Friday, November 23, 2012

Dorinta gresita



Cred ca de vreo 10 ani imi tot pun aceeasi dorinta, la aniversari, cand vine anul nou, oricand se iveste ocazia. De fiecare data dorinta mea este “Sa fiu fericita!” Si mi-am dorit asta din tot sufletul, dar incep sa cred ca ceva a fost gresit pe undeva, sau mai de graba incomplet.

Mereu am “cerut” sa fiu fericita dar niciodata nu am mentionat si cat timp imi doresc sa fiu fericita. Pentru ca trebuie sa recunosc, am fost fericita, asta chiar am primit. Doar ca fericirea mi-a zburat pe fereastra in scurt timp.

Asa ca aveti grija ce si cum va doriti. Candva sigur veti primi, trebuie doar sa va puneti dorinta corecta, completa. A mea s-a schimbat…vreau sa fiu fericita si fercirea mea sa dureze pentru totdeauna!

Thursday, November 22, 2012

O piesa de teatru


Pacat…viata, obstacolele, greutatile schimba oamenii. Si noi ne-am schimbat. Ne-am asprit, ne-am inrait, am devenit mai puternici dar mai reci. Acum putem infrunta greutatile mai usor, dar asta doar pentru ca am invatat sa ne detasam. Dar cat de bine este sa te detasezi? Cat de bine este sa iti privesti propria viata din afara de parca te-ai uita la o piesa de teatru? O piesa de teatru cu papusi manuite de altii, nu de tine, o piesa in care nu esti scenarist, nu esti regizor, ci doar un biet actor care asculta instructiunile.

Dar ne-am schimbat si ne schimbam in continuare. Ma gandeam cum as trece peste tot, cum ar fi sa continuam si cum as fi gata sa-ti spun DA in orice moment. Probabil m-as lasa dusa de impulsul de moment…dar ar fi asta cea mai buna solutie?
Nu cred, pentru ca nu mai suntem la fel si nimic n-ar mai fi la fel. Am fi doar doi oameni reci care isi amintesc intamplari calde. Am fi doua cuburi de gheata ce se topesc in amintiri.

Asa ca ce rost are sa speri, sa visezi, sa astepti? Ce rost are sa te gandesti cum ar fi fost sau cum ar putea sa fie?
Fa un pas inainte, si lasa-l pe al doilea sa urmeze. Nu este usor dar vei reusi, ca un copil care abia invata sa mearga. Mergi inainte, nu te intoarce din drum…desi privirea stiu ca o vei intoarce…sa-i mai vezi inca o data chipul inlacrimat.


Tuesday, November 20, 2012

Perfectiune



Suntem perfecti impreuna, am aflat asta tarziu, am trait-o intens si am terminat-o repede. Dar inca vad asta, in fiecare zi ceva imi aminteste si-mi intareste convingerea. Este amuzant cum ascult o melodie de nenumarate ori intr-o zi si cumva realizez ca ai facut acelasi lucru, ca am facut asta impreuna.

Da, suntem perfecti impreuna, suntem incompleti separat. Dar cu toata tristetea, cu toate supararile, vom supravietui. Eu voi deveni mai puternica iar tu mai curajos, eu mai serioasa iar tu mai increzator. Timpul va trece si usor usor vom uita…vom uita primele cuvinte, primul zambet,  primul sarut, cum suna vocile noastre, ce aveam in comun. Sau cel putin contam pe asta…

Monday, November 19, 2012

Duminica si toamna



As hoinari…As vrea sa fie o duminica, o duminica dupa o sambata bine dormita. Sa fie o duminica dimineata in care ma trezesc cu nori de lapte intr-un ceai negru.
Si apoi, cand nu ar mai fi dimineata, as porni sa hoinaresc strazile orasului. Strazile gri pline de blocuri si suprapopulate m-au obosit in ultima vreme, asa ca as cauta strazile alea mai pustii, strazile alea din zonele vechi, unde vezi peste tot case si pe unde te poti plimba calcand pe frunzele in putrefactie.

Mi-as tara pasii lenesi si as admira tot ce ma inconjoara, casele vechi, copacii uscati, cate o pisica sau cate un caine ce sar din tufisuri. Si as merge fara tinta, m-as pierde in frumusetea orasului vechi si in gandurile mele depresive. Si ti-as vorbi, am admira impreuna casele, am purta un dialog despre ele si ne-am  povesti cat de tari trebuie sa fi fost lucrurile pe vremea cand casele alea straluceau.

Apoi m-as trezi…si mi-as da seama ca nu mai pot imparti cu tine zilele de toamna si si tabloul caselor vechi. Asa ca mi-as continua plimbarea, tarandu-mi pasii la fel de lenesi, de data asta cu capul in pamant si numarand frunzele cazute. 

Omniprezent

http://www.youtube.com/watch?v=5j1nMp1kHPg


Nu ai idee cat este de greu…sau poate ai. Cu siguranta suferim diferit, macar atata lucru stiu.
Dar nu stii cat este de geu sa trec peste fiecare zi, cum in fiecare persoana caut ce gaseam la tine, cand ma mir de nestiinta oamenilor comparandu-i cu tine, cum in tot ce vad si aud zilnic te caut … si chiar te gasesc.
Nu trece o zi fara sa-ti aud vocea, sa-ti aud gandurile, sa-ti simt privirea, sa-ti simt prezenta…desi  esti departe.
Ma surprind lacrimand in cele mai ciudate si nepotrivite momente, ma straduiesc sa ma tin tare si sa nu dau libertate picaturilor sarate, inghit in sec, imi musc buza, dar inauntru ma faram.
O sa ma blamezi pentru asta, poate chiar asta imi doresc, dar nu pot trece peste nici macar cu nenorocitul ala de mediacament care pana acum imi curma suferintele…pentru ca te caut pe tine in tot si in toate.

Sper totusi sa aveti dreptate, sa lasam timpul sa vindece ranile
Dar sa dau totul uitarii, refuz!

Friday, November 16, 2012

Scrijelit in piele

http://www.youtube.com/watch?v=iPa0KcaSXGc

Maine…ce zi este maine?  Nimic nou, este inca o zi trista, inca o zi care trece fara rost, inca o zi fara tinta…inca o zi pierduta. Dar maine…maine este ziua cand te voi grava in piele mea, in suflet esti déjà scrijelit adanc. Si daca din suflet nu te pot sterge, de ce sa nu te si vad cumva, in fiecare zi, in fiecare clipa.

Asa ca ceea ce planuiam sa ne marcheze legatura imi va marca mie singuratatea si suferinta. 

Thursday, November 15, 2012

Visez la un Ferrari cu aripile frante



Cat de sec este totul…nu ma pot abtine, nu ma pot opri si nici macar nu ma straduiesc sa fac asta. De ce as face-o? De ce sa incetez sa sper? De ce sa incetez sa visez?  Poate ca ai dreptate, poate ca este intr-adevar  “ca si cum ai visa la un Ferrari” dar asta nu ma opreste.

Traiam in van, de pe o zi pe alta, de pe o saptamana pe alta, fara un scop, fara o directie, in haosul cotidian. Si eram mandra de viata mea haotica si fara sens. Dar ai venit tu, cu vise, cu teluri, cu dorinte marete si m-ai facut sa realizez anumite lucruri. Parca as fi primit un rand de palme ce m-au trezit la realitate si apoi m-au dus mai adanc in visare. M-ai impins catre marginea prapastiei si mi-ai aratat ca dincolo mai este ceva, m-ai determinat sa-mi doresc sa rup niste bariere.
Si am visat, si mi-am dorit, si am dat frau liber unor sperante la care am renuntat de mult. M-am simtit libera si am simtit ca totul este posibil. Ne-am luat de mana si am sarit in gol de pe marginea prapastiei…si in loc sa cadem ne-am luat zborul!

Dar am fost vanati de braconieri, care ne-au taiat aripile si ne-au inchis in colivii separate, ne-au vandut sufletele pe 2 bani, pentru scurta lor bucurie. ..de care oricum nu au parte.
Si acum nici o zi nu mai are rost, nu mai visez, nu-mi mai doresc nimic. Cu tine dorintele aveau viitor, fara tine…le-am visat degeaba. Tot ce m-ai incurajat sa sper se putea realize doar in doi, doar intre noi doi. Singura am sa renunt la tot ce ne-am dorit impreuna…simt ca in fiecare dimineata ma trezesc degeaba, doar sperand  sa se termine mai repede inca o zi fara rost…

Fiecare zi este goala si lupt sa protejez trecutul si prezentul…pentru ca viitorul este rece si dur ca o stanca in varf de munte.
Si haosul si-a reluat locul, doar ca este un haos plin de liniste, un haos depresiv, un haos nefericit

Sursa imagine: http://browse.deviantart.com/?qh=&section=&global=1&q=broken+wings#/duzk8e