Cat de sec este totul…nu ma pot abtine, nu ma pot opri si
nici macar nu ma straduiesc sa fac asta. De ce as face-o? De ce sa incetez sa
sper? De ce sa incetez sa visez? Poate ca ai dreptate, poate ca este intr-adevar “ca si cum ai visa la un Ferrari” dar asta nu
ma opreste.
Traiam in van, de pe o zi pe alta, de pe o saptamana pe alta, fara un scop, fara o directie, in haosul cotidian. Si eram mandra de
viata mea haotica si fara sens. Dar ai venit tu, cu vise, cu teluri, cu
dorinte marete si m-ai facut sa realizez anumite lucruri. Parca as fi primit un
rand de palme ce m-au trezit la realitate si apoi m-au dus mai adanc in visare.
M-ai impins catre marginea prapastiei si mi-ai aratat ca dincolo mai este ceva,
m-ai determinat sa-mi doresc sa rup niste bariere.
Si am visat, si mi-am dorit, si am dat frau liber unor
sperante la care am renuntat de mult. M-am simtit libera si am simtit ca totul
este posibil. Ne-am luat de mana si am sarit in gol de pe marginea prapastiei…si
in loc sa cadem ne-am luat zborul!
Dar am fost vanati de braconieri, care ne-au taiat aripile
si ne-au inchis in colivii separate, ne-au vandut sufletele pe 2 bani, pentru
scurta lor bucurie. ..de care oricum nu au parte.
Si acum nici o zi nu mai are rost, nu mai visez, nu-mi mai
doresc nimic. Cu tine dorintele aveau viitor, fara tine…le-am visat degeaba.
Tot ce m-ai incurajat sa sper se putea realize doar in doi, doar intre noi doi.
Singura am sa renunt la tot ce ne-am dorit impreuna…simt ca in fiecare
dimineata ma trezesc degeaba, doar sperand sa se termine mai repede inca o zi fara rost…
Fiecare zi este goala si lupt sa protejez trecutul si
prezentul…pentru ca viitorul este rece si dur ca o stanca in varf de munte.
