Tuesday, July 29, 2008

Poveste in ploaie (Gata...)


Tandretze, scantei, iubire, nabadai, certuri si impacari, le-au avut pe toate. Si totushi ajungeau mereu impreuna, ceva ii lega atat de strans incat nu puteau sta despartzitzi prea mult timp.

Chipul ei redevine trist dar, deshi nu-mi place s-o vad asha, insist sa continue...iar ea o face. Povestea continua cu vorbele lui
”Trebuie sa ne oprim, nu mai putem continua asha.”

Inca o despartzire dureroasa, iar lacrimi…dar sperantza ca totul se va repara, ca de obicei. Doar ca de data asta impacarea se lasa asteptata. Din ce in ce mai mult…Si mai mult…Si mai mult. Lacrimile continua sa curga, durerea creste.

Aflu doar cat a durut-o pe ea, probabil nu voi sti niciodata ce a fost in mintea lui, in sufletul lui, dar sufar odata cu ea.

Pana intr-o zi, cand firul povestii o ia pe drumul cel bun si totul se repara, dupa o seara incendiara…sau cel putzin asha am crezut eu, pana sa-mi spuna ca povestea nu a luat sfarsit.

“E duminica dimineatza. Deschid ochii si il vad cum aprinde o tigara. Intotdeauna mi-a placut sa-i admir trasaturile si m-a incantat sa-l vad cum trage cu pofta din prima tzigara. Zambesc, pare totul bine, inca o data. Vine inapoi spre pat, ma saruta si aud parca cel mai dulce 'Buna dimineatza' .
Termina tzigara si se indreapta lenesh catre dush. Eu raman singura, inca adormita…doar cu cateva ganduri care ma bantuie.
Se intoarce zambind, gata sa zica ceva dar nu il las, e randul meu sa vorbesc. Doare, nu ai idee cat de tare doare, dar o fac...asta este ultimul lucru pe care trebuie sa il fac. Imi fac curaj si vorbele parca imi ies singure pe gura :'Aici pun punct. Nu te mai iubesc.' Se uita la mine buimac, eu incerc sa-mi abtzin orice gest, orice reactzie, si il rog sa plece. Inca uimit, ishi strange lucrurile si pleaca, incercand sa mai spuna ceva. Ii inchid gura cu un sarut atat de pasional incat s-ar fi intors din drum...si inchid usha.”

Vad lacrimile cum ii lucesc pe obrajii albi, nici mie nu-mi vine sa cred, nu stiu cum sa reactzionez, nu stiu ce sa zic. Imi ia ceva timp sa-mi revin si sa fiu in stare sa zic ceva.

”Dar...de ce?”
”Pentru ca toate astea trebuiau sa se termine candva. Nu poate fi totul atat de frumos si atat de dureros in acelashi timp.”
”Si apoi?”
”Am ieshit in ploaie, sa-mi plang durerea o data cu ea, si te-am intalnit pe tine.”

No comments: