Inca o nenorocita de dimineatza, dimineatza rece de toamna. Totul miroase a racoare, dar e luni…nenorocita de zi. Cine naiba a inventat ziua de luni ?
Aglomeratzia de care m-am saturat pana peste cap, tot felul de fetze adormite, uracioase, nervoase…puf urasc lunea, metrou imputzit si ceas in viteza.
O privire in multzimea care se impinge, arunc una peste ei, arunc una in stanga, una in dreapta, arunc una in ei…ce fetze triste, fetze obosite, imbatranite de diminetzi trecute. Si ma gandesc la ceva, sa ma distraga de la asta…incerc sa vad alta fatza…si uite asha imi apare in gramada aia un chip luminos, cu o pereche de ochi lucioshi, un ten bronzat de timp, o privire incantat…si da, dimineatza asta imi zambeste…lunea asta imi zambeste.
Intorc capul, cine m-o fi pus, si a disparut…da, ash vrea sa mai vad chipul ala, vreau sa vad dimineazta zambitoare. Poate o s-o mai vad, hhmm,sau poate nu…Oricum e totul in capul meu, mi-am inventat o dimineatza pe care s-o caut zilnic, sperand ca asha o voi face mai frumoasa.
Si uneori reushesc, uneori imaginatzia mea zboara atat de departe, spre suprafatza, uneori ma rup de multzimea sufocanta si ma pierd acolo, in imaginatzie, ca apoi sa caut un corespondent in realitate. Alteori…nu…
Si ce daca nu gasesc, si ce daca nu exista, acolo ma rup de dimineatza, acolo ma rup de luni si de gramada.
Nu, nu o sa caut visul, o sa-mi creez visul, o sa-l transform eu in realitate, eu sunt cel ce-mi implineste visul, eu l-am creat, eu sunt visul.
Eu sunt zambetul de dimineatza, eu sunt ziua de luni transformata in ceva frumos, eu ies din multzimea adormita indreptandu-ma in vise cu ochii deschishi.
Aglomeratzia de care m-am saturat pana peste cap, tot felul de fetze adormite, uracioase, nervoase…puf urasc lunea, metrou imputzit si ceas in viteza.
O privire in multzimea care se impinge, arunc una peste ei, arunc una in stanga, una in dreapta, arunc una in ei…ce fetze triste, fetze obosite, imbatranite de diminetzi trecute. Si ma gandesc la ceva, sa ma distraga de la asta…incerc sa vad alta fatza…si uite asha imi apare in gramada aia un chip luminos, cu o pereche de ochi lucioshi, un ten bronzat de timp, o privire incantat…si da, dimineatza asta imi zambeste…lunea asta imi zambeste.
Intorc capul, cine m-o fi pus, si a disparut…da, ash vrea sa mai vad chipul ala, vreau sa vad dimineazta zambitoare. Poate o s-o mai vad, hhmm,sau poate nu…Oricum e totul in capul meu, mi-am inventat o dimineatza pe care s-o caut zilnic, sperand ca asha o voi face mai frumoasa.
Si uneori reushesc, uneori imaginatzia mea zboara atat de departe, spre suprafatza, uneori ma rup de multzimea sufocanta si ma pierd acolo, in imaginatzie, ca apoi sa caut un corespondent in realitate. Alteori…nu…
Si ce daca nu gasesc, si ce daca nu exista, acolo ma rup de dimineatza, acolo ma rup de luni si de gramada.
Nu, nu o sa caut visul, o sa-mi creez visul, o sa-l transform eu in realitate, eu sunt cel ce-mi implineste visul, eu l-am creat, eu sunt visul.
Eu sunt zambetul de dimineatza, eu sunt ziua de luni transformata in ceva frumos, eu ies din multzimea adormita indreptandu-ma in vise cu ochii deschishi.
No comments:
Post a Comment