M-am indragostit

Cineva imi pune din cand in cand aceeasi intrebare « Tu mai reusesti sa te indragostesti ? »
Niciodata nu dau un raspuns exact, concret, dar din el ar rezulta ca nu.

Acum insa ma gandesc si cred ca nu este adevarat.

Mi se pare absurd, cum sa se intample asta asa ? Este ciudat, clar este ciudat. Dar ma gandesc cel putin o data pe zi la asta, imi amintesc prostioare ce ma fac sa zambesc, am ajuns pana si sa visez.
Dar am sa pastrez supansul inca putin.

Vad in fatza ochilori un negru, negru profund, negru scurt si lucios. Vad fericire, extaz, incantare. Ne recunoastem din sunetul unui pas in departare, din zgomotul frunzelor uscate sub pasii rapizi, din mirosul rece al iernii spre primavara.

Ma faci sa zambesc, de fapt nu, ma faci sa rad. Si rad cu cea mai mare pofta, ne amuzam impreuna, ne jucam impreuna, ne plimbam impreuna. Chiar imi aduci zambetul pe buze de fiecare data.

Si ma simt bine cand imi este dor de tine, bucuria revederii este si mai mare, emotia creste si este vizibila pentru toata lumea. Ador incantarea din privirea ta de fiecare data cand ne vedem, iti ador entuziasmul.

Gata, a durat destul suspansul asta. Acum e momentul pentru inca un zambet si o recompensa. Da, o recompensa, pentru tine da.

M-am indragostit de tine de cand te-am vazut prima data, creatura zvapaiata a noptzii, de cand erai un sobolan bleg si acum te iubesc, acum cand ai devenit «om mare », acum cand incepi sa te maturizezi si sa arati prezentabil, asa cum ar trebui, ca un adevarat cel mai bun prieten.

Parfum

A fost odata o vara bantuita de mirosuri de ape, una mai involburata decat cealalta. Mirosul dulce al Dunarii ma urmarea si departe de ea, iar mirosul Marii ma batuia de aproape…dar toamna cu miros de tutun umed mi-a schimbat linia destinului.

Candva eram bantuita de mirosul merelor verzi. Mirosul dulceag si totusi racoritor al merelor verzi, parfum imbatator primavaratic ce ma jndemna spre vara. Usor usor, mirosul a disparut, sticluta cu parfum s-a terminat.

Apoi, in toiul verii, am devenit, recunosc, cumva obsedata de mirosul de tei. Mirosul diminetilor inca racoroase de vara, mirosul serilor tarzii, pretutindeni miros de tei. Dar si parfumul asta s-a pierdut in vant.

Toamna mirosul pamantului prea ud, mirosul frunzelor uscate, mirosul fumului umed, nu mi-au adus nici o placere. Toamna asta, parfumurile n-au avut sentimente, au fost reci si acoperite de ceatza, au adormit.

Iarna, a venit cu parfum de ger, un parfum inghetat si totusi cald. Un parfum accentuat de felinarul puternic din mijlocul camerei, parfum de noapte pana dimineata, dar care dimineata se pierde in aerul prea rece.

Mereu exista cate un parfum sa faca legaturile, un parfum care sa provoace amintiri, sa ravaseasca ganduri…dar parfumurile sunt trecatoare, sticlutele se golesce, si altele le iau locul.

Astept acel parfum care sa mi se potriveasca atat de bine, incat sa nu-l pot inlocui si al carui ambalaj il voi pastra mereu.
Si totusi, nu o sa uit niciodata parfumul…

Scop

Ce faci cand nu-ti doresti nimic ? Cand nu ai nici o tinta, cand nu tanjesti la nimic deosebit, cand nu esti nerabdator sa faci acel ceva care iti va da o stare de bine ?

Da, cred ca stiu. Pleci in cautarea acelui ceva. Iti faci un plan elaborat, pe care oricum nu-l vei urma, si pornesti in expeditia ce are ca scop…gasirea unui scop.

Si totusi, chiar acum, nu am chef de asta. Cred ca deocamdata o sa ma complac intr-o stare de lene totala, de lipsa de chef si de absenta a unui scop. In curand ma voi trezi din letargie, si o sa am pe ce sa-mi consum energia, gandurile, sentimentele, asa ca as face bine sa ma odihnesc, sa pot porni la drum cu tot ce-mi trebuie.

Cred ca a venit momentul. Mereu vine momentul, nimic nu e vesnic. Nu e nevoie de cuvinte, de fapt linistea spune mai mult decat toate cuvintele.

Mai bine o fac singura, putin cate putin, pana ma obisnuiesc. Nu e niciodata usor, dar nici nu e de ales. De fapt, cred ca s-a intamplat de mai mult timp, dar eu nu recunosc niciodata, mai trag de timp, prea mult trag de timp.

Cred ca imi pare rau…nu stiu ce si cum imi pare de fapt, dar iar m-am saturat de joaca.

Little things

Vreau sa fac chestii minore care sa ma faca sa zambesc. Deja zambesc numai gandindu-ma la asta.

Vreau sa ma opresc sa miros florile, e deja primavara si pietzele s-au umplut de micii comercianti, vanzatori de parfum de primavara.

Vreau sa mergem in parc intr-o zi insorita, sa aud pasarile ciripind si copii strigand in stanga si in dreapta. Sa ne plimbam tinundu-ne de mana. Sa ne dam cu rolele, tu sa alergi si eu abea sa fac doi pasi. Sa cad de cateva ori si sa plec cu genunchii zdrelitzi, dar cu zambetul pe buze.
Am putea sa ne luam un catel, sa-l plimbam si pe el cu noi, ar fi si mai amuzant.

Hai sa facem poze, multe poze, poze in joaca, poze zambind, poze alergand dupa caine, poze cazand cu rolele, poze sarind de colo colo, poze vesele care mai tarziu sa ne aminteasca cat de bine ne distram cand eram tineri.

Ne jucam ? Hai hai sa ne jucam, stiu ca-ti place, am vazut ca-ti place. Sa ne batem cu pernele, sa ravasim asternuturile. Uite m-ai gadilat, puf nu ma mai gadila, haha ok vrei sa ne jucam ? Hai sa ne jucam.
Am vazut ca-ti place

Viata e un teren de joaca, hai sa-l folosim.
Esti tanar doar odata, imatur poti fi mereu.

Cum sa-l omori pe Cupidon

Am vazut undeva pe un blog tema asta, si uite ca am venit cu cateva idei

Cum sa-l omori pe Cupidon Lectia 1

Cu indiferenta
E ziua lui, ce cadou sa-i facem? Nimic. Cum sa-i sarbatorim ziua ? Fara sa organizam o petrecere pentru el. De cate ori sa-i spunem « La multi ani » ? Niciodata !
Indiferenta ucide ! Nu asa se zicea pe la spoturile anti violenta ? deci am putea sa-l omoram cu indiferenta.
Pana la urma si la coada, noi i-am dat viata, imprumutandu-l din alte culturi. Si daca noi l-am creat, tot noi il putem ucide…si fara vreo pedepsa (de parca fix de asta ne-ar fi frica)

Cum sa-l omori pe cupidon Lectia 2

Umanizandu-l
Cupidon e mare si tare, cupidon are aripi si zboara, cupidon are sageti magice pline de dragoste.
Ba nu are nimic. Micul Valentin e un pusti blondin, (cu aspect heruvinic, e adevarat), un copil razgaiat, care se joaca toata ziua cu arcul lui de plastic cu sagetutze cu ventuze, daramand obiectele de decor ale mamei prin casa, si facandu-le praf (evident). E un omulet inofensiv de altfel, ce iti poate face un biet copil razgaiat ?
Oh nu, o Doamne, nu, o sa-mi lipeasca o sageata cu ventuza in frunte !!!
Deci pana la urma cui ii e frica de Valentin ?


Cum sa-l omori pe Cupidon Lectia 3

Violent
Acum vine partea cu sportul sangeros.
Pai sa vedem, l-am putea baga in arena gladiatorilor intr-un meci de fight club. Singura regula este ca nu exista reguli.
Dar daca ma gandesc mai bine nu e atat de periculos. Si ca sa fie mai spectaculos l-as baga in arena cu…hhmm…un cocos de lupta. Iata asta e un mod sadic de-al ucide pe Cupidon. Ciupit, ciocanit, zgariat pana la moarte de un cocos.

Si totusi metoda asta « sadica » mi se pare cea mai amuzanta si ridicola. Mai bine raman la primele doua variante, sunt mai artistice.

Ciudat cum un cuvant, un simplu cuvant poate schimba atat de multe.
Poate nu-ti dai seama de asta, o faci fara sa vrei, rostesti cuvantul ala si totul se schimba. Viata ta se poate schimba, viata ei se poate schimba, viata voastra se schimba. Totul cu un singur cuvant.

Nu vrei sa faci rau, nu vrei sa faci nici bine, nu ai nici un interes ascuns, sau poate ai, asa ca rostetsi un cuvant ce cutremura un univers.

Bataie aripilor unui fluture schimba o lume intreaga, cuvantul schimba doar o mica parte de univers. Particica aia mica insa, era pentru cineva tot universul.

Un cuvant…Nu este atat de tragic pe cat pare, imi place mie sa dramatizez. Si totusi un cuvant este de ajuns si totul se schimba. Tu i-ai spus lui un cuvant, el i-a spus ei acel cuvant, ea i-a spus alteia acelasi cuvant, si micul univers s-a daramat…pentru a face loc altuia.

Weekend-ul asta il vom petrece impreuna, doar noi doi, doar eu cu tine, doar tu cu mine.
Eh bine fie, nu doar noi doi, doar noi doi si restul lumii, dar vom fi foarte apropiati, cei mai apropiati. O sa fii langa mine in orice secunda, o sa fiu cu tine in fiecare clipa. Vom petrece impreuna, lucru pe care nu l-am facut de prea multe ori pana acum.

De ce acum ? Nu stiu, asa s-a nimerit, asa s-a intamplat. Sa fim weekend-ul asta doar noi doi, mereu impreuna.

Vom merge in locuri pe care nu le-ai mai vazut, vom face lucruri pe care nu le-ai mai facut, vei vedea oameni pe care nu i-ai cunoscut si iti va placea totul, fiecare miscare, fiecare culoare, fiecare pas, fiecare zgomot. Daca vei vrea sa-mi spui ca nu-ti place ceva, nu te voi asculta, oricum nu o poti face.

Hai sa numaram secundele petrecute impreuna in tot weekend-ul asta, pana ne plictisim si uitam de noi, pana cand timpul se va opri si vom adormi in camera tacuta si prea plina de lumina.

Anul trecut, in acea noapte, am avut un cosmar. Si inca ce cosmar.

Totul a inceput cu o minunata iesire. Trebuia sa ajung intr-unul din cluburile intunecate cu pereti reci si atmosfera fierbinte, cu alcool cu multe grade si minti ametite. Asa ca am inceput…cum era normal, cu o oprire la un non stop, cateva grade in plus si un lichid dulceag, de incalzire.

Tu, el si eu, luptandu-ne in strada cu prada de razboi, tremurand de frig, incalzindu-ne in hohote si aberatii. Cand prada s-a terminat si frigul a inceput sa muste, am pornit catre destinatia finala, si acolo am avut cosmarul. Ce cosmar ? Valentine’s Nightmare !

Déjà aud si vad semne, acea noapte se apropi iar, incet dar sigur. O reclama scurta si pe fuga la radio, culoarea aia care incepe sa se imprastie pe strazi si prin magazine, amorezi in asteptare. Oh la dracu, iar ne invadeaza sarbatorile imprumutate de la altii.

Mi se face rau, imi vine sa vomit cand ma gandesc. Bine ca ei pot face iar noi doar copiem.

Cred ca mi-e dor de inca un cosmar, negru, fierbinte, plin de sange. M-a saturat sa vad snobismul si prostia. Oricum noi vom fi peste ei, oricum noi ne iubim in fiecare zi in felul nostru, si nu avem nevoie de asta pentru a o demonstra.

Déjà prevad, weekend-ul ala va fi rosu, Februarie rosu. Noi ne vom subtia sangele in alcool si vom face dragoste cu muzica. Te iubesc in orice zi, in ziua aia am sa te urasc. O sa fiu propriul meu cosmar si o sa-mi placa, o sa vin cu cosmarul meu peste tine, tu vei visa la fel de urat ca mine.

Let there be a nightmare, an other Valentine Nightmare !

Pana la urma mi-a iesit, am zis doar

Muza sonora mi-a imprastiat ideile

Ma pregateam sa scriu vreo doua vorbe (de fapt o ploaie de vorbe) cam grele ele asa, la adresa unei minunate sarbatori impamantenita si pe meleagurile noastre recent, dar m-am oprit. O nu, nu ideile sunt o problema, le aveam deja pregatite, de cateva zile tot vin una peste alta, trebuie doar sa le leg cumva.

Dar ce ma pune, ce ma impinge catre o muza sonora care mi-a taiat elanul mai repede decat un fum imi taie picioarele. Ideile alea rautacioase inca imi suna in minte, dar parca nu le pot pune negru pe alb, nu chiar acum, nu cand aud ceva atat de placut. Nu se potriveste nu se cade sa-mi murdaresc muza cu asa ceva.

Si nu mai tace, nu se mai termina, dar oare chiar ma va ajuta asta ? Mh gasesc eu ceva, gasesc eu momentul potrivit si pentru asta dar acum lasa-ma sa savurez momentul, sa traiesc sunetul.

Muza asta trezeste atatea in mine, fara sa ma lege de altceva decat de suntele pe care le scoate. Doar imi creeaza starea necesara pentru a scrie lucuri placute, fara sa fac o legatura cu ceva anume.

Gata, a tacut…pot sa ma apuc de treaba…dar parca as mai vrea ?
Nu nu, lasa, ma pun pe ideea de la care am pornit, si revenim noi candva impreuna.

http://www.youtube.com/watch?v=5IKryJUP9_g

Despre muze

Azi am chef sa vorbesc despre muze, n-am mai vorbit demult despre ele.
De fapt chiar n-am mai vorbit de ceva timp mai nimic.
Si da, probabil muzele sunt de vina, ele mi-au furat inspiratia, au fugit cu ea.

Am senzatia ca am descris un moment placut in toate formele posibile, nu mai am variante, si asta pentru ca muzele mi le-au exploatat pe toate. Si daca ar mai fi ramas o cale, au fugit cu ea.

Sau au fugit momentele demne de muze ?

Nu, eu sunt de vina. Pana la urma si muzele mi le creez singura intr-un fel. Ele exista si fara mine, dar eu le dau statutul de muze, eu le chem langa mine, probabil tot eu le inlatur. Dar acum nu vreau asta…

Imi vreau muza inapoi, vreau sa-mi aduca inspiratia inapoi cu ea, vreau sa-mi aduca momentele placute demne de transformat in povesti minunate. Vreau sa redevina totul neobisnuit, pe langa rutina, mai bine in vis.

Muzele mele, muze care au venit si muze care au plecat, muze care m-au inspirat mult sau putin…toate sunt muze.

Si ce e aia o muza ?
Pai o muza…o muza poate fi orice.
Muza imi este o prietena apropiata care ma biedispune cu zambetul ei, muza este povestea cuiva care face sa-mi sune un clopotel in memorie, muza este o intamplare banala care totusi are un efect major asupra mea, muza este cel care ma face sa zambesc, muza este un cuplu fericit pe care-l vad pe strada, zambetul unui copil, ploaia, vantul, o voce, un cantec.

Muza, da, acum aud o muza, acum ma gandesc la o muza, acum vad o muza.
Muza mea e inca langa mine, e mereu langa mine.

INSPIRA-MA !