As vrea sa-ti spun ca-mi pasa si sa fie adevarata...dar nu-mi pasa, niciodata nu-mi pasa.
Am devenit atat de rece, atat de inumana. Parca as fi facuta din plastic, totul mi se pare fals, lipsit de viata, lipsit de sentiment.
Totul a devenit mecanic, cel mult instinctiv as putea spune, pentru a ma apropia cat de cat de ceva viu. Supravietuirea celui mai puternic, si daca fizic esti cel mic, trebuie sa faci ceva totusi sa poti supravietui, nu poti renunta din start.
Si lupti cu morile de vant poate, sau poate nu...pana la urma si fuga e un mod de a lupta. Sau nu?
Ce mai conteaza, daca asta te ajuta sa supravietuiesti. Si fugi...fugi azi, fugi maine, fugi mereu de toate. Si te impietresti.
Da, ma repet, dar iar incepi sa simti ca nu mai simti.
Vreau sa simt, poate nu crezi dar chiar imi doresc asta...ceva insa nu ma lasa.
Ce nu ma lasa? Instinctul animalic, dorinta de supravietuire. Prefer sa fug, fug de sentimente, fug de suferinta, fug de realitatea prea mare pentru mine si-mi creez universul meu, in care m-am zidit intr-un turn inalt. Ma simt in siguranta impietrita acolo, si din cand in cand deschid fereastra catre lume...si-mi doresc iar sa-mi pese, sa-ti spun ca-mi pasa si sa fie adevarat.
No comments:
Post a Comment