Povestea m-a prins atat de tare incat cand Miky s-a ridicat (i-am aflat numele pe parcursul discutziilor noastre) mi-a parut ca o nesuferita pauza publicitare in momentele cele mai interesante dintr-un film. Imi venea sa strig dupa ea, sa o leg de scaunul ala oricat de mult ar dura povestea. Ii ascultam cu pofta fiecare vorba, fiecare sunet imi parea muzica, fiecare oftat imi rupea sufletul in bucatzele mici. Imi doream sa ascult totul pana la sfarsit fara nici o pauza, ii traiam fiecare intamplare, ii visam fiecare gest.
Cand a revenit, fatza mea s-a luminat ca o dimineatza de vara pe malul marii. Si povestea si-a urmat cursul. Asteptam sa-mi spuna cum a gasit-o totushi, sau cum l-a cautat ea, dar nu…povestea ei a continuat cu timpul pierdut in orash, cu intamplarile din noptzile foarte lungi, cu experientzele de neuitat, cu nazdravaniile pe care le facea.
Te-ai astepta poate sa-mi piara interesul, dar nu a fost asha, nu ash fi putut. Orice mica povestioare a unei noi intamplari ma tzinea la fel de captivata, orice nimic pe care l-a facut il povestea cu atata patos, incat n-ash fi putut sa ma dezlipesc nici o secunda de langa ea.
”Intr-o seara oarecare de toamna eram cu aceeashi oameni, de acum atat de aproape mie, si ca de obicei, deshi era in mijlocul saptamanii, inca o petrecere incepea cu tot ce ne puteam dori. Sau poate nu chiar asha, deoarece la un moment dat, in toiul noptzii, s-au gandit ca mai este nevoie de ceva, ca lipseste cineva. Un telefon scurt si problema pare rezolvata.
La scurt timp se deschide usha, se fac prezentarile, se continua seara. Eu faceam destul de des, in timpul intalnirilor ad-hoc, un lucru nu foarte fun pentru cei din jur, dar o chestie care pe mine ma facea sa ma simt bine. M-am ashezat comod, intr-un coltz retras, am tacut si am privit. Faceam asta frecvent, in mijlocul multzimii ma pierdeam in universul meu. Treceau pe langa mine, se opreau langa mine, vorbeau cu mine…eu nici nu-i observam”.
O aud si imi dau seama ca urmeaza ceva, un click, acel ceva pe care il asteptam de la inceputul povestii.
”In singuratatea coltzului meu simt o privire patrunzatoare. Parca ash vrea sa scap de ea, sau poate nu, dar ma face curioasa, asha ca ridic ochii. Intr-un alt coltz, inconjurat de lume, vorbind si atragand atentzia asupra sa, sta el...ma priveste cu un zambet ciudat si imi adreseaza cateva cuvinte. Nici macar acum nu-mi amintesc ce mi-a spus, nu stiu de ce mi-a spus.
Atunci eu am fost cea fascinate.
Si atat…”
Cand a revenit, fatza mea s-a luminat ca o dimineatza de vara pe malul marii. Si povestea si-a urmat cursul. Asteptam sa-mi spuna cum a gasit-o totushi, sau cum l-a cautat ea, dar nu…povestea ei a continuat cu timpul pierdut in orash, cu intamplarile din noptzile foarte lungi, cu experientzele de neuitat, cu nazdravaniile pe care le facea.
Te-ai astepta poate sa-mi piara interesul, dar nu a fost asha, nu ash fi putut. Orice mica povestioare a unei noi intamplari ma tzinea la fel de captivata, orice nimic pe care l-a facut il povestea cu atata patos, incat n-ash fi putut sa ma dezlipesc nici o secunda de langa ea.
”Intr-o seara oarecare de toamna eram cu aceeashi oameni, de acum atat de aproape mie, si ca de obicei, deshi era in mijlocul saptamanii, inca o petrecere incepea cu tot ce ne puteam dori. Sau poate nu chiar asha, deoarece la un moment dat, in toiul noptzii, s-au gandit ca mai este nevoie de ceva, ca lipseste cineva. Un telefon scurt si problema pare rezolvata.
La scurt timp se deschide usha, se fac prezentarile, se continua seara. Eu faceam destul de des, in timpul intalnirilor ad-hoc, un lucru nu foarte fun pentru cei din jur, dar o chestie care pe mine ma facea sa ma simt bine. M-am ashezat comod, intr-un coltz retras, am tacut si am privit. Faceam asta frecvent, in mijlocul multzimii ma pierdeam in universul meu. Treceau pe langa mine, se opreau langa mine, vorbeau cu mine…eu nici nu-i observam”.
O aud si imi dau seama ca urmeaza ceva, un click, acel ceva pe care il asteptam de la inceputul povestii.
”In singuratatea coltzului meu simt o privire patrunzatoare. Parca ash vrea sa scap de ea, sau poate nu, dar ma face curioasa, asha ca ridic ochii. Intr-un alt coltz, inconjurat de lume, vorbind si atragand atentzia asupra sa, sta el...ma priveste cu un zambet ciudat si imi adreseaza cateva cuvinte. Nici macar acum nu-mi amintesc ce mi-a spus, nu stiu de ce mi-a spus.
Atunci eu am fost cea fascinate.
Si atat…”
VA URMA
2 comments:
frumos
Ms :)
Post a Comment