde in spatele zambetului meu.

Calatorie alb/negru


Shit! Fuck!
Am citit niste randuri si instinctiv nasul meu in vant a prins un miros…fuck NO! Am facut gestul fara sa-mi dau seama…kkt, parca simt si gustul. Nu nu, asta ar fi prea placebo pentru mine, nu sunt fan placebo.

Ah si-mi amintesc. Ma uit in telefon, Mesaje Trimise : ”Salveaza-ma de mine. Il omor.Sunt in fatza, salveaza-ma de mine.” Kkt cata panica, cata disperare.

Da, imi amintesc foarte clar. Deshi eram activa, deshi dansam si nu ma interesa nimic in jur, nu ma uitam in stanga, dreapta, am simtzit brusc o nevoie. Deja ma intrebase mai devreme daca am vreo dorintza, dar raspunsul meu a fost foarte hotarat NU.

Pana cand un click mi-a deschis apetitul. Nu ma intreba ce click, pentru ca nu stiu sa-ti raspund, stiu doar k mi-ash fi dorit sa meditez, sa fiu moale, paralizata si sa meditez.

Clatinandu-ne, pornim catre un loc sigur si mi se indeplineste dorintza...deshi am niste dubii, ceva pare diferit. In fine, ne reintegram in multzime si la scurt timp vine intrebarea. Eu sunt inca ok, asha k revine in 2 minute, cand totul e schimbat, totul diferit. Laserele ma orbesc si picioarele nu ma mai asculta. In continuare ceva este diferit…si imi confirma asta, nu este ceea ce credeam, nu este ce-mi doream. Si atunci se intampla, ala a fost momentul…s-a instaurat panica.

Nu vroiam asta. Stiu, da, poate fi genial, dar nu acum, nu asha. Chiar nu pot, chiar nu poate. Doar panica, nu pot sa traiesc momentul. Trebuia sa stiu, nu trebuia sa faci asta.

Afara, racoare, jos pe bordura. Incearca sa ma scoata, incearca sa ma faca sa profit de moment, dar eu nu, nimik. Eu o tzin pe a mea ”Cand o sa fiu in stare sa te prind, te bat, te omor. Nu trebuia asta, nu trebuia asha. Trebuia sa-mi spui.”

Si in continuare panica. Nu ma simt deloc in sigurantza, vreau langa mine pe cineva care sa ma poata calma, sa ma linisteasca si sa ma faca sa ma simt in sigurantza.

Telefonul meu e in buzunar, cat de mult imi doresc sa il pot scoate, sa fiu in stare sa scriu un mesaj, sa pot suna, sa aud o voce linistitoare. Dar nu pot, nu pot. Nu pot sa ridic capul, nu pot sa ma misc...de fapt nu vreau, NU VREAU...pentru ca nu ma simt in sigurantza, nu am incredere.

Un nume si o voce de fata si imi revin, ma simt putin mai ok. Da, sunt mult mai bine. Putetzi pleca, sunt bine. Zambesc, putin fortzat si raman in frig…e mult mai bine singura, ma fortzez. Ink nu sunt total ok, am nevoie de ceva…sa tzin pe cineva de mana atunci cand e acolo, sa sfarsesc mereu singura atunci cand nu sunt eu aici. Da, suna trist comparativ cu originalul, dar e adevarat.


Seara incepuse cu atata sigurantza si sadism, s-a terminat in panica si frig.
Mi-e somn, lasatzi-ma sa dorm...

Poveste in ploaie (Ar parea banal)


Si atat?! Atata?! Cum atat? El nu a zis nimic? Ea nu a facut nimic?
Trebuie sa mai existe ceva, trebuie sa continuie ceva, deja eram iritata de acel “Si atat...”, imi doream sa mai fie ceva, stiam ca trebuie sa continue cumva. Nu se putea termina asha povestea ei in ploaie.

Si nu, nu se terminasem…Am rasuflat ushurata, iar la reactzia mea am zarit pe chipul ei trist, un zambet sincer amuzat. M-am bucurat s-o vad zambind.
Hainele pe ea erau deja uscate, ne incalzisem amandoua. Ii vedeam chipul atat de clar. Deshi lumina era slaba, chipul ei stralucea. Buzele carnoase imi tzineau privirea atzintita asupra ei si nimic nu-mi putea distrage atentzia de la vocea ei blanda.

Nu a fost cum ma asteptam, povestea nu a continuat in aceea seara, povestea a continuat cu o intalnire cu totul intamplatoare in maruntaiele pamantului, intr-o seara alba de iarna in care s-au salutat si au schimbat doua vorbe. Abea atunci si-au adresat cu adevarat primele cuvinte, parca abea atunci s-au cunoscut de fapt, intamplator, in metrou. Dar asha ar parea atat de banal, ar disparea tot farmecul povestii.

Ii citeam incantarea in privire cand imi povestea cum intre ei a inceput sa se lege ceva, cum a decurs acel ceva, parea atat de fericita, atat de indragostita povestindu-mi detaliat lucrurile pe care le faceau impreuna. Ma simtzeam ca un personaj auxiliar intr-un film de dragoste, un biet privitor care si-ar dori sa devina candva personajul principal.

Nu a fost totushi o poveste doar cu lucruri bune. Fara teama, de parca ne cunosteam de 1000 de ani, mi-a povestit absolut tot. Nu doar momentele fericite, ci si cele triste, nu doar cat de bine se simtzeau impreuna, ci si cele in care iesheau scantei. Secventze pline de tandretze urmate de accidente inflacarate. Dragoste cu nabadai ash putea sa o numesc.
Dar daca ash descrie totul, ash putea scrie un roman, si nu am timp pentru asta.
VA URMA

Friday, July 25, 2008

Poveste in ploaie (In coltz)


Povestea m-a prins atat de tare incat cand Miky s-a ridicat (i-am aflat numele pe parcursul discutziilor noastre) mi-a parut ca o nesuferita pauza publicitare in momentele cele mai interesante dintr-un film. Imi venea sa strig dupa ea, sa o leg de scaunul ala oricat de mult ar dura povestea. Ii ascultam cu pofta fiecare vorba, fiecare sunet imi parea muzica, fiecare oftat imi rupea sufletul in bucatzele mici. Imi doream sa ascult totul pana la sfarsit fara nici o pauza, ii traiam fiecare intamplare, ii visam fiecare gest.

Cand a revenit, fatza mea s-a luminat ca o dimineatza de vara pe malul marii. Si povestea si-a urmat cursul. Asteptam sa-mi spuna cum a gasit-o totushi, sau cum l-a cautat ea, dar nu…povestea ei a continuat cu timpul pierdut in orash, cu intamplarile din noptzile foarte lungi, cu experientzele de neuitat, cu nazdravaniile pe care le facea.

Te-ai astepta poate sa-mi piara interesul, dar nu a fost asha, nu ash fi putut. Orice mica povestioare a unei noi intamplari ma tzinea la fel de captivata, orice nimic pe care l-a facut il povestea cu atata patos, incat n-ash fi putut sa ma dezlipesc nici o secunda de langa ea.

Intr-o seara oarecare de toamna eram cu aceeashi oameni, de acum atat de aproape mie, si ca de obicei, deshi era in mijlocul saptamanii, inca o petrecere incepea cu tot ce ne puteam dori. Sau poate nu chiar asha, deoarece la un moment dat, in toiul noptzii, s-au gandit ca mai este nevoie de ceva, ca lipseste cineva. Un telefon scurt si problema pare rezolvata.
La scurt timp se deschide usha, se fac prezentarile, se continua seara. Eu faceam destul de des, in timpul intalnirilor ad-hoc, un lucru nu foarte fun pentru cei din jur, dar o chestie care pe mine ma facea sa ma simt bine. M-am ashezat comod, intr-un coltz retras, am tacut si am privit. Faceam asta frecvent, in mijlocul multzimii ma pierdeam in universul meu. Treceau pe langa mine, se opreau langa mine, vorbeau cu mine…eu nici nu-i observam”.

O aud si imi dau seama ca urmeaza ceva, un click, acel ceva pe care il asteptam de la inceputul povestii.

”In singuratatea coltzului meu simt o privire patrunzatoare. Parca ash vrea sa scap de ea, sau poate nu, dar ma face curioasa, asha ca ridic ochii. Intr-un alt coltz, inconjurat de lume, vorbind si atragand atentzia asupra sa, sta el...ma priveste cu un zambet ciudat si imi adreseaza cateva cuvinte. Nici macar acum nu-mi amintesc ce mi-a spus, nu stiu de ce mi-a spus.
Atunci eu am fost cea fascinate.

Si atat
VA URMA

Thursday, July 24, 2008

Poveste in ploaie (Prima)


Si-a inceput povestea, mai in gluma, mai in serios, cu “A fost odata ca niciodata…”, lucru care mi s-a parut foarte dragutz. I-am inteles in aceste prime cuvinte firea visatoare, si eu incep asha povesti, in visele mele.

Era o zi oarecare de toamna, micutza rebela cu panglici colorate in par si zambet plin se plimba fara tzinta pe strazile aglomerate. Orashul nu ii era inca destul de familiar, inca incerca sa-l cunoasca si sa-si faca un rost. Din fericire avea ceva prieteni aici, care o ajutau din cand in cand, cu care-si pierdea noptzile si zilele mai mult sau mai putzin util.

In ziua aia toata lumea parea la picioarele ei, se simtzea in largul ei, incet incet se obisnuia aici, incepea sa-i placa tot mai mult. Si asha increzatoare cum era, parea ca atrage toate privirile, deshi nu era o tipa superba. Era insa foarte vesela, foarte simpatica, care inspira cele mai calde sentimente.

In aceeashi zi oarecare, el se plimba, ingandurat ca de obicei, pe aceeshi strada. Prins in ganduri cum era, ai fi zis ca nu observa nimic in jur, si asha era…pana in secunda aia, “magica” cum a descris-o ea, cand ceva l-a facut sa-si arunce privirea pe ea, si sa nu se mai poata dezlipi. A ramas fixat, neputand sa zica nimic, neputand sa fac nimic, parca cimentuit in trotuar, pana cand micutza a disparut in multzime. Cand a reushit sa se dezmeticeasca era deja prea tarziu…ea disparuse.
VA URMA

Poveste in ploaie (inceputul)


Am cunoscut-o intr-o seara mult prea rece de vara. Intunericul se lasase peste orash si ploaia deasa nu se mai oprea. Eu ma indreptam grabita spre casa, incercand sa ma feresc de stropii inghetzatzi sub o umbrela, ea, firava, speriata, plansa, se plimba incet, fara tzinta, netzinand cont de apa care o udase pana la piele.

Ochii ei, pe cat de negri pe atat de tristi, m-au inmuiat mai mult decat ar fi putut s-o faca cel mai mare potop, am intrebat-o daca nu vrea sa impartzim micul meu acoperish.

A ridicat privirea foarte mirata catre mine si am vazut cum coltzurile gurii i s-au ridicat intr-un zambet inghetzat si putin fortzat. A articulate cateva cuvinte
“Itzi multzumesc, dar o umbrela imi va acoperi doar trupul, nu si sufletul.”

Mi-a starnit curiozitatea si singura idee care mi-a venit pe moment a fost sa-i ofer o cafea si sa o rog sa-mi spuna povestea ei. De data asta am avut mai mult success decat cu umbrela pentru ca a acceptat propunerea mea.

Ne-am refugiat intr-o cafenea mica si pustie, am comandat ceva cald si i-am sorbit fiecare cuvant, cum o facusem anterior la o singura perosana, dar cu povesti total diferite.
VA URMA