Shit! Fuck!
Am citit niste randuri si instinctiv nasul meu in vant a prins un miros…fuck NO! Am facut gestul fara sa-mi dau seama…kkt, parca simt si gustul. Nu nu, asta ar fi prea placebo pentru mine, nu sunt fan placebo.
Ah si-mi amintesc. Ma uit in telefon, Mesaje Trimise : ”Salveaza-ma de mine. Il omor.Sunt in fatza, salveaza-ma de mine.” Kkt cata panica, cata disperare.
Da, imi amintesc foarte clar. Deshi eram activa, deshi dansam si nu ma interesa nimic in jur, nu ma uitam in stanga, dreapta, am simtzit brusc o nevoie. Deja ma intrebase mai devreme daca am vreo dorintza, dar raspunsul meu a fost foarte hotarat NU.
Pana cand un click mi-a deschis apetitul. Nu ma intreba ce click, pentru ca nu stiu sa-ti raspund, stiu doar k mi-ash fi dorit sa meditez, sa fiu moale, paralizata si sa meditez.
Clatinandu-ne, pornim catre un loc sigur si mi se indeplineste dorintza...deshi am niste dubii, ceva pare diferit. In fine, ne reintegram in multzime si la scurt timp vine intrebarea. Eu sunt inca ok, asha k revine in 2 minute, cand totul e schimbat, totul diferit. Laserele ma orbesc si picioarele nu ma mai asculta. In continuare ceva este diferit…si imi confirma asta, nu este ceea ce credeam, nu este ce-mi doream. Si atunci se intampla, ala a fost momentul…s-a instaurat panica.
Nu vroiam asta. Stiu, da, poate fi genial, dar nu acum, nu asha. Chiar nu pot, chiar nu poate. Doar panica, nu pot sa traiesc momentul. Trebuia sa stiu, nu trebuia sa faci asta.
Afara, racoare, jos pe bordura. Incearca sa ma scoata, incearca sa ma faca sa profit de moment, dar eu nu, nimik. Eu o tzin pe a mea ”Cand o sa fiu in stare sa te prind, te bat, te omor. Nu trebuia asta, nu trebuia asha. Trebuia sa-mi spui.”
Si in continuare panica. Nu ma simt deloc in sigurantza, vreau langa mine pe cineva care sa ma poata calma, sa ma linisteasca si sa ma faca sa ma simt in sigurantza.
Telefonul meu e in buzunar, cat de mult imi doresc sa il pot scoate, sa fiu in stare sa scriu un mesaj, sa pot suna, sa aud o voce linistitoare. Dar nu pot, nu pot. Nu pot sa ridic capul, nu pot sa ma misc...de fapt nu vreau, NU VREAU...pentru ca nu ma simt in sigurantza, nu am incredere.
Un nume si o voce de fata si imi revin, ma simt putin mai ok. Da, sunt mult mai bine. Putetzi pleca, sunt bine. Zambesc, putin fortzat si raman in frig…e mult mai bine singura, ma fortzez. Ink nu sunt total ok, am nevoie de ceva…sa tzin pe cineva de mana atunci cand e acolo, sa sfarsesc mereu singura atunci cand nu sunt eu aici. Da, suna trist comparativ cu originalul, dar e adevarat.
Seara incepuse cu atata sigurantza si sadism, s-a terminat in panica si frig.
Mi-e somn, lasatzi-ma sa dorm...
Am citit niste randuri si instinctiv nasul meu in vant a prins un miros…fuck NO! Am facut gestul fara sa-mi dau seama…kkt, parca simt si gustul. Nu nu, asta ar fi prea placebo pentru mine, nu sunt fan placebo.
Ah si-mi amintesc. Ma uit in telefon, Mesaje Trimise : ”Salveaza-ma de mine. Il omor.Sunt in fatza, salveaza-ma de mine.” Kkt cata panica, cata disperare.
Da, imi amintesc foarte clar. Deshi eram activa, deshi dansam si nu ma interesa nimic in jur, nu ma uitam in stanga, dreapta, am simtzit brusc o nevoie. Deja ma intrebase mai devreme daca am vreo dorintza, dar raspunsul meu a fost foarte hotarat NU.
Pana cand un click mi-a deschis apetitul. Nu ma intreba ce click, pentru ca nu stiu sa-ti raspund, stiu doar k mi-ash fi dorit sa meditez, sa fiu moale, paralizata si sa meditez.
Clatinandu-ne, pornim catre un loc sigur si mi se indeplineste dorintza...deshi am niste dubii, ceva pare diferit. In fine, ne reintegram in multzime si la scurt timp vine intrebarea. Eu sunt inca ok, asha k revine in 2 minute, cand totul e schimbat, totul diferit. Laserele ma orbesc si picioarele nu ma mai asculta. In continuare ceva este diferit…si imi confirma asta, nu este ceea ce credeam, nu este ce-mi doream. Si atunci se intampla, ala a fost momentul…s-a instaurat panica.
Nu vroiam asta. Stiu, da, poate fi genial, dar nu acum, nu asha. Chiar nu pot, chiar nu poate. Doar panica, nu pot sa traiesc momentul. Trebuia sa stiu, nu trebuia sa faci asta.
Afara, racoare, jos pe bordura. Incearca sa ma scoata, incearca sa ma faca sa profit de moment, dar eu nu, nimik. Eu o tzin pe a mea ”Cand o sa fiu in stare sa te prind, te bat, te omor. Nu trebuia asta, nu trebuia asha. Trebuia sa-mi spui.”
Si in continuare panica. Nu ma simt deloc in sigurantza, vreau langa mine pe cineva care sa ma poata calma, sa ma linisteasca si sa ma faca sa ma simt in sigurantza.
Telefonul meu e in buzunar, cat de mult imi doresc sa il pot scoate, sa fiu in stare sa scriu un mesaj, sa pot suna, sa aud o voce linistitoare. Dar nu pot, nu pot. Nu pot sa ridic capul, nu pot sa ma misc...de fapt nu vreau, NU VREAU...pentru ca nu ma simt in sigurantza, nu am incredere.
Un nume si o voce de fata si imi revin, ma simt putin mai ok. Da, sunt mult mai bine. Putetzi pleca, sunt bine. Zambesc, putin fortzat si raman in frig…e mult mai bine singura, ma fortzez. Ink nu sunt total ok, am nevoie de ceva…sa tzin pe cineva de mana atunci cand e acolo, sa sfarsesc mereu singura atunci cand nu sunt eu aici. Da, suna trist comparativ cu originalul, dar e adevarat.
Seara incepuse cu atata sigurantza si sadism, s-a terminat in panica si frig.
Mi-e somn, lasatzi-ma sa dorm...
No comments:
Post a Comment