Wednesday, July 30, 2008

Cuvinte


Atatea randuri, atatea ganduri. Citesc si vad printre ele, le fixez si-mi place ce vand in el, prin ele, printre ele. Nu credeam sa-mi placa vreodata, si totushi...uite k se intampla.

Imi plac cuvintele, imi plac legaturile, imi place ce iese din legatura cuvintelor. Imi plac ideile, imi plac combinatziile, imi place imaginatzia si locul ei. Nu vreau sa ma ridic, dar trebuie. Promit ca maine ma intorc la tine.

O bucata de ciocolata mi s-a topit intre degete, le simt lipicioase pe taste...si ce daca? Trebuie sa spun asta, vreau sa spun asta si ciocolata de pe degete nu ma retzine. M-ai putea retzine tu...dar ea nu reusheste.

Promit ca maine revin, promit sa revin mereu, daca imi promitzi si tu ca o sa-mi placa mereu.

Tuesday, July 29, 2008

Superficiali

Cat de convinshii sunt oamenii de niste chestii, cata naivitate, cata inocentza cata...prostie HAHAHAHA.

Traumatizata? La faza asta nu pot decat sa rad tavalindu-ma. Traumatizata de ce? De un copil care se vrea matur si intzelept? De un copil intretzinut? De cei tzinutzi in puf ca voi, care nu stitzi ce-i aia munca si fugitzi de ea ca draq de tamaie?

Scara mea de valori este alta, dar voi n-o sa vedetzi asta niciodata.Voi nu vedetzi mai departe de aparentza, voi nu vedetzi dincolo de oglinda. De fapt, voi nici macar aparentzele nu le vedetzi, suntetzi orbi, legatzi la ochi. Vedetzi doar ce vretzi sa vedetzi, si va creatzi o lume imaginara, in care toata lumea ori va iubeste, ori va urashte, ori e alba ori e neagra.

Viatza poate fi gri, poate avea culori...dar voi nu stitzi asta...poate o sa aflatzi candva...cand o sa fitzi mai mari?
Tu cand o sa fii mare ce vrei sa te faci?

Poveste in ploaie (Gata...)


Tandretze, scantei, iubire, nabadai, certuri si impacari, le-au avut pe toate. Si totushi ajungeau mereu impreuna, ceva ii lega atat de strans incat nu puteau sta despartzitzi prea mult timp.

Chipul ei redevine trist dar, deshi nu-mi place s-o vad asha, insist sa continue...iar ea o face. Povestea continua cu vorbele lui
”Trebuie sa ne oprim, nu mai putem continua asha.”

Inca o despartzire dureroasa, iar lacrimi…dar sperantza ca totul se va repara, ca de obicei. Doar ca de data asta impacarea se lasa asteptata. Din ce in ce mai mult…Si mai mult…Si mai mult. Lacrimile continua sa curga, durerea creste.

Aflu doar cat a durut-o pe ea, probabil nu voi sti niciodata ce a fost in mintea lui, in sufletul lui, dar sufar odata cu ea.

Pana intr-o zi, cand firul povestii o ia pe drumul cel bun si totul se repara, dupa o seara incendiara…sau cel putzin asha am crezut eu, pana sa-mi spuna ca povestea nu a luat sfarsit.

“E duminica dimineatza. Deschid ochii si il vad cum aprinde o tigara. Intotdeauna mi-a placut sa-i admir trasaturile si m-a incantat sa-l vad cum trage cu pofta din prima tzigara. Zambesc, pare totul bine, inca o data. Vine inapoi spre pat, ma saruta si aud parca cel mai dulce 'Buna dimineatza' .
Termina tzigara si se indreapta lenesh catre dush. Eu raman singura, inca adormita…doar cu cateva ganduri care ma bantuie.
Se intoarce zambind, gata sa zica ceva dar nu il las, e randul meu sa vorbesc. Doare, nu ai idee cat de tare doare, dar o fac...asta este ultimul lucru pe care trebuie sa il fac. Imi fac curaj si vorbele parca imi ies singure pe gura :'Aici pun punct. Nu te mai iubesc.' Se uita la mine buimac, eu incerc sa-mi abtzin orice gest, orice reactzie, si il rog sa plece. Inca uimit, ishi strange lucrurile si pleaca, incercand sa mai spuna ceva. Ii inchid gura cu un sarut atat de pasional incat s-ar fi intors din drum...si inchid usha.”

Vad lacrimile cum ii lucesc pe obrajii albi, nici mie nu-mi vine sa cred, nu stiu cum sa reactzionez, nu stiu ce sa zic. Imi ia ceva timp sa-mi revin si sa fiu in stare sa zic ceva.

”Dar...de ce?”
”Pentru ca toate astea trebuiau sa se termine candva. Nu poate fi totul atat de frumos si atat de dureros in acelashi timp.”
”Si apoi?”
”Am ieshit in ploaie, sa-mi plang durerea o data cu ea, si te-am intalnit pe tine.”

Monday, July 28, 2008

Noapte X parfumata


Cate aveam in minte despre noaptea asta, dar multe s-au sters. Ar fi trebuit sa imi pun niste semne de carte in memorie...evident, n-am facut-o.

Si totushi a fost noapte memorabila, am numit-o noaptea (e)X. Tu acum o sa te gandesti poate la altceva, dar nu, este pur si simplu noaptea X, asha cum ar fi putut sa fie Y, Z sau orice alceva.

O noapte a betzivilor fara minte, asta a fost, a euforicilor cu creierii aburitzi de alcool si a impulsurilor. O noapte cu multa lume cunoscuta, o noapte cu multzi X-shi.

Urme albe din trecut, briza zilelor apuse, mirosul noptzilor racoroase transformate in cenusha dupa ce au fost consumate incendiar. Parerile de bine si parerile de rau, regretele sau lipsa lor, sentimentele arzand ca focurile de tabara, stinse incet, cu picuri de ploaie...maruntzi, dar neiertatori.

Totul este viu, plin de culoare, plin de lumina, unele apar atat de clare, parca au trecut doar 5 minute de atunci, altele...altele aproape ca le-am uitat. Dar asta este noaptea X, noapte in care totul reapare, macar putzin, un crampei, se lovesc unele de altele, se ciocnesc, se sparg, se unesc.

Amintiri din trecut, amintiri din prezent, fluturi coloratzi cu aripi frante…si ceva deasupra. Un nor parfumat, le asociez cu mirosuri, fiecare cu esentza ei, toate atat de placute, de imbatatoare, unele atat de slabe k aproape au disparut, altele atat de puternice incat le simt ca azi.

Tu stii?
Tu stii, da...
Tu, tu poate nu stii.
Tu…n-ai nici cea mai vaga idee.

Zambesc, zambesc bland si imi amintesc amintiri, voi suntetzi amintiri vii, eu sunt o himera, eu sunt trecutul si viitorul, eu apar si dispar in noaptea groasa, in racoarea diminetzii….in mirosul unei amintiri.

Si iar zambesc bland catre tine, stii ce se ascunde in spatele zambetului meu.

Calatorie alb/negru


Shit! Fuck!
Am citit niste randuri si instinctiv nasul meu in vant a prins un miros…fuck NO! Am facut gestul fara sa-mi dau seama…kkt, parca simt si gustul. Nu nu, asta ar fi prea placebo pentru mine, nu sunt fan placebo.

Ah si-mi amintesc. Ma uit in telefon, Mesaje Trimise : ”Salveaza-ma de mine. Il omor.Sunt in fatza, salveaza-ma de mine.” Kkt cata panica, cata disperare.

Da, imi amintesc foarte clar. Deshi eram activa, deshi dansam si nu ma interesa nimic in jur, nu ma uitam in stanga, dreapta, am simtzit brusc o nevoie. Deja ma intrebase mai devreme daca am vreo dorintza, dar raspunsul meu a fost foarte hotarat NU.

Pana cand un click mi-a deschis apetitul. Nu ma intreba ce click, pentru ca nu stiu sa-ti raspund, stiu doar k mi-ash fi dorit sa meditez, sa fiu moale, paralizata si sa meditez.

Clatinandu-ne, pornim catre un loc sigur si mi se indeplineste dorintza...deshi am niste dubii, ceva pare diferit. In fine, ne reintegram in multzime si la scurt timp vine intrebarea. Eu sunt inca ok, asha k revine in 2 minute, cand totul e schimbat, totul diferit. Laserele ma orbesc si picioarele nu ma mai asculta. In continuare ceva este diferit…si imi confirma asta, nu este ceea ce credeam, nu este ce-mi doream. Si atunci se intampla, ala a fost momentul…s-a instaurat panica.

Nu vroiam asta. Stiu, da, poate fi genial, dar nu acum, nu asha. Chiar nu pot, chiar nu poate. Doar panica, nu pot sa traiesc momentul. Trebuia sa stiu, nu trebuia sa faci asta.

Afara, racoare, jos pe bordura. Incearca sa ma scoata, incearca sa ma faca sa profit de moment, dar eu nu, nimik. Eu o tzin pe a mea ”Cand o sa fiu in stare sa te prind, te bat, te omor. Nu trebuia asta, nu trebuia asha. Trebuia sa-mi spui.”

Si in continuare panica. Nu ma simt deloc in sigurantza, vreau langa mine pe cineva care sa ma poata calma, sa ma linisteasca si sa ma faca sa ma simt in sigurantza.

Telefonul meu e in buzunar, cat de mult imi doresc sa il pot scoate, sa fiu in stare sa scriu un mesaj, sa pot suna, sa aud o voce linistitoare. Dar nu pot, nu pot. Nu pot sa ridic capul, nu pot sa ma misc...de fapt nu vreau, NU VREAU...pentru ca nu ma simt in sigurantza, nu am incredere.

Un nume si o voce de fata si imi revin, ma simt putin mai ok. Da, sunt mult mai bine. Putetzi pleca, sunt bine. Zambesc, putin fortzat si raman in frig…e mult mai bine singura, ma fortzez. Ink nu sunt total ok, am nevoie de ceva…sa tzin pe cineva de mana atunci cand e acolo, sa sfarsesc mereu singura atunci cand nu sunt eu aici. Da, suna trist comparativ cu originalul, dar e adevarat.


Seara incepuse cu atata sigurantza si sadism, s-a terminat in panica si frig.
Mi-e somn, lasatzi-ma sa dorm...

Poveste in ploaie (Ar parea banal)


Si atat?! Atata?! Cum atat? El nu a zis nimic? Ea nu a facut nimic?
Trebuie sa mai existe ceva, trebuie sa continuie ceva, deja eram iritata de acel “Si atat...”, imi doream sa mai fie ceva, stiam ca trebuie sa continue cumva. Nu se putea termina asha povestea ei in ploaie.

Si nu, nu se terminasem…Am rasuflat ushurata, iar la reactzia mea am zarit pe chipul ei trist, un zambet sincer amuzat. M-am bucurat s-o vad zambind.
Hainele pe ea erau deja uscate, ne incalzisem amandoua. Ii vedeam chipul atat de clar. Deshi lumina era slaba, chipul ei stralucea. Buzele carnoase imi tzineau privirea atzintita asupra ei si nimic nu-mi putea distrage atentzia de la vocea ei blanda.

Nu a fost cum ma asteptam, povestea nu a continuat in aceea seara, povestea a continuat cu o intalnire cu totul intamplatoare in maruntaiele pamantului, intr-o seara alba de iarna in care s-au salutat si au schimbat doua vorbe. Abea atunci si-au adresat cu adevarat primele cuvinte, parca abea atunci s-au cunoscut de fapt, intamplator, in metrou. Dar asha ar parea atat de banal, ar disparea tot farmecul povestii.

Ii citeam incantarea in privire cand imi povestea cum intre ei a inceput sa se lege ceva, cum a decurs acel ceva, parea atat de fericita, atat de indragostita povestindu-mi detaliat lucrurile pe care le faceau impreuna. Ma simtzeam ca un personaj auxiliar intr-un film de dragoste, un biet privitor care si-ar dori sa devina candva personajul principal.

Nu a fost totushi o poveste doar cu lucruri bune. Fara teama, de parca ne cunosteam de 1000 de ani, mi-a povestit absolut tot. Nu doar momentele fericite, ci si cele triste, nu doar cat de bine se simtzeau impreuna, ci si cele in care iesheau scantei. Secventze pline de tandretze urmate de accidente inflacarate. Dragoste cu nabadai ash putea sa o numesc.
Dar daca ash descrie totul, ash putea scrie un roman, si nu am timp pentru asta.
VA URMA

Friday, July 25, 2008

Poveste in ploaie (In coltz)


Povestea m-a prins atat de tare incat cand Miky s-a ridicat (i-am aflat numele pe parcursul discutziilor noastre) mi-a parut ca o nesuferita pauza publicitare in momentele cele mai interesante dintr-un film. Imi venea sa strig dupa ea, sa o leg de scaunul ala oricat de mult ar dura povestea. Ii ascultam cu pofta fiecare vorba, fiecare sunet imi parea muzica, fiecare oftat imi rupea sufletul in bucatzele mici. Imi doream sa ascult totul pana la sfarsit fara nici o pauza, ii traiam fiecare intamplare, ii visam fiecare gest.

Cand a revenit, fatza mea s-a luminat ca o dimineatza de vara pe malul marii. Si povestea si-a urmat cursul. Asteptam sa-mi spuna cum a gasit-o totushi, sau cum l-a cautat ea, dar nu…povestea ei a continuat cu timpul pierdut in orash, cu intamplarile din noptzile foarte lungi, cu experientzele de neuitat, cu nazdravaniile pe care le facea.

Te-ai astepta poate sa-mi piara interesul, dar nu a fost asha, nu ash fi putut. Orice mica povestioare a unei noi intamplari ma tzinea la fel de captivata, orice nimic pe care l-a facut il povestea cu atata patos, incat n-ash fi putut sa ma dezlipesc nici o secunda de langa ea.

Intr-o seara oarecare de toamna eram cu aceeashi oameni, de acum atat de aproape mie, si ca de obicei, deshi era in mijlocul saptamanii, inca o petrecere incepea cu tot ce ne puteam dori. Sau poate nu chiar asha, deoarece la un moment dat, in toiul noptzii, s-au gandit ca mai este nevoie de ceva, ca lipseste cineva. Un telefon scurt si problema pare rezolvata.
La scurt timp se deschide usha, se fac prezentarile, se continua seara. Eu faceam destul de des, in timpul intalnirilor ad-hoc, un lucru nu foarte fun pentru cei din jur, dar o chestie care pe mine ma facea sa ma simt bine. M-am ashezat comod, intr-un coltz retras, am tacut si am privit. Faceam asta frecvent, in mijlocul multzimii ma pierdeam in universul meu. Treceau pe langa mine, se opreau langa mine, vorbeau cu mine…eu nici nu-i observam”.

O aud si imi dau seama ca urmeaza ceva, un click, acel ceva pe care il asteptam de la inceputul povestii.

”In singuratatea coltzului meu simt o privire patrunzatoare. Parca ash vrea sa scap de ea, sau poate nu, dar ma face curioasa, asha ca ridic ochii. Intr-un alt coltz, inconjurat de lume, vorbind si atragand atentzia asupra sa, sta el...ma priveste cu un zambet ciudat si imi adreseaza cateva cuvinte. Nici macar acum nu-mi amintesc ce mi-a spus, nu stiu de ce mi-a spus.
Atunci eu am fost cea fascinate.

Si atat
VA URMA

Thursday, July 24, 2008

Poveste in ploaie (Prima)


Si-a inceput povestea, mai in gluma, mai in serios, cu “A fost odata ca niciodata…”, lucru care mi s-a parut foarte dragutz. I-am inteles in aceste prime cuvinte firea visatoare, si eu incep asha povesti, in visele mele.

Era o zi oarecare de toamna, micutza rebela cu panglici colorate in par si zambet plin se plimba fara tzinta pe strazile aglomerate. Orashul nu ii era inca destul de familiar, inca incerca sa-l cunoasca si sa-si faca un rost. Din fericire avea ceva prieteni aici, care o ajutau din cand in cand, cu care-si pierdea noptzile si zilele mai mult sau mai putzin util.

In ziua aia toata lumea parea la picioarele ei, se simtzea in largul ei, incet incet se obisnuia aici, incepea sa-i placa tot mai mult. Si asha increzatoare cum era, parea ca atrage toate privirile, deshi nu era o tipa superba. Era insa foarte vesela, foarte simpatica, care inspira cele mai calde sentimente.

In aceeashi zi oarecare, el se plimba, ingandurat ca de obicei, pe aceeshi strada. Prins in ganduri cum era, ai fi zis ca nu observa nimic in jur, si asha era…pana in secunda aia, “magica” cum a descris-o ea, cand ceva l-a facut sa-si arunce privirea pe ea, si sa nu se mai poata dezlipi. A ramas fixat, neputand sa zica nimic, neputand sa fac nimic, parca cimentuit in trotuar, pana cand micutza a disparut in multzime. Cand a reushit sa se dezmeticeasca era deja prea tarziu…ea disparuse.
VA URMA

Poveste in ploaie (inceputul)


Am cunoscut-o intr-o seara mult prea rece de vara. Intunericul se lasase peste orash si ploaia deasa nu se mai oprea. Eu ma indreptam grabita spre casa, incercand sa ma feresc de stropii inghetzatzi sub o umbrela, ea, firava, speriata, plansa, se plimba incet, fara tzinta, netzinand cont de apa care o udase pana la piele.

Ochii ei, pe cat de negri pe atat de tristi, m-au inmuiat mai mult decat ar fi putut s-o faca cel mai mare potop, am intrebat-o daca nu vrea sa impartzim micul meu acoperish.

A ridicat privirea foarte mirata catre mine si am vazut cum coltzurile gurii i s-au ridicat intr-un zambet inghetzat si putin fortzat. A articulate cateva cuvinte
“Itzi multzumesc, dar o umbrela imi va acoperi doar trupul, nu si sufletul.”

Mi-a starnit curiozitatea si singura idee care mi-a venit pe moment a fost sa-i ofer o cafea si sa o rog sa-mi spuna povestea ei. De data asta am avut mai mult success decat cu umbrela pentru ca a acceptat propunerea mea.

Ne-am refugiat intr-o cafenea mica si pustie, am comandat ceva cald si i-am sorbit fiecare cuvant, cum o facusem anterior la o singura perosana, dar cu povesti total diferite.
VA URMA

Tuesday, July 22, 2008

RAGE


Vreau sa evadez din EU. Vreau sa fiu alt EU. Vreu un neEU.

M-am saturat sa fiu buna, sa fiu mereu apreciata pentru ca sunt tipa dragutza, mereu atenta, mereu binevoitoare, mereu prietenoasa, de pe urma careia are toata lumea de profitat. Nu ma intereseaza ca atzi remarcat asta, a atzi "apreciat".

M-am saturat sa se simta toata lumea bine langa mine.Vreau sa va simtzitzi totzi prost langa mine, vreau sa va torturez pe totzi, sa-mi bat joc de totzi, sa va chinui mai rau decat in cele mai urate coshmaruri pe care le-atzi avut vreodata.

Vreau...dar sa pot vreodat?

Sunt nervoasa, urasc, dispretzuiesc, sunt plina de manie. Si uite cum ma refulez, si cum spun hotarata ”NO MORE GOOD GIRL, YOU ALL OPENED PANDORA’S BOX!!!!”
Like anyone gives a shit :))
Dar gata, cum era de asteptat, m-am calmat, mi-a trecut...back to me

Monday, July 21, 2008

Pierrot jongleaza


Normal ca stie sa faca si asta, doar este un clovn, si orice clovn are trucurile lui. Jongleaza cu mingi, cu panglici, cu betze, cu de toate. Este atat de bun la asta incat jongleaza si cu focul.

Dar astea sunt jucariile pe care le vede oricine. Cel mai bine jongleaza de fapt cu viatza. Cu binele si raul, cu fericirea si tristetzea, cu dragostea si ura. Cu tot ce s-ar putea jongla vreodata, el o face cel mai bine.

Jongleaza si cu mine, avem jocurile noastre, facem sincron, jonglam impreuna. Mie mi-a luat ceva mai mult sa invatz, dar am prins smecheriile si acum putem da impreuna un adevarat spectacol.

Jonglam cu vietzile noastre intr-un sincron nebunesc, te facem sa te uitzi la noi si sa nu-ti mai potzi dezlipi privirea, timp in care facem o smecherie sa te ia prin surprindere…dar tzie itzi place, tzie privitorule, tzie martorul la viatza noastra.

Si in joaca noastra, noi, eu si Pierrot, castigam mereu...tu insa, tu potzi pierde oricand.

Friday, July 18, 2008

Rehab




Saptamana asta parca a fost altcineva in corpul meu si eu am plutit deasupra mea, vedeam cum totul se intampla dar nu puteam face nimic.
Parca nici o decizie nu era a mea, nu ma recunosteam in nici un gest, in nici o actziune.

Si ieri…m-am simtzit cea mai straina de mine, m-am sitzit indepartandu-ma vertiginos spre ceva cu total altfel, spre ceva ce nu vreau sa fiu.

Gata, eu sunt eu, vreau sa fiu aceeashi eu, imi iau inapoi soarta in maine si vad ce fac cu mine.

Nu vreau odihna, nu vreau lux, nu vreau confort, vreau sa ma simt eu in pielea mea, vreau locurile si oamenii familiari, vreau sa rad si sa dansez, sa am lumea langa mine si sa-i iau pe totzi in bratze.

Am revenit pe...strazile pline de praf, forfota si zgomot.

Thursday, July 17, 2008

Singura cu zambete


Mereu cu atata lume in jur, si totushi mereu singura.

Imi place sa adun lume langa mine, insa niciodata nu e de ajuns, parca mereu trebuie altceva. Cate o schimbare, cate o persoana noua, cate mai multe persoane noi.

Si cand ma vezi sunt mereu cu lume in jur, si totushi sunt mereu doar eu si tzin totul la o anumita distantza.

Si ma uit la ei, la acei multzi ei cu prietenii in jur. Se stiu de mult timp, se cunosc atat de bine, si sunt atat de fericitzi impreuna. Uneori ii invidiez, dar cu toate astea, raman tot eu cu eu.

Si vad cum ne asemanam, prea mult mi se pare uneori. La fel adunam lume langa noi, la fel ramanem doar noi.

Eu ofer zambete, altzii fura zambetele, pe al meu inclsiv, si nu se satura niciodata de asta. Tot fura zambete, din pacate in zadar.

Ash da gratis zambetul meu ca sa-l vad pe chipul altcuiva.

Batrana


Sunt batrana...stiu. Din pacate nu sunt singura care stie. Si incep s-o simt.
Nu, nu ma simt batrana, chiar ma mentzin tanara, am fizicul de 19 si spiritul de 17...dar incep sa ma dau de gol, am gandirea pe masura varstei.

Si incep sa-mi simt batranetzea prin altzii. Nu din cauza celor tineri din jur, ci a celor de varsta mea, ei ma fac sa-mi simt varsta.

De ce sa alegi maturitatea cand potzi avea varianta naiva? De ce baba cand exista cate o fetishcana mereu in preajma? De ce 26 cand potzi alege 16?

Da…incep sa ma simt batrana, deshi m-am straduit atata pana acum sa ma pastrez tanara. Se pare ca incepe sa nu mai tzina faza, poate ar trebui sa las varsta sa-si faca treaba, dar nu, nu am sa las timpul (si iar vorbesc de timp) sa-si faca de cap cu mine.

Si faza cu 17...m-am razgandit...nu vreau sa iubesc ca la 17, prefer sa fiu fericita ca la 26, nu mai vreau scantei, caut sa fiu facuta fericita.

Wednesday, July 16, 2008

Povesti magice





Totul din nimic. Am reushit asta, sa fac totul dintr-un mic nimic.

Sa fac un lucru poate nesemnificativ sa para ceva extraordinar, sa fac o zi extrem de simpla sa para cea mai frumoasa zi posibila. Trezitul de dimineatza a devenit o placere, o plimbare torida s-a transformat intr-o limonada rece.

Am reushit sa fac totul sa para atat de frumos, am avut inspiratzia sa fac asta. Am avut muza care m-a dus pe drumul cel bun catre visare, muza care mi-a transformat cuvintele banale in diamante shlefuite.

Muza nu mai e chiar a mea, deshi inca ceva inspiratzie din directzia aia mi-a ramas. Sper totushi sa nu ma paraseasca ideile bune si sa-mi revina cumva inspiratzia…am senzatzia ca raman fara subiecte banale demne de transformat in povesti magice.

Aceeashi muza m-ar mai putea inspira, dar mai rar, sau o ash putea gasi o noua muza. Oricum ar fi, mereu ii voi multzumi pentru asta, pentru ca m-a inspirat sa scot farmecul din banal, diamantul stralucitor dintr-o pestera intunecoasa.

Tuesday, July 15, 2008

Alergand de colo colo simt k am avut multe nimic-uri si inca imi lipsesc multe ceva-uri

17


Ca la 17 ani…cat de frumos ar fi sa mai fie ca la 17 ani.
Totul intens, totul profund.

Privirile discrete, cihcotitul pe ascuns. Cum te pierdeai cand iti spunea un simplu ”Buna” si te inrosheai toata, cum te fastaceai cand treceai de simplul salut.

Fluturashii in stomac, artifiicile pe cer, fiori din cap pana in picioare, sa auzi pasarile cantand doar pentru ca este langa tine, stelele sunt doar ale voastre.
Oare te vei mai indragosti vreodata ca la 17 ani? Ai imbatranit poate prea mult pentru asta? Ai incetat sa mai visezi si realitatea te-a legat prea tare?

Nu ai vrea sa crezi asta, ai vrea sa nu se fi pierdit totul, inocentza, placutul, vrei pasiunea intensa, dragostea cu nabadai.

O vezi in jurul tau, atat de aproape, dar nu o potzi atinge...si iti doresti atat de mult sa iubesti cu sufletul nu cu mintea. Pari sa nu mai potzi face asta, pari sa te fi maturizat prea mult ca sa mai ai parte de asha ceva, dar nu renuntzi la sperantza.

Ai vrea sa mai iubesti ca la 17 ani.

Monday, July 14, 2008

Insula


Cu forfota orashului in spate, cu briza conditzionata in fatza, dupa o lupta pentru un loc, am pornit-o catre mare. Prima ieshire pe bune la mare pe vara asta, prima data cand ”ma duc” de fapt vara la mare, pana acum mereu fiind acolo din oficiu.

Drumul este lung si visele maretze. Fara griji, doar cu ganduri curate, tot inainte catre viitorul luminos, inarmata cu curaj si vointza.

In racoarea noptzii parasesc shalupa ce m-a adus pe malul insulei fericirii si pornesc catre zonele populate, de unde vin luminile, de unde vin sunetele, unde se duc oamenii.

Oamenii…ehe oamenii…sunt atat de multzi, sunt atat de fericitzi, si totul este euforic si molipsitor mai rau ca o gripa, asha ca ma las si eu gripata alaturi de multzii prieteni peste care dau in drum.

Surpriza peste surpriza, prieteni peste prieteni, pahare peste pahare, miscare peste miscare, soare peste mare, luna peste intuneric, haos si fericire, iubire si nepasare.

Ochii mi i-am odihnit putin, corpul si mai putin, timpul nu l-am bagat in seama, dar el a trecut, chiar si asha ignorat…si a venit momentul sa platesc taxa de vama a insulei, sa-mi adun fericirea intr-un rucsac si sa ma indrept obosita si totushi inca vesela, catre locul din care am evadat.

Naluca


Niciodata a ta, mereu doar a ei.
Mereu pe cont propriu, mereu langa tine, intotdeauna independenta, mereu fugind de tine.
Se bucura cu tine, suferi cu ea, te face fericit, o faci sa planga.
E mereu acolo si totushi niciodata nu o ai.
Ii oferi totul, iti da totul inapoi, ai mereu nevoie de ea, ea nu are nevoie de nimeni.

Mereu actuala, totdeauna fosta.

Nu prietena ta, nu iubita lui, doar iubita nimanui, intotdeauna fosta iubita a nimanui.

Nu o mai astepta pentru ca asta va fi mereu, doar fosta.

Razi, plangi, primesti, oferi...ea sigura asta face.

Nu se poate salva de sine, nici tu nu o potzi salva de ea. Incercarile par sa fie in zadar.

Ia cu tine o parte din ea pt ca si ea are mereu langa suflet o parte din tine si asha va ramane pentru totdeauna.
Viatza merge mai departe cu sau fara voi, o sa radetzi si o sa plangetzi mereu impreuna, mereu cu acea bucata langa voi.

Nu vei trece mai ushor peste ea, pentru ca oricat ai incerca nu o potzi transforma in personajul negativ, nu ii potzi purta pica, potzi doar sa o iubesti, poate altfel decat ieri, poate la fel ca maine, va fi acolo mereu.

Friday, July 11, 2008

Tzara minunilor


Am fost in tzara minunilor si m-am intors.

Parea o zi ca oricare alta, o zi care a decurs absolut normal, nimic deosebit, nimic ieshit din comun.

Seara parea la fel, doar o noapte obisnuita de weekend. Totul insa s-a schimbat brusc.

In subsolul incins al clubului mi-am vazut reflectzia intr-o oglinda si totul s-a schimbat. In secunda urmatoare eram intr-o alta lume, intr-o tzara a minunilor, cu personaje bizare, cu intamplari neasteptate, cu decoruri inimaginabile si povesti de nedescris.

Personajele negative erau de fapt pozitive, raul era bine, intunericul era lumina, totul era invers. Mi-a placut inversul cel putin la fel de mult cat m-a incant ghidul meu prin aceasta lume noua mie.

Pe chipul meu se putea citi atat de clar toate acele trairi profunde, incantarea, uimirea, si n-ash mai fi plecat niciodata. As fi vietzuit acolo cu tot ce era in jur, ash fi devenit una cu tzara minunilor, ash fi devenit chiar tzara minunilor…

Timpul a trecut atat de repede. Intr-o zi ghidul imi spune ca ne apropiem de captul drumului. Nu mi-am dat seama la ce se refera decat in momentul in care m-a dus in fatza unei oglinzi, la fel ca cea prin care am trecut de pe un taram pe altul. M-am uitat prin ea si am simtzit o tristetze profunda, m-am simtzit pierduta, ratacita, speriata cand dincolo de ea am vazut-o pe vechea EU in lumea mea veche.

M-a luat ushor de mana, mi-a sarutat parinteste fruntea si m-a indrumat intr-acolo. Nu ash fi vrut sa o fac, dar m-am simtzit hipnotizata de vocea ghidului ce ma sfatuia sa fac pasul….si l-am facut.

Am fost in tzara minunilor si m-am intors.

Thursday, July 10, 2008

Timpul rece


Deschise ochii in sunetul muzicii…era dimineatza, era un nou inceput. Se ridica lent din pat, cu pasi lentzi catre rutina diminetzii, o dimineatza atat de rece, prevestitoare parca, cititoare in intamplari si trairi.

Norii i-au intunecat placerea diminetzilor de vara, dar si-a vazut de drum. Mai tarziu o ploaie foarte rece i-a udat gandurile adormite, ideile tacute, cuvintele tzinute prea mult timp in frau.

Asteptare incantata, asteptare indoielnica, cu dubii si sperantze, cu ganduri si intrebari.
Timpul trece, nu ii asteapta, fuge mai repede decat ei totzi, le-a luat-o demult inainte, iar ei, ca niste copii ascultatori, il urmeaza, incercand sa tzina pasul, incercand sa-l prinda din urma, fara nici o sansa insa. El fuge tot mai repede, ei se chinuie sa-l prinda.

Cu timpul la catziva pashi in fatza ei, tanara ishi vede de viatza, incet incet merge mai departe. Ridica ochii catre cerul intunecat al noptzii si vede falfaitul alb. Dupa un timp, indreptandu-si iar privirea spre cer, nu mai vede decat cateva stele ratacite, scapate de sub nori.

E rece si ea simte asta pana in maduva oaselor, este prea rece, si totushi asteapta.Tremura din toate incheieturle, dar suporta, poate suporta oricat, poate chiar sa devina ea rece in lupta cu frigul, dar rezista. Se va incalzi, stie asta, nu stie cand sau cum, dar o stie.

E rece, dar va fi cald.
Chipul ei a inghetzat in timp.

Univers de portzelan


Eu sunt un peste si zbor
Tu potzi fi un elefant care pluteste
Eu sunt o pasare si innot

Tu potzi fi un crocodil care danseaza
Priviriea ta se apleaca pe trupul meu
Atingerea ta imi schimba aspectul
Ochii tai imi mangaie formele
Mainile tale imi ofera alta forma

Sunt purtata printre nori de un inorog
Nu sunt niciodata singura in universul de portzelan

Sunt purtat peste mari de un centaur
Nu sunt niciodata singura cand universul doarme

Eu sunt o zana ce planeaza
Tu potzi fi un semafor ce clipoceste
Eu sunt o frunza in vant
Tu potzi fi un dragon de aur

Vocea ta navaleste peste mine
Buzele tale ma fac sa tremur
Sunetul clar imi ineaca auzul
Sarutul tau imi fura mintzile


Sunt purtata deasupra muntzilor de un avion
Nu sunt niciodata singura in universul de portzelan

Sunt purtata de vant peste tine
Nu sunt niciodata singura in universul de portzelan

Tuesday, July 8, 2008

Azi

Azi nu este o zi buna pentru mine.

Azi ma simt golita pe interior, pustiita, de parca nu mai e nimic de exploatat, ca o sonda de tzitzei ale carei resurse au secat (deshi am auzit o ipoteza cum ca, in mod inexplicabil inca, petrolul reapare in sonde golite).

Azi sunt rece ca o bucata de gheatza in congelator care are nevoie de aerul cald de afara si de paharul in care se va topi, devenind una cu dulcele lichid, ca o scoica pe malul marii in asteptarea valurilor ce o vor eroda, transformand-o in firishoare subtziri de nisip.

Azi sunt plictisita de rutina, de lumea din jur, de prezentza si de absentza, de zgomot si tacere, de dorintza si lipsa ei.

Azi gandul meu zboara departe in intuneric, in peshteri reci, in desherturi uscate, in vid.
Azi eu sunt VID.

Monday, July 7, 2008

Prima poveste


Tzie cine ti-a oferit prima clipa de visare? Cum a fost?
Iti amintesti totul atat de viu si iti vine sa plangi la gandul k nu vei mai avea asta niciodata.

In dimineatza asta vezi totul prin ochii acelui copil, vezi bucuria la o jucarie, incantarea la un bec colorat, uimirea sunetului din jur, fericirea din priviri, iubirea din suflet...si te roade invidia.

Te bucuri pentru el si plangi pentru tine.
Tu i-ai oferit bucuria, el itzi ofera nostalgia, dar accentul cade pana la urma pe fericirea pe care i-ai oferit-o tu.

I-ai oferit bucuria, i-ai oferit tentatzia...i-ai oferit raiul sau iadul impachetat frumos?
Cine decide asta? Cine hotaraste dak i-ai deschis ochii spre lumina sau l-ai indrumat spre bezna?

Cine este personajul pozitiv si cine este cel negative?
Cine decide ca personajul negative sa fie acesta, si cine il face negative?

Hai mai bines sa nu fim personaje, sa fim totzi povestitori si sa oferim vise colorate, croitori de vise, de lumini, de sunete.

Tu esti povestitorul, scrie-i povestea si fa-o sa merite citita.

Praf in vant

La naiba!

Pierrot nu este un professor prea bun. Am incercat si eu, dar nu prea mi-a ieshit.
Cum ce? Am cazut…de pe sarma…ceva mi-a distras atentzia si mi-am pierdut echilibrul.

Nu s-a intamplat nimic grav, am cazut de la inaltzime mica, m-am ridicat repede, m-am sters de praf…si m-am urcat la loc.

Dragul de el s-a speriat. Mi-a intins mana temator si m-a ridicat. Probabil nu m-ar mai fi lasat sa ma urc la loc, dar stie cat sunt de incapatzanata, nu ma poate convinge.

Nu m-a oprit pe mine cazatura, piedici minuscule peste care trec scuturandu-ma de praf.

Experientze prafuite in noptzi toride.

In spatele aceleashi banci din intuneric, singura, mi-a pus piedica groapa…si tot nu ma opresc. Banca o pot impartzi, intunericul la fel, groapa e doar a mea.

Friday, July 4, 2008

Pierrot merge pe sarma


S-a trezit in dimineatza asta si mi-a spus ”Azi am chef sa merg pe sarma, azi vreau un strop de aventura, de pericol, asha ca o sa merg pe sarma.”

E putin plictisit, il inteleg, ii inteleg nevoia de aventura. A venit vara si noi nu facem mai nimic. Vara ar trebui sa fie agitata, activa, si Pierrot vrea asta.

Asha ca l-am vazut urcandu-se pe un bloc si mergand pe sarma, pe firele electrice, dansand, facand jonglerii. Din cand in cand ma sperie, il vad pierzandu-si echilibrul, clatinandu-se dintr-o parte in alta. Dar stiu ca nu va patzi nimic. Este foarte indemanatic, si in plus...e doar un personaj imaginar, deci nu va patzi nimic, pentru ca vreau eu asta.

Pierrot si-a inceput ziua mana in mana cu pericolul.
Ce fericit este el, e deja in weekend, eu mai astept putin si cine stie, poate ma invatza sa merg pe sarma.

Thursday, July 3, 2008

Ochii imbratzishatzi


Stare de plutire, nu stiu ce o induce, dar este o stare de plutire fara stimulentzi, detashare de tot ce e in jur, imposibilitatea de concentrare, incapabilitatea de a lega idei.

Si a fost o seara tanara care a imbatranit placut, confortabil, o seara frageda, racoroasa, umeda si apoi s-a vestejit calda si blanda.

Ochii s-au inchis greu, intr-o stransoare fierbinte, dar s-au inchis profund, si stransoarea a devenit din ce in ce mai fierbinte pana dimineazta, putin prea tarziu dimineatza.

Ochii obositzi s-au trezit cu greu la auzul fluieratului, dar s-au deschis zambind, nu s-au trezit singuri, s-au trezit in stransoarea care nu s-a slabit o noapte intreaga.

Ochii zambitori si-au continuat drumul intalnind roua diminetzii si racoarea brizei.
Ochii au vazut lumina si intunericul.