The night before

Soarele inca arde, nici o briza, nici un suflu. Dupa o lunga asteptare apare si bine meritatul lichid menit sa racoreasca sufletul. Si inca o runda, si inca un tur si ushor ushor timpul trece, iar intunericul aduce cu el o picatura de racoare.

Galagie, cuvinte…ridic privirea catre cer si vad urmele albe, aud falfaitul din varf de pana, care dispare la fel de repede cum a aparut. Asha ca privirea mea aluneca inapoi catre cele pamantesti, lichidul racoros si fumul tras cu pofta.

Cuvintele se rostogolesc in continuare, dintr-o parte aud cercuri perfecte, din alta aud patrate greoaie. Agitatzie continua si brusc a venit timpul sa ma ridic leganat.

Strazile inca sunt agitate, mashini, lume, poluare...ceva lipseste...mirosul de tei. Nu simt decat mirosul innecacios al asfaltului, caldura sfasietoare, dar nici urma de miros de tei.

Dupa un rand de buze lipite pe fuga, ma sui in prima naveta accesibila si ii spun pilotului ”Catre casa”.
Sunt copilot si zbor in spatziu cu fereastra deschisa. Abea imi mai tzin ochii deschisi si capul sus, dar robotic dau indicatzii pretioase, deshi nu sunt atenta la drum.

In cap mi se invarte mirosul de tei, dar el nu este nicaieri. Pe geamul navetei nu intra nici un fir din aerul pe care mi-l doresc. Da, este racoare, dar imi lipseste parfumul ametzitor.

Nu mai este, mirosul de tei s-a dus, am trecut peste faza asta, urmeaza etapa vara torida, asfalt clocotit, aer statut.

Imi este dor de mirosul de tei.
In casa lumea e treaza, dar nu-mi pasa, perna ma loveste peste obraz si ma lasa lata.

Somn profund visand la parfum si oaze.