Ma uit in urma si vad o adolescenta timida ascunzandu-se in spatele prietenelor. Vad un copil cuminte care rareori si-a suparat parintii si mereu a incercat sa faca tutror pe plac, sa evite conflictele si sa impace pe toata lumea. Vad adolescenta care cu greu scotea doua vorbe in fata strainilor, care se inrosea cand ii vorbea un baiat si care se rusina de orice gluma deocheata.
Dar timpul a trecut, si adolescent timida a disparut. Am crezut ca lasand-o in urma o sa fie mai bine, dar acum nu mai stiu.
Am lasat-o in urma si m-am transformat in tanara rebele, care face tot felul de nebunii, care spune lucrurile lucrurilor pe nume in cel mai crud mod. Am devenit tanara care ascunde inca acel copil timid undeva adanc in suflet si care are inca tendinta sa se imbujoreze in fata anumitor persoane.
Si uneori ma intreb la ce bun. Poate fetitza aia era de multe ori mai fericita in lumea ei imaginara. Acum femeia isi imagineaza prea multe lucruri, unviversul ei se impleteste cu realitatea, monstrii din cosmaruri ii intalneste pe strada.
Deci la ce bun sa te maturizez? Noi, oamenii maturi, nu facem altceva decat sa suferim mai profund, decat sa punem durere langa durere pana cand inima crapa in multe bucati, pe care apoi le coasem cu ata alba.
Acum femeia isi ascunde varsta si dezamagirile in spatele unu zambet prea plin.
No comments:
Post a Comment