Eh si iata feedback-ul.
A fost minunat, a fost frumos, a fost iarba verde, au fost copaci, a fost Kent surround pana ne-am intoxicat, am fost toti imprastiati, atat de imprastiati incat a fost nevoie sa ne cautam.
Si ne-am cautat, o noapte intreaga ne-am cautat, si ne-am gasit pe rand, si apoi iar ne-am pierdut si am plecat iar in cautari.
Dar ce ai putea face noaptea intr-o padure ? Noi am gasit, toata noaptea am cautat pe cineva.
Am tras totusi o concluzie poetica de dimineatza, si anume ca de fapt ne cautam pe noi insine…si daca stau sa ma gandesc bine, chiar cred ca asa a fost. Oricum eram pierduta de mine, la fel cum si voi erati pierduti de voi.
Trebuie sa recunosc, ca pana la momentul activarii am avut o scapare. O scapare trista, cu buzele aplecate in jos si cu gandul la tine. Nu stiu de ce, dar cumva ai reusit sa te strecori, parca putin, putin de tot acolo mi-as fi dorit sa fii si tu. Mi-a trecut insa la timp, la timp ca sa nu-mi strice noaptea, la timp ca sa profit de mine si nu de tine.
Iar noaptea a fost lunga, si dupa multe cautari si regasiri m-am pierdut in bezna padurii incercand o oaza de odihna. Evident, n-a functionat. De fiecare data cand inchideam ochii ma urmareau aceleasi doua culori, imbinandu-se, combinandu-se, creand forme explicite sau confuze, luminand un obiect real sau creand unul cu totul nou, spiralandu-mi privirile si ametzindu-mi gandurile.
Dimineatza am reusit sa ne regasim, intr-o poiana luminata dar inca rece, cautand fiecare un loc cat mai comod, apoi alergand dupa primele raze de soare. Cateva ore de chill total, cu vorbe aruncate aiurea, cu tzigari sudade, stomacul strangandu-se de foame si sete. Din cand in cand psy-ul ne invada linistea, sunete salbatice imbinate cu linistea diminetzii, cantecul pasarilor si oboseala de pe chipurile fiecaruia.
Cand corpurile noastre nu mai puteau rezista si mintea incepea sa cedeze, am ridicat ancora si dusi am fost…dusi si povestind in continuare, imparatsind trairi, amintindu-ne fiecare clipa in parte. Si asta a continuat si ieri, si poate va continua inca.
Oricum a fost…a fost cumva ci poate va mai fi…dar a fost IARMAROC.
A fost minunat, a fost frumos, a fost iarba verde, au fost copaci, a fost Kent surround pana ne-am intoxicat, am fost toti imprastiati, atat de imprastiati incat a fost nevoie sa ne cautam.
Si ne-am cautat, o noapte intreaga ne-am cautat, si ne-am gasit pe rand, si apoi iar ne-am pierdut si am plecat iar in cautari.
Dar ce ai putea face noaptea intr-o padure ? Noi am gasit, toata noaptea am cautat pe cineva.
Am tras totusi o concluzie poetica de dimineatza, si anume ca de fapt ne cautam pe noi insine…si daca stau sa ma gandesc bine, chiar cred ca asa a fost. Oricum eram pierduta de mine, la fel cum si voi erati pierduti de voi.
Trebuie sa recunosc, ca pana la momentul activarii am avut o scapare. O scapare trista, cu buzele aplecate in jos si cu gandul la tine. Nu stiu de ce, dar cumva ai reusit sa te strecori, parca putin, putin de tot acolo mi-as fi dorit sa fii si tu. Mi-a trecut insa la timp, la timp ca sa nu-mi strice noaptea, la timp ca sa profit de mine si nu de tine.
Iar noaptea a fost lunga, si dupa multe cautari si regasiri m-am pierdut in bezna padurii incercand o oaza de odihna. Evident, n-a functionat. De fiecare data cand inchideam ochii ma urmareau aceleasi doua culori, imbinandu-se, combinandu-se, creand forme explicite sau confuze, luminand un obiect real sau creand unul cu totul nou, spiralandu-mi privirile si ametzindu-mi gandurile.
Dimineatza am reusit sa ne regasim, intr-o poiana luminata dar inca rece, cautand fiecare un loc cat mai comod, apoi alergand dupa primele raze de soare. Cateva ore de chill total, cu vorbe aruncate aiurea, cu tzigari sudade, stomacul strangandu-se de foame si sete. Din cand in cand psy-ul ne invada linistea, sunete salbatice imbinate cu linistea diminetzii, cantecul pasarilor si oboseala de pe chipurile fiecaruia.
Cand corpurile noastre nu mai puteau rezista si mintea incepea sa cedeze, am ridicat ancora si dusi am fost…dusi si povestind in continuare, imparatsind trairi, amintindu-ne fiecare clipa in parte. Si asta a continuat si ieri, si poate va continua inca.
Oricum a fost…a fost cumva ci poate va mai fi…dar a fost IARMAROC.
No comments:
Post a Comment