Monday, May 11, 2009

Flori de soc


Am sentimentul de vara in ultimele zile. Parcuri deja inverzite, nu mai vezi de copaci, gramezi de flori, mai mult sau mai putin parfumate, seri racoroase pe care parca abea le astepti, nu doar pentru racoare, ci si pentru agitatia aia pe care o provoaca in interior.

Si plimbandu-ma simt miros de asfalt incins, aud conversatii minore, care sa umple golurile de tacere absoluta, simt mirosul prafului, aud fire de nisip scartand sub pasii grabiti.

In oaza din mijlocul orasului, intr-o seara racoroasa, dau peste ceva ce nu ma asteptam niciodata. Dau peste un miros al copilariei, al drumurilor de vara facute la bunici, mirosul popasurilor in padure, miros de praf si de flori de soc. Aici, in mijlocul agitatiei, miroase a soc.

Parfumul usor dulceag, si totusi atat de discret, ma imbata placut, ma poarta usor spre un taram cu vise linistite, cu ape calme, cu plimbari lungi si vorbe in soapta.

Miroase a soc, miroase a inceput de vara, miroase a confuzie si nestiinta, a dorinta de o mana calda, de o imbratisare sincera.

Vorbele ranesc, dar si tacerea poate sa o faca la fel de tare.
Oare ce este mai grav, sa fii rau intentionat, sau sa ranesti si sa nu-ti dai seama ?

Oricum mirosul de soc indulceste atmosfera, si mirosul de soc adus la picioarele tale aduce zambete incantate de micile gesturi.

No comments: