Pierrot

Un chip foarte sugestiv pe care se poate citi orice traire, oricat de slaba, oricat de intense, o pereche de ochi mari negri ce par sa te patrunda si ai impresia ca itzi pot citi gandurile, buze groase si moi care cu un zambet uriash pot umple o incapere intreaga de veselie si cu o grimasa trista poate frange sufletele impietrite, un nasuc in vant mereu rozaliu care starneste rasete, sprancene negre bine conturate care aduc o nota de seriozitate pe chipul palid, parul negru, stralucitor, moale, mereu ravashit ca al unui cobil zburdalnic, un corp inalt si putin cam slab dar puternic.

Mereu aceleashi non culori le vezi pe el, alb negru…dungi, carouri, buline, orice, totul alb negru, dar de fiecare data cu o pata de roshu, pata care intr-o lume incolora aduce viatza.

Si dincolo de haine, dincolo de aspectul fizic, un personaj care traieste totul intens, care pune suflet in tot ce face si ce zice, un suflet uriash care poate indura orice si care ofera totul, care plange din toata inima si se bucura cu toata fiintza. Personajul mereu singur si trist si totushi intotdeauna inconjurat de prieteni si fericit, simplu si complex, frumos si hidos, iubit si urat, prost si destept, o combinatzie intre toate antitezele posibile.

El este mereu acolo, el, Pierrot, prietenul meu imaginar alb-negru despre care o sa va povestesc si voua.