Am in minte o figura marcanta in viata mea, de care mi-am amintit deunazi. Un chip de care mi se facea des dor si abea asteptam sa fac acel drum lung pentru a-l vedea.
Il vedeam mereu zambind si glumind, cu o privire senina, parul carunt, statura robusta, vocea puternica si mana lui mai mult lipsa. Cand eram copii ne facea mereu sa radem, se juca cu noi, ne spunea povesti inventate de el…parca era si el un copil.
Bunica il certa mereu sa ne mai lase in pace, dar noua ne placea la nebunia joaca aia, buncul insa nu o asculta.
Isi pastra mereu zambetul mereu pe buze si nu am stiut niciodata cand avea o problema, cand il durea ceva sau cand ii lipsea ceva. Mie imi parea mereu la fel.
O singura data l-am vazut cu adevarat trist…s-a abtinut, s-a tinut tare pentru noi toti, pana in acel moment, cand parea ca totul s-a naruit pentru el. Isi ascundea tristetea prin camerele goale, prin colturile ferite de ochii tuturor dar pana la urma a cedat…si l-am vazut plangand. Ea nu mai era, el ramanea singur…atunci am aflat ca si el este om, ca noi toti, lucru pe care as fi preferat sa nu-l stiu niciodata…pentru ca atunci si in mine s-a rupt ceva.
Si acum l-am vazut zambind iar, zambind in continuare…viata s-a schimbat, dar a revenit cumva la normal, el trece in continuare peste probleme zambind…sa fi mostenit asta de la el ?
Il vedeam mereu zambind si glumind, cu o privire senina, parul carunt, statura robusta, vocea puternica si mana lui mai mult lipsa. Cand eram copii ne facea mereu sa radem, se juca cu noi, ne spunea povesti inventate de el…parca era si el un copil.
Bunica il certa mereu sa ne mai lase in pace, dar noua ne placea la nebunia joaca aia, buncul insa nu o asculta.
Isi pastra mereu zambetul mereu pe buze si nu am stiut niciodata cand avea o problema, cand il durea ceva sau cand ii lipsea ceva. Mie imi parea mereu la fel.
O singura data l-am vazut cu adevarat trist…s-a abtinut, s-a tinut tare pentru noi toti, pana in acel moment, cand parea ca totul s-a naruit pentru el. Isi ascundea tristetea prin camerele goale, prin colturile ferite de ochii tuturor dar pana la urma a cedat…si l-am vazut plangand. Ea nu mai era, el ramanea singur…atunci am aflat ca si el este om, ca noi toti, lucru pe care as fi preferat sa nu-l stiu niciodata…pentru ca atunci si in mine s-a rupt ceva.
Si acum l-am vazut zambind iar, zambind in continuare…viata s-a schimbat, dar a revenit cumva la normal, el trece in continuare peste probleme zambind…sa fi mostenit asta de la el ?
No comments:
Post a Comment