Alergam mereu in cautarea fericirii, alergam mereu dupa perfectiune, tindem mereu catre mai mult, catre absolut. Dar oare toate astea exista? Nu sunt oare doar niste legende, niste povesti de adormit copii? Pana la urma de acolo ne-a intrat tuturor in cap ca exista ceva mai bun, din povestile copilariei. Asa ca din frageda pruncie alergam dupa acele idealuri, dupa acele vise dar cati dintre noi am ajuns macar aproape de ele? Cine ma poate convinge ca poti macar sa vezi de aproape idealul? Tu l-ai vazut? Tu l-ai simtit? Tu l-ai mirosit? Tu l-ai atins?
Poate perfectiunea trebuie sa o construim noi. Poate plecand de la ceva ce iti place, macar
putin, poti ajunge sa iubesti lucrul ala. Poate daca dai o sansa unei intamplari ok o poti face sa devina perfecta. Poate “ma simt bine” ar deveni “sunt fericita”. Poate daca incepi ca intr-o poveste cu “A fost odata ca niciodata” vei ajunge la “… si au trait fericiti pana la adanci batraneti”.
Si daca tot ce trebuie sa faci este doar sa depui putin efort, sa pui putina pasiune? De ce nu ai face-o? Asuma-ti riscul macar odata, macar sa vezi unde pot duce toate astea. Incearca sa construiesti perfectiunea cu mainile tale, cu fortele tale, cu pasiunea ta, cu sufletul tau. Ia o mana de nisip si pune in ea tot ce ai tu mai bun de oferit, construieste absolutul din fire de nisip si picaturi sarate de mare.
No comments:
Post a Comment